
Toți cădeam din câte-un catalog
Îți mai amintești acu-ntr-o doară
Cum schimbam bilete pe sub bănci?
Răzbăteau din geamuri de afară
Strigăte-n ghiocuri la țigănci
Toți cădeam din câte-un catalog
Ca niște recruți în banca-ntâi
Afară m-aștepta un timp olog
Tu mă rugai cu lacrimi: mai rămâi!
O trăsură, singura din sat
A trecut prin viața mea fugară
Cui îi pasă c-a abandonat
Copilăria mea, la gară?!
Parcă te mai văd și-acum în bancă
Ochii tăi senini și visători
Oricât i-aș invoca, e-n van, că
M-au vegheat în somn de-atâtea ori
Ne primise viața într-un cerc
Copii naivi cu fețele candide
Fluturii ieșiți din crisalide
Lacrimi ce și azi le mai încerc
poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Ochii măicuței
Ochii măicuței luminoși
Când le-am putut simți privirea,
Învăluindu-mă duioși
M-au învățat ce e iubirea.
Ochii ei blânzi și zâmbitori
Ce mi-au vegheat copilăria
Curați ca roua de pe flori
M-au învățat ce-i bucuria.
Ochii măicuței visători
Călăuzindu-mi tinerețea
Străluminați de mii de sori
M-au învățat ce-i frumusețea.
Urmând credința din strămoși
Ce astăzi o cinstesc și eu
Prin ochii mamei cei pioși
L-am cunoscut pe Dumnezeu.
poezie de Valeria Moroșan din Vrăbiuța norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroșan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar
afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
și lacrimi înghețate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuțit îmi zgârie retina,
afară ninge rar și neagră e lumina.
afară ninge rar, încărunțind pământul,
îmi este dor de tine și bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.
afară ninge rar și tremură copacii,
și tremură și sfinții și tremură și dracii
și tremură și morții când frigul îi încinge,
afară ninge rar și rar afară ninge.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Merele de vară
Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!
Și câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Și câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.
Și îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Și cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.
Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Și parcă degeaba mai vine vara
Și vara parcă nu mai are rost...
De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă și-au pierdut parfumul sfânt
Și mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.
Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,
Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra de gand
Trăiam într-un gând
Ca sub o piatră
Când, într-o bună zi,
Niște copii
M-au scos afară
S-au jucat cu mine
Apoi m-au uitat în soare
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trăsură
Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Și m-au dat afară de la hanul
În care îmi țineam harababura
Am renunțat pe rând la câte toate
M-au însoțit în viața asta scurtă
Un pachet de cărți că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate
"- Ia-mă nene!", le fac semn la toți
Demnitarii care au calești
De care dragul meu să te ferești
De nu vrei să nimerești sub roți
Și-aștept așa de-o veșnicie poate
Un cățel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate
Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Și s-a rupt complet de Dumnezeu!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legați
zburam legați dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în niște secole de beznă
lăsam în urmă lumi și astre
nescrise-n nici un catalog
și timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre
vedeam în toate-un început
ca un ferment de viață nouă
și toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut
planete noi și constelații
se-nfiripau din câte-un nimb
și-acelaș posesiv olimp
năștea la rându-i, filiații
pământul ne părea mai mic
la care iar ne vom întoarce
pe nevăzute bolți și arce
ca pe lumina unui spic
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legați
zburam legați dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în niște secole de beznă
lăsam în urmă lumi și astre
neprinse-n nici un catalog
și timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre
vedeam în toate-un început
ca un ferment de viață nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut
planete noi și constelații
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-și plimb'
secolele filiații
pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolți și arce
ca pe lumina unui spic
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ning tăceri
În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ți e privirea,
Și cât de-ncet tăcerile te dor!
Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineților decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.
În fața ta de gânduri fac risipă
Și-n ochii tăi senini le desfășor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.
poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis trecut
La căpătâiul tău îmi las azi crucea
Și zâmbetul, trecutul, amintirea
Însă durerea ce chipul ți-o arată
N-am să o las să-ți tulbure-adormirea.
Eu abandonat în gesturi și în lacrimi,
Tu te grăbeai - așa cum faci și-acum -
Să-mi spui cu neschimbata ta tandrețe
Că astăzi suntem morți într-un prezent postum.
Am vrut să-ți spun doar ceea ce știai,
Dar eu tăceam.... poate descurajat
De ochii tăi... lumina ta...
Și ai plecat...
poezie de Carmen Comloșan
Adăugat de Carmen Comloșan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o zi înapoi
zgribulit într-un colț de timp
mi-am îmbrăcat corpul într-o mănușă
și nu mă încape
ziua de astăzi a rămas cu un deget afară
nu am vrut să vă spun, dar la ultima stație
mi-am fumat sufletul cu ultimul fum
de atunci
roțile trenului îmi zăngăne sacadat și ritmic
în șolduri
sărut piciorul iubitei și-n legănatul gândului
încerc să fac dragoste cu ea
ah, trupul ei zvâcnește
încerc
să aduc o zi înapoi
...
bate cineva în masa tăcerii
liniște că vreau să se audă
că iubita mea a trecut pe pământ
cu viața ei
poezie de Viorel Muha (decembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vis plutitor. Viața
Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară (în memoria lui Mihai Eminescu)
Afară plouă fulgerând!
E dis-de-dimineată.
E primavară doar în gând
și tristă-mi este fața!
Îmi amintesc - din când în când -
că tu mi-ai dat povață
să fie primavară-n gând
înseninându-mi viața!
Dar cât de trist se zbate-n cer-
dorința-mi să ajute-
acest eter de lerui ler
și lacrimi ne-ncepute...
poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi nu mai curg
Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... și cad... și mă lovesc...
Și rănile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... și fug... mă rătăcesc...
Și tălpile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... și caut... n-o găsesc...
Și visele mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Și-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...
poezie de Ioana Gabriela Căruțașu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruțașu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna de două ori
Vânt rece de septembrie în geamuri
Și-n suflet deziluziile noi
Cad frunzele uscate de pe ramuri
Uitându-se cu lacrimi înapoi
De ce-ai fost sigur prinzi să te îndoi
Oricât ai trage-n viață două hamuri
Singurătăți în unul sau în doi
Cu tot cortegiul neștiut de blamuri
Ne-au părăsit cocorii și norocul
Ei lumea la un an măcar și-o schimbă
Ruletele destinului fac jocul
Și dup-o lege neștiută plimbă
Fluturii tristeții prinși să cearnă
În sufletele noastre-atâta iarnă.
sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitație la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai
Mai rămâi o clipă,
Mai rămâi cu noi,
Mai rămâi Isuse,
Căci suntem prin ploi.
Mai rămâi în inimi,
Mai rămâi odată,
Mai rămâi în suflet,
Cu iubirea Ta curată.
Mai rămâi în vânturi,
Mai rămâi în ploi,
Mai rămâi în lacrimi,
Să rămâi în noi.
Mai rămâi acum în mai,
Mai rămâi la noi mereu,
M-ai salvat, privesc la rai,
Mai rămâi căci este mai.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (1 mai 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să încerc
În ochii mari, frumoși dar tulburi câteodată,
Îți simt tristețea, bucuria laolaltă,
Și simt cum totul e închis în tine,
Prin zâmbet, dar și lacrimi cu suspine.
Prin acei ochi când îmi arunci săgeți,
Eu știu că supărarea-i mare,
Nu cred c-ai vrea cu ei să mă îngheți,
Nici să fiu prins de-a morții-nfrigurare.
De mult încerc fară izbândă,
Să îți alung negrele gânduri
Și ochii acum plini de lacrimi,
Să lumineze, nu să fie tulburi.
Dac-aș putea să fac ceva
Ca spiritul să-ți mulțumească,
Să-ți pot simți și altceva,
Decât mâhnirea sufletească.
Am să încerc din răsputeri,
Chiar de ar fi să-ntorc Pământul,
Cu sânge, lacrimi și dureri,
Să schimb prezentul cu trecutul.
Căci doar atunci privirea ta
Era vioaie și senină,
Când sufletu-ți priveam prin ea,
Era senin, plin de lumină!
poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar și iar și iar vă reamintesc, observă ceea ce nu se mișcă din tine. Dacă fugi tot timpul cu privirea în afară vei vedea ceea ce se schimbă. În afară, chiar și în tine pentru că ai să te uiți în oglindă sau o să-ți spună nu știu care "vai, ce ai îmbătrânit.." Dar când pentru prima oară mergi cu atenția înăuntru și observi ceea ce nu se schimbă, vezi că Viața nu are "viață" pentru că Viața n-are un timp. Dragii mei, Viața este atemporală! Corpul, efemerul care apare, temporarul care apare în Ea, apare și dispare. Are 10 ani, are 15 ani. Dar Viața nu are "viață". Viața nu are timp!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ochii storși de lacrimi
Când ochii storși de lacrimi privesc în gol departe
și nu mai vezi pe nimeni din câți îți trec prin față,
o, cine-ți umple-n suflet un gol lăsat de moarte
și cine-ți dă privirii o rază de viață?
Credința, doar credința, ea-i singura putere
ce mântuie ființa prin Cruce spre-nviere.
Când, frânt, ți-aduni tristețea ca cioburile sparte
din viața răvășită de-a urii vijelie,
o, cine-ți mai întoarce nădejdile din moarte
și cine-ți dă vieții o nouă temelie?
Când lupta ți-e pierdută și zările-s deșarte,
iar gheara disperării viața ți-o sugrumă,
o, cine-ți mai aduce o mântuire-n moarte
și cine înspre-o altă iubire te îndrumă?
Credința, doar credința... ea singură împarte
viața, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălțând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nouă
Parcă a trecut o veșnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.
Parcă a trecut o veșnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.
Parcă a trecut o veșnicie
de când gândul ascuns că ești ce-am așteptat
te-a făcut să te gândești mai bine.
Parcă a trecut o veșnicie
de când așteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.
Parcă a trecut o veșnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.
Parcă a trecut o veșnicie
și tot nu știu dacă-ți scriu ție,
sau îmi scriu mie.
poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea

Comentează! | Votează! | Copiază!