Anotimpul meu

Cum încă zâmbet am
iar lacrimi ştiu să-mpart
în van
iar pânza verde de pe geam
s-a spânzurat în noapte,
Cum încă ştiu să merg,
să simt, să mă apropii,
iar gândul scârţâie a lemn
cioplit
eu în depărtare plec
şi-adesea mângâi norii,
Cum încă vidul suflă-n anotimpul meu
iar frunze-nvie albastru,
şi roşu, şi auriu, ca un pictor...
eu pot scrie negru
pe fulgerul alb al timpului
golit,
înseamnă că n-am adormit
că ştiu a fi un
glas al vieţii
(sau poate al morţii?)

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cercului închis

Aici am trăit, am iubit şi am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,

Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Paşii tăi, strecuraţi printre noapte şi zi,
Până ce nu mai ştiu dac-ai fost, dacă eşti,
Prea de cât mă robesc unor paşi femeieşti,

Unor ochi, unor sâni, unor glezne şi-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?

poezie de George Ţărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte

Şi chiar de va veni o vreme,
Când vei uita ce ochi aveam,
Voi fi suspinul din poeme,
Să-ţi amintesc cum te iubeam

Iubiri se mai şi pierd, nu toate,
Ştiu... e nedrept şi nefiresc,
Hai să visăm încă o noapte,
Mai vreau o noapte să iubesc

Să preschimbăm cumva uitarea
În bucuria de a fi,
Noi doi, sărutul şi iubirea,
Ce-n dar vei da şi vei primi

Şi chiar de vei uita vreodată,
Te rog acum să mă iubeşti,
Dă-mi mie clipa asta, toată,
Să simt că sunt, să ştiu că eşti

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara pe care n-am urcat încă

Degetele se preschimbă-n vise,
Cu buzele culeg petalele lor,
Realitatea ninge pieziş
Pe colţul nesfârşit al rătăcirii.

Muntele se colorează când
Cerul balansează pietrele,
Tremură clopotul în care poticnesc
Mânăstirile clipelor.

Limba aruncă auzul în haos,
Încâlcite privirile adorm în fum de tămâie,
Abandonat pe cuiul din coasta Domnului
Caut setea de adevăr din umbrele vieţii.

Ştiu o lespede care desparte apele,
Ştiu unde capătul infinitului devine obscur,
Nu ştiu însă cum pot coborî
O scară pe care n-am urcat încă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merg pe stradă

Merg pe stradă, mai fac un pas,
Seara clipeşte peste oraş.
Umbre aleargă, gândul mi-e glas,
O rază de soare luminează-n lăcaş.

Merg pe stradă cu Dumnezeu la braţ
Răsfoim amintiri, numărăm paşi,
Patruzeci şi doi am numărat
Şi încă la atâţia vom fi părtaşi.

Merg pe stradă cu tine mă plimb
Bucuria vieţii găsită din timp,
Încă un an voi da la schimb
Iubirii de viaţă născută-n olimp.

Merg pe stradă privind la ceas,
O lume întreagă se învârte grăbită.
Doamne, iubesc timpul rămas!
Cum a curs timpul ca o clipită?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu te găsesc

la răspântie sădesc dorinţă
goarna timpului mă anunţă
prin albastru petec de cer
îngerii cântă
prin harpă de nori că tu
încă
neexistenţă pentru mine
prin viitor exişti
în trăsură de nori călătoreşti
raze de lumină priveşti
înălţimi ce te înconjoară
eşti cu un pas de timp
în faţa mea
eu nu ştiu de existenţa ta
te caut
vreu să te citesc
mergând
pe cărarea de destin
din faţa mea
pe piatra încrustată-n semne
în zodiac de stele
piatră ce nu vrea
a-mi spune că exişti
încercând să-mi rătăcescă
existenţa ta
amăgitor şi vremelnic
dar ştiu că...
am să te găsesc

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau gândul tău să-l citesc

Ce bine ar fi să ştiu ce gândeşti,
Că uneori mă întreb unde eşti?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.

Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Şi vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.

Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar ştiu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că eşti lângă mine
Şi că mă-ntorc mereu la tine.

Inima ta bate pentru mine
Şi ştiu că şi eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezeşte-n noapte,
Şi mă trezesc cu gândul plin de şoapte.

poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

şi altul s-a aprins în eu-l meu
şi de atunci suntem un tot întreg
şi de atunci mă are-n pază Dumnezeu
şi de atunci spre tine merg şi merg

când voi ajunge nu mi-i dat să ştiu
cum voi ajunge încă nu mi-i dat
e pregătit internul meu sicriu
şi testamentul meu, needitat

oricum, aşi vrea să plec ca tine-n zori
şi orizontul auriu la răsărit
sărute cununiţă ta de flori
pe fruntea altui suflet mistuit...

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, când merg la operele de artă contemporane plec ca şi cum am fost scuipat încă odată. Plec cu capul în jos, mă simt mai nefericit, mă simt mai deprimat, mai pesimist decât am intrat. Nu pentru asta vreau să merg la teatru. Ideea de catharsis a fost uitată total.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilităţi,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenaţi
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio şansă,

încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani şi ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viţă-de-vie,
unde aş putea să mă prăbuşesc oricând
şi să nu mai ştie
nimeni de mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

Am petrecut o noapte lângă tine,
Lângă cea mai frumoasă dintre femei,
Nu ştiu ce-a însemnat Elena pentru-ahei,
Dar ştiu ce-ai însemnat tu pentru mine.
A fost, deci, noaptea noastră de adio,
Ne-a despărţit un viitor nesigur,
Şi-alte multe prejudicii desigur,
Şi nu ne-ai dat nici-o şansă, adio
Deci; sunt obligat să plec, tu vrei să plec,
Dar ţi-e greu să mă scoţi afară-n iarnă,
Cerul nu se mai opreşte să cearnă.
Chipul tău frumos îmi zâmbeşte încă,
Doar inima mi s-a zdrobit de-o stâncă.
Dormim. În locuinţă mai arde-un bec.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stiu ca ma iubeste

o mână de piatră o mână de apă un coridor verde
visul în care mă trage după sine doamna selaginella beauv
ce poate fi mai de încredere
purtăm ochelari galbeni şi umbrele noastre

în pantofi pe cuie lichide
valsul trecerii

întotdeauna e azi
cine ştie câştigă
cine nu ştie tot câştigă
deasupra un cer cu stele neterminate şi încă un cer
şi încă

şi degetele mele ning din azi în azi fulgul unghie
pe care mi-am scris iniţialele
să fiu găsită

eu ştiu că mă iubeşte
doamnă selaginella beauv eu ştiu că mă iubeşte

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!