Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza şi mireasma
Te prinde şi te-nceţoşează,
Cu un miros arid de carne vie
Eşti ameţit de-o păpădie.
Prinţesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu şti să legi două cuvinte.
Azi eşti vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimit de primul pas

O mamă îşi strigă fiul
Pe numele de făt,
Un tată îşi plânge fata
Ce pleacă îndărăt,
Iar cel dintâi cuvânt de smoală
Se-ntinde peste glas
Căci simte iarăşi
Emoţia unui pas
Şi pumnul fraged de mireasmă
Ce iese din pământ
Îl simte astăzi o mireasă
Ce merge în mormânt,
Iar sufocat de fum şi zgură
Un zâmbet a rămas
Pietrificat de întuneric
Uimit de primul pas.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carda

Un boboc în roua dimineţii
Îşi deschide aripile vieţii,
Ca nou-născut în aura luminii
Începe zborul, arta împlinirii.

Este greu împiedicat de toate,
Dar ambiţios le izgoneşte-n noapte
Şi din tristeţi renaşte fericire
Şi suferă zâmbind la zile.

A cunoscut priviri necunoscute
Şi-a fost atins de taine mult prea multe
A încercat să lupte, a învins
Dar rănile-n cuvinte s-au destins.

A înotat în ochii săi albaştri
A cumpărat aripi de la aştri
Şi zboară neatins de stele
Repetă, ca-ntr-un joc de iele.

Un zâmbet la-nceput, o simpatie
Se pierde în trecut pe o câmpie
Un sentiment transcris în trei cuvinte
El e norocul ce-l aduce-n minte.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Am căutat
Am căutat adevărul pierdut în întuneric
Şi l-am găsit
Pe punţile albastre ale iubirii
Printre zeiţe şi nimfe uitate de vreme
L- am găsit
Bechetuind cu muze-n văluri transparente
Mângâind supărător
La-ntâmplare picioare şi pântec
Sărutând buze ochi
Fără să-i pese
L-am găsit
Mângâind plete blonde sau brune
Ameţit de.... mătăsuri
Strângea în braţe..... dulcile... fecioare
Fără să-i pese
De urmare
Am înţeles...(şi-am înţeles)
Că iubirea e doar o căutare
O căutare imensă până la fericire
Şi poate o căutare.... infinită

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău
Că am vândut batista sacră
Şi din privire, irisul verzui

Îmi pare rău
Că mi-am vândut gândirea
Şi gustul clipei amărui

Îmi pare rău
Că am murit în tine
Şi-acum renasc dintr-un izvor.

Îmi pare rău
Că-am rupt iar cercul zilei
Şi-acum eşti doar un trecător.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (4 iunie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mediocru priveşte fără să vadă, ascultă fără să audă, atinge fără să simtă, mănâncă fără să deguste, se mişcă fără vigilenţă fizică, inhalează fără să fie atent la miros sau la parfum şi vorbeşte fără să gândească.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al lunii

al lunii,
ars deasupra fântânii,
candelă de nuntă trandafirilor,

până împrejurul satului
devine aură de polen,
cât respiră turla
prin clopotele ierbii,
unde gleznele fecioarei
şi buzele unicornului--

în fiecare zi
banchetul nopţii,
în fiecare noapte
ziua rugului tău
îngheţat!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbuşeşte ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roşii fără aripi.

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu eu

Tu crezi că n-am probleme?
Tu crezi că totu-i roz?
Tu crezi că numai ţie îţi e greu?

Te-nşeli! Există doar o diferenţă
Eu sunt eu, iar tu eşti tu!
Eu am învăţat din viaţă
Ce să fac şi ce să nu,
Care-i chipul cu venin
Care-i leacul la suspin.

Zâmbesc... Şi ce?
"Zâmbetul celui care suferă
E mai dureros decât lacrima celui care plânge!"
Nu mă cunoşti aşa cum sunt
Uită-te la mine şi-n adânc
Am învăţat că viaţa e aşa cum e
Şi-am învăţat să trec peste greşeli.
Pentru tine viaţa mea e roz
Pentru mine totul e pe dos.
Dar am învăţat să fiu eu
Şi să ignor, tot ce-nseamnă...
TU!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum eşti, cine eşti, că eşti frumos, că eşti urât, că eşti bogat, că eşti sărac, cineva va avea ceva de mâncat despre tine. Deci în orice moment, oricând, la orice oră. Sunt oameni care mor de grija altor oameni. Şi nu pot trăi, pur şi simplu nu respiră, nu au aer. Au senzaţia că a trecut ziua fără rost, fără niciun fel de savoare, fără niciun fel de farmec, fără niciun fel de împlinire dacă până la sfârşitul zilei nu au comentat, nu au bârfit, nu au discutat, nu au băgat zâzanie, nu au făcut ceva. Pentru că aceasta-i misiunea lor în viaţă. Cu asta se ocupă. Oricine ai fi, oricum ai fi, oricum ai arăta, oricât ai avea, cineva, oricine, va comenta ceva despre tine.

Paul Avram în Despre egoism
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur mine

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde un singur mine
Ce rămâne fericit.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub dealul Lunii

Sub dealul lunii, în căsuţa veche,
Mai poţi simţi ce inima ta simte?
Mai ai şi tu pe undeva pereche?
Întreb, aşa, ca omul fără minte.

Căci mă înfăş cu patimile stelei,
Până orbesc de tot sub chipul lunii;
Mai lăcrimez cu lacrimile mele,
E râsul meu pe buzele genunii.

Când trunchiul trupului e vâlvătaie
Pe răsuflarea sângelui pustie,
Încă mai simţi că-ntreaga lume-a ta e,
Iar dragostea mai poate să invie!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume, fără cuvinte, fără amic...

Tu nu ai luptat de frică să nu câştigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poţi să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...

Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă

Tu ai râs în hohote ţinând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...

Tu nu eşti cel ce eşti,
Tu eşti un fulg de om
azi topit în inima mea

Pentru că eu nu am ştiut să fiu aşa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare

poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire divină

Ai reuşit tu oare să îţi închini aripile
Către trupul meu topit?
Şi mi-ai atins tu ochii, când m-ai făurit?
Ai stat tu lângă mine şi mi-ai cioplit în Rai
Un loc, odihnă sfântă şi nu vrei să mi-l dai?
Ai refăcut în legi sclipirea de-ajutor
Şi mi-ai întins destinul prin suflul într-un nor?
Iar eu drept mulţumire de barbă-ţi mă agăţ
Şi nu văd că te doare căci tot mai sus mă-nalţ
Tu ca un tată Sfânt de-a pururi
Mă iei şi-apoi mă linişteşti
Şi-n noapte să nu-mi fie frică
Tot câte-un înger îmi arăţi
Iar eu copilă fiind în toate,
M-agăţ din nou de barba Ta
Şi pân' la urmă dormi pe scaun
Cu măna-mi mică-n Măna Ta.
Ce lucru să-ţi aduc ca jertfă?
Îţi dau chiar tot ce am, ce vrei
Căci ştiu că undeva în ceruri
Tu iar în braţe-o să mă iei.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!