Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
nescrise-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
şi toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
şi-acelaş posesiv olimp
năştea la rându-i, filiaţii

pământul ne părea mai mic
la care iar ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cădeam din câte-un catalog

Îţi mai aminteşti acu-ntr-o doară
Cum schimbam bilete pe sub bănci?
Răzbăteau din geamuri de afară
Strigăte-n ghiocuri la ţigănci

Toţi cădeam din câte-un catalog
Ca nişte recruţi în banca-ntâi
Afară m-aştepta un timp olog
Tu mă rugai cu lacrimi: mai rămâi!

O trăsură, singura din sat
A trecut prin viaţa mea fugară
Cui îi pasă c-a abandonat
Copilăria mea, la gară?!

Parcă te mai văd şi-acum în bancă
Ochii tăi senini şi visători
Oricât i-aş invoca, e-n van, că
M-au vegheat în somn de-atâtea ori

Ne primise viaţa într-un cerc
Copii naivi cu feţele candide
Fluturii ieşiţi din crisalide
Lacrimi ce şi azi le mai încerc

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Noapte chioară, beznă
Ca un lanţ de gleznă
Vremea care plouă

Curge din urcior
Larg şuvoi de noapte
Că mă şi-nfior
Toate aceste şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TORTE IMPLETITE

Ardeam în jarul de trandafiri
Ca două torţe împletite,
Pierzând ca nişte năluciri
În spaţiul viselor nesfârşite.

Descopeream în tine noi comori
În ziua de vară prea fierbinte,
Şi te lăsam, spre mine să cobori,
Mângâindu-mă, aşa cuminte!

Venea spre mine o dulce alinare
Trimiţându-mă departe-n Paradis,
Unde vedeam numai izvoare
Ale iubirii în care ne-am cuprins.

Sfioasă apoi, cu buze fierbinţi
Mă sărutai cu o nouă ardoare,
Nu ne numărăm printre sfinţi
Îmi spuneai tu cu candoare.

Turda Băi Iulie 1965

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Pâclă, beznă chioară
Şi afară plouă
Da nu-i prima oară

Curge din urcior
Catifea de noapte
Că mă şi-nfior
Parcă nişte şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur.

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a trecut prea multă vreme în care nu ai mai progresat sau nu ai mai observat schimbări în bine în viaţa ta, e semnul că nu ai mai riscat nimic. E timpul să rişti din nou. Să rişti înseamnă să îţi injectezi sufletul cu mister, necunoscut şi aventură, curiozitate şi explorare care te vor duce spre o nouă treaptă, bornă a vieţii tale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful muntelui părea un altar al ţării, dogorit de discul portocaliu, gol, părăsit. Era ceva duios şi etern în această imagine, căci acolo părea că se deschid porţi largi spre necunoscut. Imaginea părea frază într-o poezie absolută, pictată ca o justificare a omului pe pământ.

Rodica Nicoleta Ion în Tu eşti muza mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

liderilor le place să fie aplaudaţi
dar nu le place să fie bătuţi din palme
că una e momentul solemn
şi alta e limba de lemn

pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină

liliecii nu au vedere
şi zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
şi în nouă cazuri din zece noi ratăm ţinta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul meu necunoscut

ne ştim din rădăcini
chiar dacă nu ne-am întâlnit
în nici-o dimineaţă

legaţi la ochi
grăbiţi spre destinaţii
din care revenim la fel de orbi
pe-acelaşi palier
uşă închisă lângă o fereastră

eu mi-aş dori să te invit la o cafea
iar tu să vii c-un pic de zahăr brun
să îndulcim cumva aceste margini
de căni ciobite

şi din aroma zaţului rămas
să-i dăm tribut luminii
şi-apoi să ne îmbrăţişem
în miezul zilei
pe dunga florii de cais rămasă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul meu necunoscut

ne ştim din rădăcini
chiar dacă nu ne-am întâlnit
în nici-o dimineaţă

legaţi la ochi
grăbiţi spre destinaţii
din care revenim la fel de orbi
pe-acelaşi palier
uşă închisă lângă o fereastră

eu mi-aş dori să te invit la o cafea
iar tu să vii c-un pic de zahăr brun
să îndulcim cumva aceste margini
de căni ciobite

iar din aroma zaţului rămas
să-i dăm tribut luminii
şi-apoi să ne îmbrăţişem în miezul zilei
pe dunga florii de cais rămasă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, vine noaptea

Fetişizăm acute dureri imaginare
Dar ni s-a stins lumina din noi, din felinare
Iubeşte-l pe acela ce trece prin oglinzi
Că-ţi dă inima ghes dac-ai putea să-l prinzi
Şi lacrimile noastre cotate inutil
Or fi ele curate dar sunt de crocodil

Iubito vine noaptea o să intrăm în beznă
Legaţi neverosimil cu un inel la gleznă
Se cerne printre nori lumina în cetate
Imperiile lumii le vom purta în spate
Cezarul când se simte în lectică cezar
Privirile spre care să ridicăm mai rar

Dar uite fericirea se vinde la tarabe
În pliculeţe albe cu litere arabe
În care se închide o moarte la scadenţă
Murim de sărăcia numită opulenţă
Potcoavele-s de aur în rest piele şi os
Pierdute prin hăţişuri păduri de abanos

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea flăcării

În pieptul meu e-o flacără ce arde
Şi-mprăştie lumină şi căldură
Iar, uneori, din tainicele coarde,
chiar cânturi ce te-nalţă şi te fură,

Te duc în lumi ferice, de poveste,
Acolo unde îngerii, doar, cântă,
În lumi de vis în care totul este
Supus Luminii care te încântă.

Lumina mea, continuă,-nfierbântă,
În lumea inimilor îngheţate,
Iubirea ce părea demult înfrântă
Şi îi arată calea spre "Se poate".

Eu mă consum de-acum, încet, spre tine,
Şi îţi ofer, din flacăra-mi arzândă,
Căldura din iubirea ce-o conţine,
Iar tu... primeşte-i mângâierea blândă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, Lună duioasă

Lună nouă frumoasă, Lună deplină
mă ţine trează strălucirea ta
aşterni peste mine o lumină calină
ca să învăţ şi noaptea verbul a fremăta.

veghea de mamă demnă-i de admiraţii
pătrunzi cu vise în case în suflet
aşterni armonia dintre constelaţii
speranţelor de viaţă le dai răsunet.

aşterni în întunerric feerii de argint
pui cununi pe tâmple şi pe frunte
mă înveţi cum să simt fericirea-n cuvânt
visul meu să fie măreţ ca un munte.

Lună nouă duioasă, Lună de alint
să nu laşi vre-o beznă să mă înfrunte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Götterdämmerung

Or,
În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,
Părea
Un tavan de catedrală ce se năruie;
Iar fumul
Din clopotniţele-aprinse
Deschidea-n albastru drumul
Altui fum mai greu, mai negru...
Şi albastrul se-nnegrea...
Ard bisericile toate...
Ard Credinţele bătrâne...
Ard Cristoşii
Şi Trecutul -
Arde parcă lumea-ntreagă...
Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nţeleagă?
Ce-ndrăzneţ aprinse focul ereziilor păgâne?
Şi ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,
Casa celui care n-are nici sfârşit,
Nici început?...
Cine-o să ne-nveţe iară ce-am uitat -
Tot ce-am crezut?...
Cine-o să ne ierte nouă ce-om greşi de-aci-nainte?...
Cine-o să ne-ndrepte paşii spre mai bine?
În război,
Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?
Şi pe Mare
Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?...
Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?...
................

Şi mulţimea-nspăimântată
Spre clopotniţele aprinse
Se-ndrumează grupuri-grupuri...
Cei Cuminţi privesc plângând -
Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse -
Iar Nebunul stă deoparte şi zâmbeşte fredonând:
- Götterdämmerung!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 14-17 (1 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Cu gândul ei aiurea dus
Se-mpiedica de noi,
Părea un soare la apus
Şi dintre astre mai presus
Ne-ntunecat de ploi.

Paltoane aranja-n dulap
Le mângâia a mia oară;
Nepoţii îşi făceau de cap
Când în galop, şi când la trap,
– Împieliţaţior, ieşiţi afară!

Nostalgic, se uita blajin,
Şi se-nchina în sine;
Copiilor li se părea un chin
Până aflau, ca pe-un destin,
Dulceaţa unde-o ţine

Vai, dispărea câte-un borcan,
Cu seva-nmiresmată
Care din noi fusese hoţoman
Se străduia să afle-n van
Bunica, vag mirată...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul de a alege

rătăcit pe cărările sufletului
într-o viaţă fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie şi inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerşind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viaţa asta, o piesă proastă
cu actori retardaţi, cumpăraţi sau rataţi
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am păşit către EL

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet lunatic

Ne-am furişat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golaşă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroaşă.

Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
şosetele de tufe au fost prinse,
şi n-am simţit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.

Lumina Lunii ne-a fost de folos
şi am văzut, în clipele acele
întreaga... tu, iar eu... nu mai prejos!

Of, Doamne! – catifea era, sau piele?...
poiana... iarba... eu privind în jos...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!