Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
nescrise-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
şi toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
şi-acelaş posesiv olimp
năştea la rându-i, filiaţii

pământul ne părea mai mic
la care iar ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful muntelui părea un altar al ţării, dogorit de discul portocaliu, gol, părăsit. Era ceva duios şi etern în această imagine, căci acolo părea că se deschid porţi largi spre necunoscut. Imaginea părea frază într-o poezie absolută, pictată ca o justificare a omului pe pământ.

Rodica Nicoleta Ion în Tu eşti muza mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cădeam din câte-un catalog

Îţi mai aminteşti acu-ntr-o doară
Cum schimbam bilete pe sub bănci?
Răzbăteau din geamuri de afară
Strigăte-n ghiocuri la ţigănci

Toţi cădeam din câte-un catalog
Ca nişte recruţi în banca-ntâi
Afară m-aştepta un timp olog
Tu mă rugai cu lacrimi: mai rămâi!

O trăsură, singura din sat
A trecut prin viaţa mea fugară
Cui îi pasă c-a abandonat
Copilăria mea, la gară?!

Parcă te mai văd şi-acum în bancă
Ochii tăi senini şi visători
Oricât i-aş invoca, e-n van, că
M-au vegheat în somn de-atâtea ori

Ne primise viaţa într-un cerc
Copii naivi cu feţele candide
Fluturii ieşiţi din crisalide
Lacrimi ce şi azi le mai încerc

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Noapte chioară, beznă
Ca un lanţ de gleznă
Vremea care plouă

Curge din urcior
Larg şuvoi de noapte
Că mă şi-nfior
Toate aceste şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Cu gândul ei aiurea dus
Se-mpiedica de noi,
Părea un soare la apus
Şi dintre astre mai presus
Ne-ntunecat de ploi.

Paltoane aranja-n dulap
Le mângâia a mia oară;
Nepoţii îşi făceau de cap
Când în galop, şi când la trap,
– Împieliţaţior, ieşiţi afară!

Nostalgic, se uita blajin,
Şi se-nchina în sine;
Copiilor li se părea un chin
Până aflau, ca pe-un destin,
Dulceaţa unde-o ţine

Vai, dispărea câte-un borcan,
Cu seva-nmiresmată
Care din noi fusese hoţoman
Se străduia să afle-n van
Bunica, vag mirată...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeam

despre foci cu o prietenă
ea părea
invidioasă pe stratul de grăsime-al polarelor
aproape
plângea ea neavând practic în bustieră ce ţine
pe nişte
picioare ca de meduză - cu extatice
priviri eu
ristice ea părea totuşi să destrame cu lovituri
aproape
simpatice (?!) tot ce ţinea de cuibul straşnic de sper
mă dintre
mine şi ea - prea părea (creaţă, fără speranţă)
decisă a
proape s-o termine să
înceteze
dragostea sădită în brazdele trase în gheaţă
aproape
de spărgătorul nevrotic
de ceaţă
...
ea părea
ea era elementul de ne
legătură cu bucle -
ea plâng
ea pt. ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne pierdem pacea interioară, toate ne vor părea perturbate, iar ceea ce este simplu ne va părea complicat. Această complexitate nu vine din exterior, ci din interior.

citat din Shenuda al III-lea
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare -
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.

Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Pâclă, beznă chioară
Şi afară plouă
Da nu-i prima oară

Curge din urcior
Catifea de noapte
Că mă şi-nfior
Parcă nişte şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur.

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul dintre meri

De sus de pe deal coboram în derivă,

tăiam serpentinele-n curbe pieziş,

nimic nu părea să îmi stea împotrivă,

scrâşnea anvelopa rulând în pietriş.

Zăream acareturi urcând dintre meri,

cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,

şi râul curgând printre plopii stingheri

cu unde pictate în mov sidefiu.

E hanul – şoptea din adâncuri o voce,

te-aşteaptă s-ajungi la masă bogată –

creştea dinlăuntru o foame precoce,

iar drumul părea mai lung, dintr-odată.

Vedeam cum se-ntinde alene în zare

oraşul în care cândva m-am născut,

părea, dintre meri, în apusul de soare,

doar umbra rămasă din visul pierdut.

Pun capul pe masă şi gândul mă duce

spre casa străbună, în zbor neoprit,

mă simt readus peste timp la răscruce,

privesc înapoi şi rămân împietrit.

Copilul timid, ce pornise în viaţă,

renaşte în mine, venind din trecut,

vrăjit de mirajul apus se agaţă,

dar moare-n prezentul complet neştiut.

O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,

părinţii şi fraţii plecat-au demult,

din ceruri renasc, prea sfântă icoană,

voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!