Un singur mine

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde un singur mine
Ce rămâne fericit.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari - de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

m-au prins la graniţa
dintre lanuri, cu îndoieli
de fum mi-au ţintuit trupul
pe cel mai înalt zid văzut
vreodată de vreun ochi alb
în marile spărturi de grâu
iar sufletu-mi l-au biciuit
cu flori de cimbru
atât de mult l-au schingiuit
pân-a "cedat" şi-a zis
luaţi-mi trupul
eu pot să zbor cu mult mai sus
decât umila coajă de fum
spulberată de ape şi vânt
loc pe care-l numiţi carantină
în lumea voastră tristă şi rece

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimit de primul pas

O mamă îşi strigă fiul
Pe numele de făt,
Un tată îşi plânge fata
Ce pleacă îndărăt,
Iar cel dintâi cuvânt de smoală
Se-ntinde peste glas
Căci simte iarăşi
Emoţia unui pas
Şi pumnul fraged de mireasmă
Ce iese din pământ
Îl simte astăzi o mireasă
Ce merge în mormânt,
Iar sufocat de fum şi zgură
Un zâmbet a rămas
Pietrificat de întuneric
Uimit de primul pas.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivul: Luaţi-mi câteva puncte de sprijin, că am prea multe!

Cornel Stelian Popa (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Iubirea? Luaţi-mi totul: Oscarul, banii, casa, dar iubirea nu! nu mi-o luaţi! Iubirea e ploaie, e vânt, e soare, e stea. Iubirea e respiraţie şi, da! Ştiu! Ştiu! Iubirea e otravă.

definiţie de Anna Magnani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult te-am visat (fragment)

Atât de mult te-am visat şi de tare,
Atâta am mers, atât am vorbit,
Atât de dragă mi-a fost umbra ta,
Că nu mi-a mai rămas din tine nimic.
Nu mi-a rămas decât să fiu umbră-ntre umbre,
Să fiu de-o sută de ori mai umbră ca umbra,
Să fiu umbra care o să vină şi-o să revină în viaţa-nsorită.

poezie clasică de Robert Desnos, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire divină

Ai reuşit tu oare să îţi închini aripile
Către trupul meu topit?
Şi mi-ai atins tu ochii, când m-ai făurit?
Ai stat tu lângă mine şi mi-ai cioplit în Rai
Un loc, odihnă sfântă şi nu vrei să mi-l dai?
Ai refăcut în legi sclipirea de-ajutor
Şi mi-ai întins destinul prin suflul într-un nor?
Iar eu drept mulţumire de barbă-ţi mă agăţ
Şi nu văd că te doare căci tot mai sus mă-nalţ
Tu ca un tată Sfânt de-a pururi
Mă iei şi-apoi mă linişteşti
Şi-n noapte să nu-mi fie frică
Tot câte-un înger îmi arăţi
Iar eu copilă fiind în toate,
M-agăţ din nou de barba Ta
Şi pân' la urmă dormi pe scaun
Cu măna-mi mică-n Măna Ta.
Ce lucru să-ţi aduc ca jertfă?
Îţi dau chiar tot ce am, ce vrei
Căci ştiu că undeva în ceruri
Tu iar în braţe-o să mă iei.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

E încă noapte şi-i atât de rece
Şi nu ştiu azi dac-o să se lumine
Căci întunericul de fapt e-n mine
Şi sufletul încearcă să mi-l sece.

Bunătatea cu-amar mi-o otrăveşte
Bucuriilor le dă să bea venin
Durerii-apoi îi pune de-un festin
Pe inima ce-n pumnu-i o striveşte.

Şi nu mai reuşesc să simt căldura
Căci nu mai am în mine nimic sfânt

Iubirilor le-a luat firimitura
Dispreţul risipindu-le în vânt.

Tot ce-a rămas în urmă e doar ura
Ş-un greu blestem ce-mi cade din cuvânt...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicilor

Primiţi-mă înapoi în sat,
Am obosit prin lumea rece,
Chemaţi-mă din nou la sfat,
Căci e trecut de ora zece.

Şi mă vegheaţi cu liturghii,
Chiar de-am întârziat o clipă,
Prin ochii toamnei aurii,
Veţi desluşi-a voastră fiică.

Mi-a foat atât de dor de voi,
Încât am irosit o viaţă,
Să-aud izvorul din zăvoi,
Cum şuieră spre dimineaţă.

Eu nu mai plec nicicând de-aici,
Căci lângă vatra voastră sacră,
Mi-oi obloji dureri adânci
Şi-oi bea cea mai curată apă.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea

Eram atât de trist şi atât de fericit
încît strîngîndu-te în braţe
tot timpul îmi părea
că am cătuşi de aer.
El a trecut pe lîngă mine şi mi-a zis;
- Ce-mi dai ca să le tai?
- Nu-ţi dau nimic, i-am zis,
nu vreau să mi se taie
cătuşele de aer.
El a plecat
cu ochii scoşi de sub sprînceană a mirare
eu am rămas acolo
în încătuşare.
Ce ţară, Doamne, pentru un copil!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea

Eram atât de trist şi atât de fericit
încât strângându-te în braţe
tot timpul îmi părea
că are câtuşi de aer.
El a trecut pe lîngă mine şi mi-a zis:
-Ce-mi dai ca să le tai?
-Nu-ţi dau nimic, i-am zis
nu vreau să mi le taie
cătuşele de aer.
El a plecat
cu ochii scoşi de sub sprînceană a mirare
eu am rămas acolo
în încătuşare.
Ce ţară, Doamne, pentru un copil!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârşitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulţi ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc seminţe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roşie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Ştiu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Aşa am rămas fără trupul minţii
Eu?
Suntem noi toţi!

Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântaţi direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopţile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţă Sfântă, nu fi supărată

Sunt lanţurile parcă tot mai strânse
Iar labirintul nu se mai sfârşeşte,
Ia-mi Doamne toate lacrimile plânse,
Nu vezi că suferinţa mă orbeşte?

Măicuţa Sfântă, nu fi supărată
Şi iartă-mă de patima greşelii,
Mi-e inima atât de-nsângerată
Încât doar cheaguri am deasupra pielii.

Mi-e teamă pentru fiecare clipă
Şi o otravă lentă mă sfârşeşte
Iar spaima şi 'ndoiala-n mine ţipă
Când fulgerul durerii mă loveşte.

Învaţă-mă să-mi regăsesc speranţa
Sau dă-mi măcar drumul eliberării
De-s vinovată, voi plăti creanţa,
Dar dă-mi un strop din liniştea uitării.

Doar Tu şi Domnu-mi puteţi schimba calea,
O şansă chiar şi-un condamnat o are,
Vă rog îngenuncheată, luaţi-mi jalea,
Sau liniştiţi-mi sufletul ce moare.

Regret, of cum regret Măicuţă Sfântă
Că uneori m-am contopit cu răul,
Şi am dansat cum doar cel negru cântă,
Deşi simţeam că mă cuprinde hăul.

Nu cer nici milă şi nici îndurare,
Dar le aştept şi sper într-o minune,
Acum când a venit postul cel Mare
Şi toată lumea crede-n rugăciune.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din inima mea

Visele din inima şi din mintea mea trec,
Nimic nu stă cu mine-ndelung, toate poartă-aripă;
Dar de la un copil mi-a rămas mângâierea
Unui cântec profund, prezent în fiecare clipă.

Dacă acesta ar trebui să mă părăsescă,
Prefer să mor ca-n toamnă frunzele, fără dureri,
Cu lucruri ale căror melodii s-au cântat cândva
Şi au fost apoi uitate – ca ploaia de mai ieri.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!