
Să spui dragoste prin șoapte
Cuib de buhă, strop de noapte,
Mângâiere, somnul lin,
Te-am iubit încet, în șoapte,
Foarte mult, dar ce puțin
Ne cânta un blues, surdină,
Vibrau pomii împrejur,
Tu nu știi, n-ai nici o vină,
Ești doar suflet cald și pur
Și-n izvorul tău de lacrimi
Am găsit albastrul clar,
Rătăcit de vers, de patimi,
L-ai dat altora în dar
Peste timp, peste hotare,
Ai pierdut din tine gând,
Acum un oftat te doare
Când se naște tremurând
Ochii tăi, lumini aprinse,
Pământește de frumoși,
Să mi-i dai să-i duc în vise
Printre rockeri eschimoși
Și din toate câte-n lume,
Te aleg pentru un timp,
Să-mi fii tu ceva anume,
Eu să-ți fiu drum spre Olimp
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Rătăcire
Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere
Nici nu știi ce îți lipsește,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl dorești, nu știi a-l spune
Lupte, lupte și iar lupte,
Gânduri vrute și nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol
Și devii încet cenușă,
Disperarea ți-e mănușă,
Ți-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire
În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te privești... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic
Știi că ești, știi ce ai fost,
Dar te cauți fără rost,
Te gândești, ce te omoară?
Poate lumea materială?
Tu ești suflet, o lumină,
Ești iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise
Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aștepți
Să ajungi printre cei drepți?
Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ți alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regreți?!
Poate că totuși poți întoarce viața,
Clipa trăită-netrăită,
Hai... știu că poți, e încă primăvară
Neîncepută, ești încă 'n viață!
Ai obosit de prea mult ce te-am iubit,
Ai îmbătrânit în timp ce ți-am lipsit,
Un singur sentiment nu,, îmbătrânește"
Niciodată, iubirea și culoarea ochilor!
Privirea ta 'i la fel și acum, ochii...
La fel de primăvăratici, îi simt...
Privirea ta 'i de argint, la fel de vie
Ca la prima întâlnire-rătăcire!
Sufletul, iubirea e aceeași pentru viață,
Pentru mine, pentru tine sunt același
Visător-profet... poet, același ascultător
De tine, de vers, de viața aceasta...
Același îndrăgostit de timp, de vis,
De ce am iubit, cât te-am iubit, parcă...
Doare, parcă... sigur dorul naște Muze,
Iubiri confuze... iubiri adevărate... Mari...
Mari iubiri nemuritoare, iubirea mea...
Te-am așezat peste ce 'nseamnă timp,
Peste ce 'nseamnă viața, peste
Mormântul meu de viu, iubita mea...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă
Ți-ar închina poeți, poeme, mii și sute...
Dar sufletu-ți de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-așteaptă!"
Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Ești înger vieții mele!
Se-nalță din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...
Din depărtarea aspră mă-ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenței,
E dulce mângâiere, e roua dimineții...
Oh, cât ești de frumoasă, măicuța mea, ști bine!
Ninsori s-au prins în păru-ți bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ți spun cât te-am iubit!
Rămâi să-ți sprijini pașii spre diincolo,-n tăcere,
De brațul meu... și-n pașii-ți, n-ai să mai simți durere...
Mi-aplec genunchii mamă și simt... mă pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... și crudă-i omenirea!
Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Și vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.
În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ți-am spus, măicuță, vreodată, că mi-ești dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
Mă-ntorc în timp cu gândul și vreau să-mi cer iertare...
Acum tu pleci departe... Mă tem că te voi pierde!
Un licăr de speranță în suflet se mai vede...
Un licăr de speranță... Nu-ți alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenușa unui suflet!
Te-am căutat pe tine și dragostea cea sfântă,
Și-am dat, în viața mea, numai peste dureri.
Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă -
Până la urmă, te-am găsit și dragoste-mi oferi.
De când te știu, iubesc și viața-i mai frumoasă.
M-am agățat de tine spunându-ți: "Bun venit!"
Aș vrea să-mi spui: "Iubito, rămâi la mine-n casă!"
Dar te-am pierdut cu timpul și nu te-am regăsit...
Te-am căutat iubite, rugând și trandafirii
Să-l caute, și ei, pe singurul iubit.
Vroiam să sorb cu tine din cupa fericirii,
Dar, ea s-a spart, atunci, când tu m-ai părăsit.
Pierdusem și speranța, dar... într-o zi de vară,
Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.
Mergeam, de parcă-n suflet aveam o grea povară -
Un bolovan mi-e pasul... Încet eu mă ridic,
Dau ca să fug... Ceva mi se-agăță de haină,
Și mă apucă plânsul..., și nu am cui să spun.
M-am rătăcit, atunci și am privit cu spaimă,
Și întrebări, o mie, n-aveam cui să le pun.
"Unde te duci, femeie?" - zice-o voce ciudată...,
"Fugi..., stai..., te-mpiedici..., te scoli și iar te-apleci"...
Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund în șoaptă:
"Plâng că m-a dat uitării... Îl caut pe poteci!"
Și cunoscut mi-e glasul. Ridic încet privirea...
Mă luminez la față și deodat' mă-ncrunt.
"Tu ești?" Un pas fac către el și dau să îl sărut,
Dar visul se destramă și-ncep să-mi plâng iubirea.
Deși nu ațipisem decât de cinci minute,
Parcă din altă lume veneam acum, plângând.
Multe cuvinte bune, rostite - nerostite,
Aș vrea ca, de la el și astăzi să ascult...
"Cum ai putut iubite să pleci atunci hoțește?
Mai pot, vreodată, oare, să cred că te-a durut?
Sunt singura, de-atunci, ce, încă, te jelește...
Ce mult aș vrea să pot, s-o iau de la-nceput!
Vezi, dac-ai vrut să pleci..., pe drum te-ai rătăcit.
Unde-ai plecat, de-acolo nimeni n-a mai venit!
Am plâns de-atunci, să știi, că nu mai am nici glas...
Din tot ce-a fost frumos, cenușa unui suflet a rămas!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (15 mai 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauți aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că ești cam puturoasă. Toți sunt deja afară și te așteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ți-e clar? Pentru că așa am vrut. Hai, acum, trezește-te odată! Doar nu-ți închipui că aș fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe ușă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o lași deschisă, dacă nu dorești să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puțin...
Lucian: Puțin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalți, ne așteaptă. Domnișoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineață.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat ușa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulțumesc, altfel aș fi stat mult și bine să aștept la ușă, până binevoiai tu să te trezești, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ți face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aș fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia
Din ce-a creat Mântuitorul, pe-acest pământ de toate plin,
Nimic nu seamănă cu tine, în tine-a pus ceva... Divin!
Pentru Adam, ești... dimineața cu gingășia și misterul,
Îi ești soția, mama, viața... soarele lui, lumina, cerul!...
De n-ai fi tu, nimic pe lume n-ar mai dura, toate-ar muri!
N-ar fi nici rele și nici bune, iar florile n-ar înflori!
Nu ești destul de prețuită! Adam n-a înțeles defel
C-atunci când tu ești umilită, pedeapsa-i mare pentru el!...
Și tu-ai greșit, te-ai,, dus departe"ți-ai părăsit de mult Menirea!
Faci "treburi multe" și deșarte, prea rar mai cauți, Fericirea!
De Ziua ta, vin eu Adamul, care mai crede-n Duhul Sfânt,
Să limpezesc puțin izvorul, Izvorul Vieții pe pământ!...
E prea puțin, un gest, o floare și prea puțin te prețuiesc!...
Cât timp mă doare, când te doare, să știi că... încă te iubesc!
poezie de Ionel Davidiuc (8 martie 2010)
Adăugat de Ionel Davidiuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te-am iubit... Femeie!
Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ți zâmbitoare și vorba-ți după grai,
Să te privesc și-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât ești de suavă să înflorești mereu.
Puține știi de mine, dar... nu mă știu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ți nu mă ai.
Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet și-mi rătăcești prin gând.
La ce și amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.
Și... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citești terțina în văzul tuturor.
Ție să nu-ți mai pese, cum nici nu ți-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l știi? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat și ruga sărutului de dor.
Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuș cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laș la căpătâi,
Să-ți răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ți cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereții reci.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pribeagul
Tu nu știi despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei ști,
Cu măreția vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Plutești prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu ești nici tu, nici viața nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom ști nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Și crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poți să ai!
Plutești trecând peste hotarul lunii,
Simți cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ți-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îți găsești un loc anume
Și nu găsești decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ți s-a agățat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!
poezie de Lili Șipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Flămândă în dragostea prea plină
Mă-ntrepătrund cu tine-n gând la mine,
Mă contopesc cu fiece fior
Al epidermei celulelor saline
Pe care le dezmierzi cu al tău dor.
Atât de multă foame de iubire,
Așa de mult ai tace, să-nsetez...
Mă vrei să mă arat cum sunt din fire
Mă vrei în clar de lună să-ți dansez.
Tăcerea ta mă domină în toate,
Am ocolit să vreau să o urmez...
Te-am evitat chiar și pe tine, poate...
Deși, în fiecare noapte te visez.
Mi-ai dat o lună într-o noapte cu lumină,
Și m-ai iubit neîngrădit până la cer...
Predarea mea n-a fost decât divină,
Fierbinte mi te-ai dat pe timp de ger.
Și te-am iubit pe loc, cum n-are vină
O floare ce răsare printre stânci...
Eu știu că dragostea ce-mi dai este alpină,
Numai de sus, de-acolo mi-o aduci.
Acoperă-ți privirea ce mă doare,
Când nu îmi ești, să-ncep să te ador...
Să-mi dăruiești iar noaptea mea cu soare,
Iubindu-mă, până mă simți că mor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...
Ești tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înțeleg viață și moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le știe el pe toate;
ești tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecționez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
ești tot ce am, la Tine Doamne
ridic și frământări și basme,
când mierea este o amară și focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalți mai sus de brazii din Carpați;
și cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
așez o poezie și picturi abstracte;
ești tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârșitul și Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăți o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
ești tot ce am, ce am primit...
un plus și minus Infinit,
un Început și un Sfârșit...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te aștept
Vino!...
Ia-ți șansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
și șoapte...
in flori de miazănoapte...
Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă
De ce să rătăcești
sub umbre și Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făurește-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe pașii lăsați de mine tu calci
și florile înflorite de mine,
tu le miroși?
Dimineții trezite de mine, tu-i zâmbești
și-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbești?
Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtășesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruiești?
Eu te aștept, cu mine
acum,
acum
și peste acum
peste iubirea-mi foc și scrum
peste tăcerea-mi de țipăt și fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...
vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
și-n vise șoptite
dragostea mea ți-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...
poezie de Gabriela Docuță (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute
S-au dus și toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Și lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Și câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să știi, nu vrei să știi.
S-au dus și toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să știi
Și-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Și ai plecat... și ai plecat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus și lebede pe lac.
Pe buzele-ți de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!
Și lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aș fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Și-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!
Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc și-am să te iert.
Și amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o țin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.
Și câte lacrimi or fi curs!
Dar ție nu ți-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Și în neant te-ai risipit.
Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Și lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârșit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ți le-ai frânt
Și te-am pierdut! Și te-am pierdut!
Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...
Nu vrei să știi, nu vrei să știi
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns și-am așteptat.
Nu vrei să știi, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
Nu vrei să știi, nu vrei să știi...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
S-au dus și toamnele târzii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De dorul Tău, Isus iubit
De dorul Tău, Isus iubit
În dragostea Ta arse
Și inima spre Răsărit
Și fața ni-s întoarse.
Isus, Isus... și Te-așteptăm
Cum crinii-așteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Isuse drag, și vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre țara de lumină.
Și-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbați, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.
Iar noi iubit și drag Isus
Ți-om da cu brațe pline
Toți crinii dorului nespus
Și-ai dragostei de Tine.
Și Ți-i vom presăra în drum
Cu-o veșnică-nchinare
Precum îți preamărim acum
A dragostei cântare.
În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veșnicei minuni
Noi roduri de iubire
Și-Ți vom cânta Isus iubit
De drag o veșnicie
Că Te-am chemat și Te-am dorit
Cât nimenea nu știe.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în lacrimi
Noapte măiastră, răspunde-mi!
Tu unde vrei să ne-ntâlnim,
În vis sau în marea lăcrimândă?
În prea plinul oceanului însingurat?
Te număr printre lacrimi și te-am ales pe tine
Să-mi fi a mea confidentă și prietenă pe vecie.
Peste munți s-a așternut tăcerea și lacrimile dor,
Un gând nebun îmi caută sufletul pierdut în marea dragostei,
Am vise și speranțe,
O lacrimă de mult uitată în colțul unui ochi închis,
Salutări în dansul păsărilor,
Iar eu printre fulgi și stele te chem a mea, măiastră noapte.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-am căutat dar te-m găsit...
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
refren:
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerșetorul de emoții
Am tot plâns lacrimi poeme,
Le-am oftat în vers, tăcut,
Am iubit năuc o vreme,
M-a-nălțat... și m-a durut
Cerșetor trăind emoții,
Clipelor le-am returnat,
Așa le trăim cu toții,
În credință... în păcat
Le furăm din nemurire,
Dar le dăm și înapoi,
Facem schimb, printr-o iubire,
Cam de tot ce suntem noi
Și mai pierdem câteodată,
Mai uităm tot ce-am primit,
E doar viața, e ciudată,
Ești urât... ori ești iubit
Așa că vor mai fi lacrimi,
N-am de gând să le opresc,
Mă hrănesc cu dor, cu patimi,
Altfel... uit să mai trăiesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Șoapte
Pentru că ești, pentru că sunt,
Tu un alint, eu un cuvânt,
Eu mângâiere, tu suspin,
Deși te am, pare puțin
N-am să mă satur să exiști,
Sărut să-ți dau când ochii-s triști,
Aș vrea să nu-i mai văd așa,
Acum când ești femeia mea
Foarte sensibilă mereu,
Plângi și la bine... și la greu,
Dar cât ador ceea ce ești,
Iubirea ce mi-o dăruiești
Știi?... câteodată sunt gelos,
În jurul tău totu-i frumos,
Ai tu ceva fermecător,
Mă faci mai bun, mă faci să zbor
Prind aripi și mă-nalț mai sus,
Devin luceafăr la apus,
Ca de acolo să-ți șoptesc,
Femeie dulce... te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!