Toţi cădeam din câte-un catalog

Îţi mai aminteşti acu-ntr-o doară
Cum schimbam bilete pe sub bănci?
Răzbăteau din geamuri de afară
Strigăte-n ghiocuri la ţigănci

Toţi cădeam din câte-un catalog
Ca nişte recruţi în banca-ntâi
Afară m-aştepta un timp olog
Tu mă rugai cu lacrimi: mai rămâi!

O trăsură, singura din sat
A trecut prin viaţa mea fugară
Cui îi pasă c-a abandonat
Copilăria mea, la gară?!

Parcă te mai văd şi-acum în bancă
Ochii tăi senini şi visători
Oricât i-aş invoca, e-n van, că
M-au vegheat în somn de-atâtea ori

Ne primise viaţa într-un cerc
Copii naivi cu feţele candide
Fluturii ieşiţi din crisalide
Lacrimi ce şi azi le mai încerc

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii măicuţei

Ochii măicuţei luminoşi
Când le-am putut simţi privirea,
Învăluindu-mă duioşi
M-au învăţat ce e iubirea.

Ochii ei blânzi şi zâmbitori
Ce mi-au vegheat copilăria
Curaţi ca roua de pe flori
M-au învăţat ce-i bucuria.
Ochii măicuţei visători
Călăuzindu-mi tinereţea
Străluminaţi de mii de sori
M-au învăţat ce-i frumuseţea.
Urmând credinţa din strămoşi
Ce astăzi o cinstesc şi eu
Prin ochii mamei cei pioşi
L-am cunoscut pe Dumnezeu.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra de gand

Trăiam într-un gând
Ca sub o piatră
Când, într-o bună zi,
Nişte copii
M-au scos afară
S-au jucat cu mine
Apoi m-au uitat în soare

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trăsură

Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Şi m-au dat afară de la hanul
În care îmi ţineam harababura

Am renunţat pe rând la câte toate
M-au însoţit în viaţa asta scurtă
Un pachet de cărţi că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate

"- Ia-mă nene!", le fac semn la toţi
Demnitarii care au caleşti
De care dragul meu să te fereşti
De nu vrei să nimereşti sub roţi

Şi-aştept aşa de-o veşnicie poate
Un căţel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate

Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Şi s-a rupt complet de Dumnezeu!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
nescrise-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
şi toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
şi-acelaş posesiv olimp
năştea la rându-i, filiaţii

pământul ne părea mai mic
la care iar ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis trecut

La căpătâiul tău îmi las azi crucea
Şi zâmbetul, trecutul, amintirea
Însă durerea ce chipul ţi-o arată
N-am să o las să-ţi tulbure-adormirea.

Eu – abandonat în gesturi şi în lacrimi,
Tu te grăbeai - aşa cum faci şi-acum -
Să-mi spui cu neschimbata ta tandreţe
Că astăzi suntem morţi într-un prezent postum.

Am vrut să-ţi spun doar ceea ce ştiai,
Dar eu tăceam.... poate descurajat
De ochii tăi... lumina ta...
Şi ai plecat...

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o zi înapoi

zgribulit într-un colţ de timp
mi-am îmbrăcat corpul într-o mănuşă
şi nu mă încape
ziua de astăzi a rămas cu un deget afară

nu am vrut să vă spun, dar la ultima staţie
mi-am fumat sufletul cu ultimul fum
de atunci
roţile trenului îmi zăngăne sacadat şi ritmic
în şolduri

sărut piciorul iubitei şi-n legănatul gândului
încerc să fac dragoste cu ea
ah, trupul ei zvâcneşte

încerc
să aduc o zi înapoi
...
bate cineva în masa tăcerii
linişte că vreau să se audă
că iubita mea a trecut pe pământ
cu viaţa ei

poezie de Viorel Muha (decembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Şi atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aş fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înţelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aş fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ţi refaci viaţa, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aş fi putut. Ştiu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Şi încă mai sunt. Nu reuşesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aş vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici aşa n-aş putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relaţie cu ea atunci.
Traian: Aş, relaţie... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, nişte copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viaţa pentru ea. I-aş fi pus lumea la picioare, aş fi mutat munţii din loc; aş fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond şi încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci şi mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam maşină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relaţii între mine şi fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară (în memoria lui Mihai Eminescu)

Afară plouă fulgerând!
E dis-de-dimineată.
E primavară doar în gând
şi tristă-mi este faţa!

Îmi amintesc - din când în când -
că tu mi-ai dat povaţă
să fie primavară-n gând
înseninându-mi viaţa!

Dar cât de trist se zbate-n cer-
dorinţa-mi să ajute-
acest eter de lerui ler
şi lacrimi ne-ncepute...

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi nu mai curg

Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... şi cad... şi mă lovesc...
Şi rănile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... şi fug... mă rătăcesc...
Şi tălpile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... şi caut... n-o găsesc...
Şi visele mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Şi-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...

poezie de Ioana Gabriela Căruţaşu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruţaşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna de două ori

Vânt rece de septembrie în geamuri
Şi-n suflet deziluziile noi
Cad frunzele uscate de pe ramuri
Uitându-se cu lacrimi înapoi

De ce-ai fost sigur prinzi să te îndoi
Oricât ai trage-n viaţă două hamuri
Singurătăţi în unul sau în doi
Cu tot cortegiul neştiut de blamuri

Ne-au părăsit cocorii şi norocul
Ei lumea la un an măcar şi-o schimbă
Ruletele destinului fac jocul
Şi dup-o lege neştiută plimbă
Fluturii tristeţii prinşi să cearnă
În sufletele noastre-atâta iarnă.

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai rămâi o clipă,
Mai rămâi cu noi,
Mai rămâi Isuse,
Căci suntem prin ploi.

Mai rămâi în inimi,
Mai rămâi odată,
Mai rămâi în suflet,
Cu iubirea Ta curată.

Mai rămâi în vânturi,
Mai rămâi în ploi,
Mai rămâi în lacrimi,
Să rămâi în noi.

Mai rămâi acum în mai,
Mai rămâi la noi mereu,
M-ai salvat, privesc la rai,
Mai rămâi căci este mai.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (1 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să încerc

În ochii mari, frumoşi dar tulburi câteodată,
Îţi simt tristeţea, bucuria laolaltă,
Şi simt cum totul e închis în tine,
Prin zâmbet, dar şi lacrimi cu suspine.

Prin acei ochi când îmi arunci săgeţi,
Eu ştiu că supărarea-i mare,
Nu cred c-ai vrea cu ei să mă îngheţi,
Nici să fiu prins de-a morţii-nfrigurare.

De mult încerc fară izbândă,
Să îţi alung negrele gânduri
Şi ochii acum plini de lacrimi,
Să lumineze, nu să fie tulburi.

Dac-aş putea să fac ceva
Ca spiritul să-ţi mulţumească,
Să-ţi pot simţi şi altceva,
Decât mâhnirea sufletească.

Am să încerc din răsputeri,
Chiar de ar fi să-ntorc Pământul,
Cu sânge, lacrimi şi dureri,
Să schimb prezentul cu trecutul.

Căci doar atunci privirea ta
Era vioaie şi senină,
Când sufletu-ţi priveam prin ea,
Era senin, plin de lumină!

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar şi iar vă reamintesc, observă ceea ce nu se mişcă din tine. Dacă fugi tot timpul cu privirea în afară vei vedea ceea ce se schimbă. În afară, chiar şi în tine pentru că ai să te uiţi în oglindă sau o să-ţi spună nu ştiu care "vai, ce ai îmbătrânit.." Dar când pentru prima oară mergi cu atenţia înăuntru şi observi ceea ce nu se schimbă, vezi că Viaţa nu are "viaţă" pentru că Viaţa n-are un timp. Dragii mei, Viaţa este atemporală! Corpul, efemerul care apare, temporarul care apare în Ea, apare şi dispare. Are 10 ani, are 15 ani. Dar Viaţa nu are "viaţă". Viaţa nu are timp!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!