Iubire divină

Ai reuşit tu oare să îţi închini aripile
Către trupul meu topit?
Şi mi-ai atins tu ochii, când m-ai făurit?
Ai stat tu lângă mine şi mi-ai cioplit în Rai
Un loc, odihnă sfântă şi nu vrei să mi-l dai?
Ai refăcut în legi sclipirea de-ajutor
Şi mi-ai întins destinul prin suflul într-un nor?
Iar eu drept mulţumire de barbă-ţi mă agăţ
Şi nu văd că te doare căci tot mai sus mă-nalţ
Tu ca un tată Sfânt de-a pururi
Mă iei şi-apoi mă linişteşti
Şi-n noapte să nu-mi fie frică
Tot câte-un înger îmi arăţi
Iar eu copilă fiind în toate,
M-agăţ din nou de barba Ta
Şi pân' la urmă dormi pe scaun
Cu măna-mi mică-n Măna Ta.
Ce lucru să-ţi aduc ca jertfă?
Îţi dau chiar tot ce am, ce vrei
Căci ştiu că undeva în ceruri
Tu iar în braţe-o să mă iei.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Votează! | Copiază!