Victorie fulger

Pasărea sapă ogorul,
Şarpele seamănă,
Moartea ameliorată
Aplaudă recolta!

Pluto în ceruri!

Explozia în noi.
Acolo doar în mine.
Nebun şi surd, cum aş putea să fiu mai mult?

S-a isprăvit cu sine-însuşi, cu faţa schimbătoare, s-a isprăvit cu anotimpul pentru flacără şi anotimpul pentru umbră!
Odată cu ninsoarea lentă coboară şi leproşii

Deodată dragostea, egală teroarei,
Cu-o mână nevăzută încă opreşte focul, saltă soarele pe cer şi ne clădeşte iar Prietena.

Nimic nu prevestea o existenţă atât de viguroasă.

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Guillaume Apollinaire

noi nu ştim nimic
noi nu ştiam nimic despre durere
anotimpul amar al frigului
scobeşte dâre lungi în muşchii noştri
el ar fi preferat bucuria victoriei
înţelepţi sub restriştile calme în colivie
neputând face nimic
dacă zăpada ar cădea în sus
dacă soarele ar urca la noi în timpul nopţii
să ne încălzească
şi arborii ar atârna cu coroanele lor - plânset unic -
dacă păsările ar fi printre noi să se oglindească
s-ar putea înţelege
moartea ar fi o îndelungată călătorie frumoasă
şi vacanţele nemărginite ale cărnii structuri şi oase

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pământul, eşti moartea

Eşti pământul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
eşti numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simţi. Trăieşti
cum trăieşte o piatră,
cum trăieşte pământul dur.
Şi te-nveşmântă vise,
tresăriri şi suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită şi te înconjoară.
Sunt ceruri pe faţa apei.
Tu le laşi să se destrame.
Tu eşti pământul şi moartea.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era atât de firesc acest sentiment de dragoste pentru poporul meu, atât de firească dorinţa de a-i închina rostul principal al vieţii mele, încât nici prin gând nu-mi putea trece, şi nimeni altuia atunci, că pentru dragostea şi munca mea dezinteresată pentru poporul meu voi putea suferi odată nu numai o închisoare de cinci ani, o ostracizare de alţi zece ani şi o nesocotire şi oprire a activităţii mele ştiinţifice, care putea să fie încă folositoare ştiinţei româneşti.

Iuliu Moldovan în Amintiri şi reflexiuni (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică pentru pace

Treptele creşterii
urce-le meşterii,

schela poemelor,
vuietul vremilor,

dragostea — nimbul,
vestind anotimpul

cu frunzele martore
la umbră de arbore...
Dar dacă duşmanul
va scoate arcanul

rotund să măsoare
gîtlej de popoare,

atunci, da. atunci,
pentru noi, pentru prunci.

pace inseamnă:
Mîna pe armă!

Să-şi apere rodul
şi munca, norodul.

...

poezie de Nina Cassian din volumul Sufletul nostru (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriindu-mi tristeţea

Pronia cerească mi-a luat demult soţia,
Acum mi-a răpit şi fiul.
Cei doi ochi nu-s uscaţi încă,
Inima mea îşi doreşte moartea.
Plouă şi ploaia este absorbită de pământ,
O perlă se afundă în adâncul oceanului.
Scufundă-te în mare şi poţi găsi perla,
Sapă în pământ şi vei găsi apa.
Numai oamenii se întorc la sursa primară, acolo jos.
Pentru eternitate. Ştim asta.
Mă strâng în mine – spre cine m-aş putea întoarce acum?
Emaciat, o umbră în oglindă.

poezie de Mei Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul renaşterii

anotimpul renaşterii crează perspective
fiecare celulă se înnoieşte în trup
în suflet se petrec reacţii afective
mă agăţ de iubire de tristeţe mă rup.

bucuriile zilei sunt daruri emotive
în lumea fascinantă un loc frumos ocup
anotimpul renaşterii crează perspective
fiecare celulă se înnoieşte în trup.

raze mângâietoare-s zămisliri evolutive
preced extazul cu o foame de lup
rotunjesc prezentul cu stări creative
e freamăt în mine dulce ca în stup.

anotimpul renaşterii crează perspective
fiecare celulă se înnoieşte în trup.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce lucrurile au ajuns la sentiment, s-a isprăvit cu judecata.

citat din Publilius Syrus
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul meu

Cum încă zâmbet am
iar lacrimi ştiu să-mpart
în van
iar pânza verde de pe geam
s-a spânzurat în noapte,
Cum încă ştiu să merg,
să simt, să mă apropii,
iar gândul scârţâie a lemn
cioplit
eu în depărtare plec
şi-adesea mângâi norii,
Cum încă vidul suflă-n anotimpul meu
iar frunze-nvie albastru,
şi roşu, şi auriu, ca un pictor...
eu pot scrie negru
pe fulgerul alb al timpului
golit,
înseamnă că n-am adormit
că ştiu a fi un
glas al vieţii
(sau poate al morţii?)

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe înălţimi

Aşteaptă-mă încă puţin
Curând va trebui să vin
Să spintec frigul care ne reţine.

Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.

(În casa noastră era o prăpastie.
De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place enorm când plouă sau când bate vântul. E minunată primăvara la câmpie, deşi trebuie să mărturisesc: îmi place mai mult toamna. E anotimpul meu preferat, anotimpul putreziciunii parfumate.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară epidemică

Pasărea se nalţă dintr-o umbră neagră,
Pomul înfloreşte să se poată dreagă.

Sec e anotimpul însorit de lacrimi,
Pasăre de sânge înotând în patimi.

Cui să mai surâzi pe un vechi peron?
Soarele-i agonic, nu e niciun om.

poezie de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era timpul prostiei, era epoca credinţei, era epoca incredulităţii, era anotimpul Luminii, era anotimpul Întunericului, era primăvara speranţei, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, mergeam cu toţii în rai, ne comportam exact invers - pe scurt, perioada semăna atât de mult cu prezentul, încât unele dintre cele mai gălăgioase personalităţi insistau că trebuia să fie receptată, bine sau rău, numai la gradul de comparaţie superlativ.

Charles Dickens în Poveste despre două oraşe
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-na Giurgea: Mai bine să zică spectatorul: "Păcat că s-a isprăvit", decât: "Uf! nu se mai isprăveşte odată!"

replici celebre din piesa de teatru Începem!, scenariu de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul creaţiei

Alertaţi de un vecin mai isprăvit
Pompierii militari, sosind pe loc,
Pe poetul de pe scară l-au găsit
Mistuit de al creaţiunii foc.

epigramă de Mircea Micle (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din plin

Când oasele ne-atinseră pământul
Şi-n prăbuşire ne-au străpuns obrazul,
Iubirea mea, nimic nu se sfârşi.
O nouă dragoste veni-ntr-un ţipăt
Să ne învie, să ne prindă iar.
Şi chiar de-ar fi tăcut căldura
Lucrul acela care se continua
Opus vieţii muribunde,
La nesfârşit s-ar fi elaborat.
Ceea ce noi văzuserăm plutind
Alături de durere
Era acolo ca-ntr-un cuib,
Şi cei doi ochi ai lui ne cuprindeau
Unindu-ne într-un consimţământ abia născut.
Moartea nu mai crescuse
În ciuda unor lânuri ude leoarcă,
Iar fericirea la auzul
Prezenţei noastre, nu-ncepuse încă;
Şi iarba era goală, călcată în picioare.

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorezul nebun

Îndrăgostit, dator vândut şi băuturii rob supus
Am fost atâţia şi-atâţia ani, păsări în zbor;
Iar aceste trei metehene-s mult prea mult de dus
Pentru sufletul oricărui muritor.

La un pahar de băutură m-am îndrăgostit,
Iar dragostea mi-a adus pe cap mari datorii,
Şi deşi am luptat şi-am tot luptat, necontenit,
Încă nu mi-am plătit toţi creditorii.

Acum, doar banii-mi mai pot aduce alinare
Şi leacul miraculos pentru multele dureri,
Doar ei mi-ar putea onora neîntârziat
Obligaţiile şi recupera tot ce-am ipotecat;

Şi-amanta, care ochi pentru mine nu mai are,
Mă va iubi iarăşi, cum mă iubea mai ieri –
Şi-o voi iubi şi eu. Şi voi bea lovit de-o nouă supărare.

poezie de Alexander Brome, 1620-1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

Aseară când am ieşit din birou,
credeam c-am asurzit.
Toate cărţile mele din bibliotecă strigau aproape dându-şi duhul,
vroiau să fie citite toate deodată.
Degeaba le tot spuneam că nu pot citi decât una în fiecare seară,
degeaba le tot promiteam că va veni şi rândul lor,
nu mă luau în seamă – urlau ca fiarele-n capcană.
Azi încă îmi mai şuieră urechile.
La amiază, l-am rugat pe un vecin, să intre el în bibliotecă
şi să-mi aducă cartea aia mare, albastră, cu o cruce albă pe copertă,
aceea de pe primul raft de la perete,
ca deseară să nu-mi mai sângereze urechile.
- "Cum e? Nu ai auzit nimic? Nu te-a strigat nimeni?"
- " Cine să mă strige măi omule? Tu eşti nebun? Nu e nimeni acolo!..."
I-am mulţumim zâmbind, gândindu-mă că poate nu are omul ureche poetică.
Apoi, intempestiv m-a săgetat un gând:
Pentru cei ce încă nu aud cu inima, nu mai există nici o nădejde,
pentru cel ce vede doar cărţi, totul s-a sfârşit.
Oare câţi ca el, cei ce-au ucis cuvintele prin lipsa acută de lectură
îşi târăsc sufletul după ei, ca pe-o nefericită umbră?...
Să stai în mijlocul concertului metafizic, şi să nu auzi nimic?
Asta este totuşi prea mult pentru mine, prea greu de îndurat!
Dulce Românie, ce să-ţi mai doresc...

poezie satirică de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în ceruri

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea.

Acolo în ceruri predomină frigul,
Că sufletul tău a rămas fără trup,
Iar gloata nebună aplaudă ringul,
Când temerarii zilei sorţile-şi rup.

Azi sufletul drag nu-şi găseşte hodină,
Că-i răstignit ca Hristos pentru patimi.
Urmaşii respectă credinţa creştină -
Oceanul lumii umplut e de lacrimi.

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea...

poezie de Mihai Cucereavii (7 februarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi dor

Zac culorile necontrolate.
Atât de singure.

Cerul şi-a desfăcut aripa
- peste toamna grăbită -
să audă glasuri de copii
dimineaţa.
Pentru un alt mâine.

Descompus,
anotimpul îşi strecoară nuanţele
pe scena unde
tinereţea şi-a interpretat rolul.

Şi mi-e atât de dor...
De mine.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!