Liniștea de la zece
Liniștea de la zece
vine și trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă și vine
prin fereastra nopților albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
și trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
și până acum...
La mine poposește mai mult
căci știe că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleșește
cu atenția-i insistentă,
așa de mult mă iubește...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
și-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, ușoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-și și el liniștea
și din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniștea de la zece
vine și trece,
trece și vine
prin fereastra nopților albe
care nu se închide prea bine.
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Ion Cristea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.