
Întâia ninsoare
Ești întâia mea ninsoare
Ce mă ninge în tăcere,
Nu e viscol, vifor mare,
E-alinare, mângâiere.
Neaua ce-o așterni în cale
De tristeți m-a-ndepărtat,
În zăpada fină, moale,
Crește liniștea în strat.
Lin s-așază pe-al meu creștet
Fulgii calzi plini de speranță
Și-mi aduc în dulce umblet
Tihnă, pace, siguranță.
Geruri, viscole-n vâltoare,
Vor veni în iarna grea,
Cu ninsori, blânde, ușoare,
Tu, să ningi, iubita mea!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Întâia ninsoare
Ești întâia mea ninsoare
Ce mă ninge în tăcere,
Nu e viscol, vifor mare,
E-alinare, mângâiere.
Neaua ce-o așterni în cale
De tristeți m-a-ndepărtat,
În zăpada fină, moale,
Crește liniștea în strat.
Lin se-așază peste creștet
Fulgii calzi, plini de speranță
Și-mi aduc în dulce umblet
Tihnă, pace, siguranță.
Geruri, viscole-n vâltoare
Vor veni în iarna grea,
Cu ninsori blânde, ușoare,
Tu, să ningi, iubita mea!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniștea ninsorii
Albă liniște aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.
Nori cuminți din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliți, încet se-aștern,
Cad în dulce agonie.
Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul și-a găsit odihnă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atacul iernii
În terenul ei de luptă se dă bătălie mare,
Iarna lovește năpraznic cu viscol și cu ninsoare,
Schije-împrăștiate-n aer prinse-n dansuri fioroase
Pe pământul înghețat se aștern în straturi groase.
Gerul sabia își scoate, vântul suflă dintr-o goarnă,
Norii gem de-încărcătură, saci de pulbere răstoarnă,
Adunată în troiene, neaua spulberă-n cărare,
Crivățul turbat pufnește, scutură perdele-n zare.
Fum e și prăpăd pe-afară, nu se vede-n depărtare,
S-a dezlănțuit stihia, cerul fierbe în vâltoare
Iar zăpada viscolită în vârtejuri se tot duce,
Se așează în noiane peste vârfuri de uluce.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atacul iernii
În terenul ei de luptă se dă bătălie mare,
Iarna lovește năpraznic cu viscol și cu ninsoare,
Schije-mprăștiate-n aer prinse-n dansuri fioroase
Pe pământul înghețat se aștern în straturi groase,
Gerul sabia își scoate, vântul suflă dintr-o goarnă,
Norii gem de-ncărcătură, saci de pulbere răstoarnă,
Adunată în troiene, neaua spulberă-n cărare,
Crivățul turbat pufnește, scutură perdele-n zare.
Fum e și prăpăd pe-afară, nu se vede-n depărtare,
S-a dezlănțuit stihia, cerul fierbe în vâltoare
Iar zăpada viscolită în vârtejuri se tot duce,
Se așează prin noianuri peste vârfuri de uluce.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge
Ninge-n vale și pe deal
Și pe plopii laminați,
Ninge-n câmpul de opal
Zburdă fulgii evadați.
Ninge-n sat, ninge-n pădure,
Pe a drumului troiană
Și pe-a omului secure
Ninge alb și cu dojană.
Ninge malu'-i înghețat
Sub haină de promoroacă,
Curge râul dirijat
Sloiuri groase să desfacă.
Ninge ziua, ninge seara
Crește neaua albă, moale
Și-nveșmântă toată țara
În hainele-i nupțiale.
poezie de Emil Utalea (februarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge pentru prima oară...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Stele albe cad peste copii
Ce zburdă cu ochii la cer
Și fulgii vin, și fulgii pier...
Ninge pentru prima oară-n iarna aceasta
Și ne cuprinde un dor de alb
Zăpada răscolește amintirile din noi
Și nu vrem să mai știm c-au fost vreodată ploi.
poezie de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul copacilor goi
Sătui de frig, de viscol și ninsoare
Copacii goi în pudră se îmbracă,
Se-arată vremuri ce dădeau în floare,
Visând sub mantia de promoroacă.
În alinări de dulce amorțeală
Muguri umflați visează să plesnească,
Verdele crud împrăștie beteală,
Firava frunză începe să foșnească.
Se-ngână ciripit de păsărele,
Triluri suave-n rătăciri de dor,
În cuibul lor din vârf de rămurele
Străbate vântul adiind ușor.
În urlet disperat și vuiet mare
Au tresărit din vis copacii goi,
Vor suferi în viscol și ninsoare,
Vor îndura noroaie, frig și ploi.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, de Sfântul Andrei
Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănați, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!
Ninge și fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subțire
Și moale, nespus de frumoasă...
Ninge cu fulgi mici și deși,
Din nouri de toamnă, aleși,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranță, îl țeși!
Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaș, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă colinzi, copile!
Ca-n basm neaua se cerne, să mă colinzi, copile,
Deschisă-mi este poarta și-mi ninge la fereastră,
Să-mi cânți urarea veche, s-avem senine zile,
Căldură fie-n suflet și pace-n iarna noastră!
Trece-n vâltoare vremea și anii mei se-adună...
La geam tremură lerul, colinda, plugușorul,
Străbate-n inimi calde chemarea cea străbună,
Străvechi urări apuse încet mi-alină dorul.
Azi rar se mai aude, e amuțit colindul
Strivit încet și sigur de-o talpă nemiloasă,
Păstrăm comoara noastră acum și ani de-a rândul,
Colindă-mă, copile, te-aștept la mine-acasă!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce să-ți aduc iubito de pe mare?
Ce să-ți aduc iubito de pe mare,
Ce să-ți aduc iubita mea de pe ocean?
Ce să-ți aduc iubita mea din depărtare,
Din timpul și din mitul necontemporan?
Ce să-ți aduc iubita mea din Atlantida,
Ce să-ți aduc iubita mea de pe Olimp?
Ce să-ți aduc iubito din legenda
Unui ținut și a unui ev uitat de timp?
Vrei să-ți aduc poemele străvechi despre iubire
Și diamante ferecate-n aur și argint?
Sau amfore grecești scăldate-n nemurire,
Din Sparta din Athena sau Corint?
Poate dorești să îți aduc numai seninul
Și liniștea albastră din nemărginiri?
Ori poate vrei ca să-ți aduc destinul,
Potopul și blestemul unor mari iubiri?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna acasă
Pe al iernii drum cernit
De trei zile și trei nopți,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porți.
Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orășelul troienit.
Din povești noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.
Brazii 'nalți s-au îmbrăcat
În veșminte lucitoare,
De natură ferecați,
Cu-ale albului zăvoare.
Se văd case deghizate
În lumini de felinare,
Stând pe stradă înșirate
Albe, vechi și gânditoare.
Când și când prin neaua moale
Se afundă osteniți,
Câțiva pași, apoi ninsoare
Și sunt iar acoperiți.
Eu la geam încremenit
Printre fulgi și fum,
În vis noaptea adormit
Plec prin nea, pe drum.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de speranță
Mă ninge... Pe-obrazul cald mă mângâie fulgul căzut,
Din lacrima iernii, din nori mi-așterne rece sărut,
Steluța-înghețată sfârșește în picuri topită,
Doar vântu-i mai știe taina prin ceruri rătăcită.
Mă ninge... Un fulg jucăuș mi se-așează pe creștet,
M-am plâns că-mi este dor, de-ar vrea să-mi spună fără preget
Dacă la vară ne-om întâlni în lanul plin de maci:
-N-ai vrut să-mi dai răspuns îndată, ai preferat să taci!
Mă ninge... Ninsoarea întețită doru-îmi răpune,
Îmi cresc dorințele și stratul mai gros se depune,
Se-arată și gerul, la geam încolțesc flori de gheață,
Mă ninge nostalgic... Mă ninge cu fulgi de speranță.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge cu dor
Ninge peste lacul nostru înghețat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde și dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri ușor,
și iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor și cu lacrimi
și liniștea să stea în-mprejurimi,
așa aș umple un gol din suflet,
și vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ți-am greșit
și de durere mă simt răvășit.
poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste suflet ninge
Peste suflet ninge cu iubiri nebune,
Iarna se așează, locul definind,
Degete abile, lunecă pe strune
Și-n căușul palmei, fulgii îi cuprind.
Vântură zăpada... neștiute vise,
Pe la geamuri gheața pare-a se topi,
Ascultând bătaia... inimii încinse
Și-nvățând tăcerea, tandru, a iubi.
Peste zare ninge, dragoste curată,
Viscolind privirea peste trup de foc
Și în păr, e neaua, tainic asezată,
Tălmăcind destinul... fără de noroc.
Fulguie cu stele mii... peste cuvinte
Și vuiește timpul, la-nceput de drum,
Te aștept în casă cu un ceai fierbinte,
Peste suflet ninge, cu iubiri de fum.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de iarnă
Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.
Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.
Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.
În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.
În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.
Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....
poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dantelă de zăpadă
Iarăși se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuțele argintii ale iernii
Răscolind zăpada
Dar e decembrie și ninge
Peste brazii de afară, parcă
Și ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat
Mă așez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziați, pentru cei
Duși departe unde zăpada nu le e
De tot albă
E decembrie și ninge
Zăpada se așterne ca o dantelă
Pe case și morminte
poezie de Victor Țarină
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou
Cărări mătăsoase de umbre și stele,
Tăcere de sticlă și dulci frământări...
Atâta ninsoare din noi se ridică...
Troiene de alb și troiene de flori.
Un vânt ne aduce ninsori la fereastră,
Din ochiul de sticlă, gemând, ne-ntrupăm,
O dulce-amintire, ne-ntoarcem acasă,
Să fim iarăși prunci, la părinți, învățăm.
Se-aude în sobă cum focul trosnește
Butucii tăiați din pădurea de brazi
Și bradul, cu ramuri de vis strălucește
Poem de iubire în ochii mei calzi.
Se-aud colindând prin ger, prin troiene,
Copii în cojoace, cu biciuri brăzdând
Tăcerea și somnul vieții eterne,
Mustind fericire pe noul pământ.
Craiasa Zăpezii la geam se arată,
De geruri, cu părul ades despletit...
E iarnă și ninge... și vine Crăciunul,
Pământul cu haina de alb s-a-nnoit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă
Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.
Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt niște îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.
Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheață
Parcă tot e fără viață.
Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb și moale
Peste câmpii, dealuri și ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă și mare.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri de lumină
Ninge! Îngeri de lumină,
Peste lume se coboară.
Ninge dragoste și tihnă
Și iubirea ne-nconjoară.
Ard gutui la gura sobei,
Focu-n noi vulcan țâșnește
Și tăcerea-ngenunchează, iar, smerit,
Pe pânza robei,
Cât zăpada se înalță
Și la tâmple reci va crește.
Pânză albă de ninsoare, vântul șuieră-n cotloane...
Biciuiți de necuvinte,
Din a timpului licoare,
Sorbim viața... Țurțuri stranii,
Se aprind ca o făclie...
Taină-s nopțile la țară,
În uitata Românie.
Ca un clinchet se aude
Lanțul... Cumpăna fântânii
A zărit printre troiene
Că se-ntorc acas' românii.
Doarme-n prispă tricoloul,
Franjurat de vânturi aspre,
Suflet-tulnic ni-i poporul...
Veselie este-n case.
S-au întors din altă țară
Prunci ori mame, frați, surori...
Scumpa noastră Românie
Se înalță din ninsori.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de fulgi
Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când ființa-ți împresoară
ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare
ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingașele zări
peste a iernii albă casă
dar la geam fulgii nu cad
ci atâția iată suie
înspre ceruri parcă ard
după nașterea lor vie
iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer și nu în jos
pe-a privirii ulicioară
cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat
Doamne azi îți mulțumim
pentru fulgii mari și vii
Numele ți-l proslăvim
și-ți cântăm în veșnicii
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!