Reverie

E-atâta pace în ninsori
Şi-n fulgii care stau să cadă
Că-şi lasă pasul în zăpadă,
Amprenta, de mai multe ori

Iubita mea cu trup de ger
Înhamă caii suri la sănii
Cu-argint şi zurgălăii. Să ni-i
Mânăm ca nişte mesageri

Priveşte-n jur: poclade albe
Acopăr răni câte mai sunt
Şi se revarsă pe pământ
Lumina blândă-a unor salbe

Coboară îngerii şi-şi lasă
Un strat de pur şi diafan
Şi plângem fiecare an
De răutatea ce ne-apasă

Şi-atâta pace-ncet se cerne
Din înălţimile albastre
Pe triste sufletele noastre
Cu uscăciunile lor terne

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

E-atâta pace în ninsori
Şi-n fulgii care stau să cadă
Că-şi lasă pasul în zăpadă,
Amprenta, de mai multe ori

Iubita mea cu trup de ger
Înhamă caii suri la sănii
Cu-argint şi zurgălăii. Să ni-i
Mânăm ca nişte mesageri

Priveşte-n jur: poclade albe
Acopăr răni câte mai sunt
Şi se revarsă pe pământ
Lumina blândă-a unor salbe

Coboară îngerii şi-şi lasă
Un strat de pur şi diafan
Şi plângem fiecare an
De răutatea ce ne-apasă

Şi-atâta pace-ncet se cerne
Din înălţimile albastre
Pe triste sufletele noastre
Cu uscăciunile lor terne.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori îndrăgostite

Noaptea asta îmi dă foc
cu chibrituri de zăpadă
ce ninsori mai am în stoc
de ard toate or să cadă

Ce chibrituri de zăpadă
fulgii sar parcă-s scântei
ochii ce-au uitat să vadă
visează Doamne femei

Fulgii sar parcă-s scântei
ce ninsori mai am în stoc
numeri stele câte vrei
noaptea asta le-a dat foc

Cu chibrituri de zăpadă
aprind noaptea să te vadă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 decembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Se-nveşmântează-n alb Râmeţii
Şi Alba Iulia de ger
Sănii albe sparg nămeţii
Cu caii dalbi şi lerui ler

E firea-ntreagă mai curată
Şi bat în clopote ninsori
Trimişii Domnului se-arată
Strălucitori ca nişte sori

Se-mbracă lumea în zăpadă
Şi se acoperă cu ger
Ninsoarea stă din cer să cadă
Pe caii dalbi şi lerui ler

O Doamne, câtă strălucire
Şi spune îngerul voios:
Azi vise face mântuire
Că S-a născut Domnul Hristos!

De aur trâmbiţele sună
Aleargă sania departe,
Să ducă lumii vestea bună
Precum e scris în sfânta Carte;

Prea multă-n lume, rătăcire
Veniţi la Domnul cuvios
Azi vi se face mântuire
Că S-a născut Domnul Hristos!

La El este izvorul vieţii
Pe care sufletele-l cer
Se-nveşmântează-n alb Râmeţii,
Şi Alba Iulia de ger.

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Blânde şi moi ca puful,
Flori albe de zăpadă
Coboară din văzduhul
Ce-ameninţă să cadă.
............................
Cu legănări uşoare-n vânt
În fugă calea-şi împletesc;
Se lasă molcom pe pământ
Şi în argint îl învelesc.
.............................
Păpuşi cu păr bălai
De geruri nu se tem;
L-al vântului alai
Se fac cu toate ghem.

E linişte... pe dealuri
Pe văi şi pe coline;
Se-aşterne neaua-n valuri
Ca roiuri de albine.

Şi într-o clipă, toată
Pădurea cea cernită,
Mireasă fu-mbrăcată,
Pare cu var stropită.

Ca ape se scurg norii
Şi vin cu sânuri pline
De albe flori. Iar pomii
Se-mbracă-n flori-regine.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina ninsorilor de altădată

Erai înger de zăpadă
ori o flacără-ngheţată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată

Ca pe-o flacără-ngheţată
ochii mei te şlefuiesc
de lumina ta se-mbată
şi-apoi cântă nefiresc

Ochii mei te şlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă

Ca o flacără-nlăcrimată
ninsoarea mugur de fată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul în sărbătoare

În candele îngerii înfloresc
Lumina se revarsă sărbătoare –
Părinţii au NIMB CERESC
Pentru vieţile lor viitoare!
Acesta-i satul în care trăiesc
E satul în care nimeni nu moare –
În candele îngerii înfloresc
Lumina se revarsă sărbătoare!
E HRAM şi totul e firesc
Copiii sunt vii izvoare
Părinţii-i admiră, îi cresc
Făgăduinţă a FIRII fiecare
În candele îngerii înfloresc!

poezie de Constantin Anton din Credinţa din Inima mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete Lemele

Suflete Lemele se plimba prin mlaştină
cu fiecare pas trosnea bâldâbâc
tot mai aproape de nas
tot mai adânc în rană
pământ de vin sub soare
pământ de os departe de zare
cu fiecare pas mai aproape de nas
cu fiecare pas mai aproape de mal
pământ greu de apă moartă
din ochii grei de apă vie

"Scriitor cu mintea scurtă, lasă pasul meu să-ţi pută...
Scriitor cu gând de sare, nu curma scrisul cu jale..."

A strigat Suflete pân' şi codrii de au plâns
se scurgea cerneală-n răni
din văzduh corbii pândeau
vorba sorţii aşteptau

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

Deschid ochii mari şi deodată
Ninge ca-ntr-o mie de poveşti
Imagini pure, îngereşti
Au venit la uşa mea să bată

Şi coboară cerul pe pământ
Diafan covor de puritate
Paşii noştri plini de răutate
Peste toate câte răni mai sunt

Ninge, ninge ca-ntr-o feerie
Şi mă văd copil, copil de tot
Cum luptam printre nămeţi înot
Cu-atâta îngerească bucurie!

Ninge, ninge ca o remuşcare
Binefăcătoare şi tardivă
Peste soarta lumii în derivă
Ca un preţ pentru-o răscumpărare

Toate câte mi s-au întâmplat,
Le-am înscris pe coaja mea de iască
Bătrâneţea nu-i decât o mască
Peste-un suflet trist şi vinovat

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Câte cineva închide ochii
şi-şi aminteşte răsăritul,
şi pescăruşii, şi marea.

Câte cineva mai vede
un asfinţit.

Câte cineva –
asfinţeşte.

Părul nostru se hrăneşte
cu gândurile noastre.

Fără îndoială,
Poetul
e om străvechi
şi ascunde multe gânduri
şi multe taine
în pâcla deasă a pletelor sale.

Poetul,
un naufragiat,
supravieţuieşte
în peştera
singurătăţii sale.
Se hrăneşte, vânând cuvinte
din colonii de peşti-cuvinte
şi păsări
venite în zbor alb,
din depărtări albastre,
cu câte un cuvânt, legat de picioruş.
Pe unele, le lasă
să facă şi cale-ntoarsă.
Pe altele, însă,
le sacrifică.
Oricine le-ar fi trimis,
nu va mai şti de ele, niciodată.

Largul e
atât de clar,
adâncul e
atât de limpede.
Atât de necuprinsă e
marea de cuvinte.

Ascuţind
unelte
din cuvinte,
Poetul ciopleşte
în Stanca Singurătăţii
sale.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea lactee

Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.

Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita linişte adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopţii oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!

Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!

Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!

Punte de puf surâzător şi moale
Pentru visurile noastre goale.

Pânză rămasă fără de catarg,
Desfăşură-ţi aripile mai larg,
Desfă din lanţurile-i ruginite
Bătrânul şi hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Şi du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!

Şi veşnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.

poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia ninsoare

Eşti întâia mea ninsoare
Ce mă ninge în tăcere,
Nu e viscol, vifor mare,
E-alinare, mângâiere.

Neaua ce-o aşterni în cale
De tristeţi m-a-ndepărtat,
În zăpada fină, moale,
Creşte liniştea în strat.

Lin s-aşază pe-al meu creştet
Fulgii calzi plini de speranţă
Şi-mi aduc în dulce umblet
Tihnă, pace, siguranţă.

Geruri, viscole-n vâltoare,
Vor veni în iarna grea,
Cu ninsori, blânde, uşoare,
Tu, să ningi, iubita mea!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia ninsoare

Eşti întâia mea ninsoare
Ce mă ninge în tăcere,
Nu e viscol, vifor mare,
E-alinare, mângâiere.

Neaua ce-o aşterni în cale
De tristeţi m-a-ndepărtat,
În zăpada fină, moale,
Creşte liniştea în strat.

Lin se-aşază peste creştet
Fulgii calzi, plini de speranţă
Şi-mi aduc în dulce umblet
Tihnă, pace, siguranţă.

Geruri, viscole-n vâltoare
Vor veni în iarna grea,
Cu ninsori blânde, uşoare,
Tu, să ningi, iubita mea!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri de comori

Caii albi
Jucau în mlaştini
Rugini smulse din comori
De pe cer cădea o pânză
Iarbă ruptă dintre nori
Se frângea pământu-n două
De la pasărea ce ouă
De la gărgăriţa vie...
Se umflau purceii-n vie
Duduiau vinele frunţii
Hăuind poteca, munţii
Caii suri
Jucau în şea
Sus pe grindă lângă stea
Nimeni nu dormea în pace...
Broasca râde-n carapace
Şi pe-această formă vie
Se întinde o câmpie...
Curge cerul, mă-nspăimânt
Se coboară pe pământ
Ca o volbură, o oază!
Roua frunţii scânteiază
Sare ruptă să devie
Un măcel de bucurie
Că-n acest tăiş de sapă
Astăzi sunt un ster de apă!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tulbură asfaltul

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineaţa asta ce e atât de clară,
Când paşii-ţi lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.

Argintul dimineţii încearcă să mă prindă
Şi fără zgomot paşii tăi au fost.
Şi razele de soare dansează pe zăpadă
Şi umbrele din jur îşi caută un rost.

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când paşii tăi se şterg în infinit
Şi frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitire plutind

Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
şi nu-i pasă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă...

La noi acasă nu sunt corbi –
La noi sunt ciori şi sărăcii,
Sunt câmpuri triste şi pustii –
Palavre mii şi oameni orbi.

La noi acasă ni-i prohod
Şi cântecul de bucurie
Averea ni-i pe veresie
Iar sufletul ni-i moş schilod.

La noi acasă corbi nu sunt
Dar veselia ni-i sforţată
Durerea ni-i ne-ndurerată
Şi setea ni-i doar de pământ.

La noi acasă ni-i blestem
Şi pâinea plină de sudoare
Blestem ne-e şi sfântul soare
Şi-o ură veche ni-i totem.

La noi acasă nu sunt corbi...
Străine, vino, ca să vezi,
Cum creşte-omida prin livezi
Şi amarul nostru să îl sorbi.

La noi acasă corbi nu sunt
Şi totuşi, corbii mi-au vestit
Că veacul nostru s-a sfârşit
Că pleavă suntem – dusă-n vânt...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!