Sub dealul Lunii
Sub dealul lunii, în căsuța veche,
Mai poți simți ce inima ta simte?
Mai ai și tu pe undeva pereche?
Întreb, așa, ca omul fără minte.
Căci mă înfăș cu patimile stelei,
Până orbesc de tot sub chipul lunii;
Mai lăcrimez cu lacrimile mele,
E râsul meu pe buzele genunii.
Când trunchiul trupului e vâlvătaie
Pe răsuflarea sângelui pustie,
Încă mai simți că-ntreaga lume-a ta e,
Iar dragostea mai poate să invie!
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Teodor Laurean. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.