Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă

Minunea există, e încă în femeie,
Ce calea o ştie mereu, e-o alee
Ce duce parcurs negreşit la liman...
Ce-nvaţă iubirea şi-o dă fără ban.

E încă natura sublim dezgolită,
Când mamă, bunică, elevă, iubită,
E purul ingenuu, ce naşte copii...
Cum ciută, leoaica... creând veşnicii.

Şi creşte plăpânzii din sfârcuri de lapte,
Ţinuţi lângă piept, cald, în leagăn de şoapte...
E voalul lăsat în etern, o năframă
Pe gânduri, pe suflet, pe inimă... Mamă!

Sunt puiul din ea, piesa vieţii... O dramă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia

M-a atins pe trotuar
-se pieptănase-n dimineaţă-
să-i plătesc mângâiere.
N-am niciun numerar
-Tocmai cheltuisem pe-o viaţă
de albine- ce-au supt-o de miere.

Nesfârşit mă întorc de-atunci
s-o alint cu atingeri
pe florile-i lungi şi de puf
din cosiţe efilate, în lunci...
Să-mi dea simţuri de îngeri
cu răcoarea, în schimb de năduf.

E fata-n fuioare, înaltă
cu şnururi de verde
ce plânge în non-stopul de veci.
N-o mai vreau pe o altă,
doar ea îmi dă loc a m-aşterne
sub plete, pe umeri de mal, calzi şi reci.

Îi jur să-i fiu pururi o apă
să-i adăp rădăcini.
De mă sec, lacrimi să-i dau,
lângă ea să-mi fac groapă,
să-i aduc pelerini...
Etern să-i fiu soţ, să nu plec, doar să stau.

Oh salcia plânsului vieţii
dă-mi din trupul ce ai, mângâieri,
infinitul mi-l fă, mâine în ieri...
Amurg să îmi iei, dă-mă în veci... dimineţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mamă!

Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.

Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.

Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.

Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?

Vreau o mamă de vândut
N-aş plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aş da tribut
Şi-aş plăti-o-n anii mei!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica femeie

Draga mea regină,
Numai ţie mă închin
Inima, fără tine suspină
Şi-acasă cu drag revin.

Poate n-ai idee
Ce mult te iubesc,
Eşti unica femeie
Pentru care trăiesc.

Tu m-ai fermecat,
În viaţa ta, primit.
Sunt cel mai cel bărbat,
De când te-am întâlnit.

Să rămâi mereu,
Alături de mine
Mai ales la greu,
Nu doar la bine!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă mortală

Nu înţeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toţi ajungem, toţi deodată, în aceeaşi zi la sfânt Crăciun
Şi graba însăşi, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă şi inert de stai şi, timpul îl laşi să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost şi-o să regreţi -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poţi... taci.

E masochistic firul vieţii, ce ţi-o petreci te pedepsind
Să te speteşti să înveţi ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i creşti să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu ştii că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta şi ei la rând, neştiind că-i sunt doar purtători
Şi aşa se trece o omenire 'n neştiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând de pază

Când mi-am făcut calcul cât sunt,
am găsit spaţiu mult, din tine ocupat
pe un piedestal,
un minaret în care locuieşti, loc sfânt
şi cui mă închin neîncetat,
eu, un bonzai oriental,
ce te apăr, stând de pază,
să-ţi rămân, în deşertul rătăcind, o oază...
mai plec şi sol de gând,
din când în când,
în beduin,
să văd, să simt până şi-un gând hain,
de s-ar putea reprezenta, în al tău destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofertă

Sunt copilul de flori de mai
Şi-am iubirea în pumn s-o dai.
Mă găseşti la răscruci de vii
Să-mi culegi vise, mii!...

De ce nu m-ai lăsat, pe veci,
Trup cu gândul să-mi furi, să pleci
Din trăiri ce-ai promis că vrei;
Dor să stingi, să mi-l iei?...

Tu, fecioara din colţ de stradă,
Mă topesc, când te văd, de dragă;
Îţi număr paşii plecării, venirii,
Îţi sunt rezerva iubirii!...

Mă dau suflet, cadou, să mă tai în felii,
Să mă spargi în pietriş pe alei, să revii
Ruj, de ceara-mi din lacrimi, ce-mi curg în şiroaie...
Fă-ţi-l leacul la seceta dragostei... ploaie!

Îmi eşti chipul sublim de-orice fată
Alb cum fulg, în omătul de vată;
De te-ating îmi dai cald, mă topeşti,
Sfânta mea, înger eşti!...

În genunchi -de-aş putea ca să-ţi stau
Tălpi s-alergi în etern ca să-ţi dau-
Mâini pot pune pe veci în priere,
Pentru-o lună de miere!...

Mi-eşti fuiorul de fum de ţigară,
Îţi sunt aburul, stând, într-o gară...
Fi-mi eterul, în nări, pe vecie,
Mă închină-n sclavie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Când moartea îţi obţine râvnitul rendez-vous
-Din ceata nesfârşită, se dăruind ofrande-
Îi este doar rutină, sinistră, un "déjà vu"
La veşnica avidă... de flori rupte-n ghirlande.

Neostoită-i vrerea nefiinţei blestemate,
Ce-şi face din pieire un piedestal lugubru,
Topind tot ce-i creat cu greu... Calamitate,
Ce-un univers acceptă; să-l ţină pur, salubru.

Pe banda rotitoare, cu valţuri, suferinţă,
Mi-aştept coloana mea, mărşăluind pios
Să cad la cap ce-ntoarce, lângă alţii-n neputinţă...
Doar de-unul singur, singur, un părăsit sfios.

Nu ştiu de-o să mă-ntrebe de-am şi eu vreo părere,
Că m-am zbătut tot timpu-mi, să îi resping favoruri
-De-un nefiind, nu răspunderi, egal, fără avere-
De-o linişte promisă, de eroism, de onoruri!...

Ce-oi fi atunci în suflet, ce-aşteaptă şi el "liber",
Ce-mi las în tipar unic, detaliat clădit
Şi-mi pierd un trunchi c-o sferă, un uriaş de ciber
Ce-am strâns, probat... şi încă e plin de neîmplinit?!

E parcă împotriva naturii, cum se are,
Resuscitând mereu, vroindu-se eternă
Şi de-asta sper că poate şi moartea-i reciclare...
Şi-o zi, mă voi trezi din nou... cu cap pe pernă!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!