E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)
Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îți scriu cu miere și venin
Acest poem dictat de moarte:
Când voi fi rece-n casa ta
Și-alături lumânări vor arde
Să te gândești la viața mea
Și cât de bine-n raclă-mi șade.
Să-mi pui la creștet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viața
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceața.
Și să nu plângi deloc ba chiar
Iubita mea, să-ți pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.
Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Și plicticos în multe feluri.
Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchiși prin moarte.
Într-a-mele mâini, ce au știut
Să țină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuș și sapa-n lut
S-așezi, cinstit, astă misivă:
"Cu mult alcool și vise stranii
Prin crâșme timpu-și risipea
Își cheltuia pe fleacuri banii
Și doar la moarte se gândea."
Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.
Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!
Purtând în inimă un chin
Și-un râs amar pân peste poate
Ți-am scris cu miere și venin
Acest poem dictat de moarte...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Dacă nu cer prea mult
- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ți cer prea mult.
- Ceri prea mult, îți tăiem femeia,
Te-ar ține de vorbă,
Ți-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai avea timp să-ți pregătești cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin și-o femeie.
Asta aș dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
- O sticlă de vin și-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpățânezi,
E prea mult, ți-am spus, îți tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiați-mi vinul,
Mă moleșește și n-aș mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veșnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îți tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul și raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aș face drumul dintre rai și iad degeaba.
Cum să-i sperii și să-i înfricoșez pe păcătoșii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalț pe drepții din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul și diferențele
De temperatură, luminozitate și presiune
Dintre rai și iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mult aș vrea
Atât de mult aș vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viața ta.
Atât de mult eu mi-aș dori
Cu tine-n brațe, de-aș putea muri!
Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoși să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.
Atât de mult aș vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.
Atât de multă dragoste respiri...
Sub pașii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ți flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.
Atât de mult aș vrea să îmi zâmbești,
În șoaptă să îmi spui că mă iubești,
Când eu sărut căușul mâinii tale
Ce-mi ține ferecată inima în zale.
Atata doar aș cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Și inima să-mi plece iar în pribegie!
poezie de Gheorghe Deniștean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-ai ucis lent...
Mi se părea că te cunosc,
Dar rănile mă tot opreau
Să te cuprind, și e firesc,
Jaruri in inimă m-ardeau...
De ce m-ai condamnat să sper,
Oare-ai uitat cât te iubeam?
În suflet ninge și e ger
Și-n casă lumânări nu am...
Cerneala s-a uscat pe foi
Căci am tot scris gânduri amare,
Am pozele în care noi
Ne-mbrățișam și prea mult doare...
Nu îți mai cer de-acum nimic,
Căci am tot primit NIMIC și TOT;
Să nu îmi ceri să-mi fii amic,
Eu pentru tine nu mai pot...
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte

Comentează! | Votează! | Copiază!
E mult prea scumpă
E mult prea scumpă viața asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o lași să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieții
să-l poți uita și-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poți nesocoti vreun har.
E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrățișarea
să-ți pară vreo iertare grea.
E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrșit,
să-ți par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.
E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
și pacea inimii și slava
statornicului legămînt.
E mult prea scumpă veșnicia
s-o dai pe-o umbră și pe-un fum;
E mult prea scump Cristos și Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când totul în jur ți-e dușman, neprieten,
Privește spre soare și ai să zâmbești
Tu lumea întreagă vei ști s-o iubești
Chiar dacă tot ți-e dușman, neprieten.
Când viața îți pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viața-i un chin mult prea mare.
Când somnul ți-e greu și noaptea ți-e neagră
Privește-nstelarea, luceafărul viu
Și teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul și noaptea e neagră.
Când toate acestea în suflet le simți,
Să nu-ți pierzi nădejdea, deși-ți este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simți.
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nedeslușit
Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înțelege poemul meu.
Încerc să-i ignor
Când mă critică și-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abțin să nu zbier
Și să nu plâng.
Dar ei nu știu că versul e viața mea;
Și nici nu vor ști, nu le vor păsa...
Aud adesea: "Tu poți mai mult!".
Ce vor să zică?
Și renunț, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Și nici al minții mele.
Dar ce-aș putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?
Ei nu-nțeleg,
Lor nu le pasă.
Și ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Și mult prea surzi
Să înțeleagă poezia mea frumoasă.
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii larg la inimă
Fii larg la inimă și darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.
Ascultă sfatul și-ndrumarea,
îndreaptă-te când ești mustrat.
Că nu asculți, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.
Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.
Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.
Iubește cald întotdeauna,
chiar și pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.
Și iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.
Din ce-ai văzut să ai credință
și pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere românească
N-am cunoscut mai sadică durere,
Mai nemilos, ori mai teribil chin,
Încât, la disperare,-o mângâiere
S-o caut într-o cupă de venin,
Și nici calvar, nici crunte suferinți,
Să te aducă-n stare inumană,
Uitând, cât ar fi noaptea de cuminți,
Să-ți bați copiii, ziua, de pomană;
Nu este caznă,-ncât ai accepta,
Indiferent ce tare ești de vână,
Să nu-ți mai pese, tu, în casa ta,
Cu soacra dacă stai și-o săptămână,
Sau vreo tortură crudă, bestială,
Mult mai feroce,-ncât să nu ai parte
Ca pân' s-ajungi în stare de sminteală
Să îți iubești dușmanul tău de moarte,
Și nici supliciu mult mai tenebros
Precum îl ai în negre dimineți,
Când pleci din nou la lucru, somnoros,
În crize coborând de pe pereți,
Dar mă-nfioară gândul, ce calvar,
Ce chin îngrozitor, ce soartă grea
Va fi pe capul meu de-o dau afar'...
Ca niciodat'... a dracului belea!
Nu voi putea, căci una mai am doar,
Ca să mai trag o țuică la măsea!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă de jar
Fi-ți-ar dragostea să-mi fie
templu-n trup prin poezie,
să-mi răsfiri cuvinte două
până litere-o să-mi plouă.
Fi-ți-aș tălpi însângerate
de aici și pân'la moarte,
soartă răsturnată-n soartă
până bolta ne-o fi poartă.
Fi-ți-aș și parfum și rouă
picuri despicați în două,
să fiu dor, să fiu și chin,
sufletul când mi-l închin.
Fi-ți-aș toamnă, primăvară,
vară și-apoi iarnă iară,
inimă să-ți fiu... de jar,
când iubești... ce n-ai habar.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai dă-mi o lingură de sare
Mai dă-mi o lingură de sare
căci îmi este limba mult prea dulce
și somnul mult prea adânc.
Trezește-mă de tine
căci nu-mi e bine când îmi este mult prea bine,
permite-mi să alunec peste geana ta închisă
peste muntele respirărilor sacadate
peste gura întredeschisă,
să îmi iau zborul peste piramidele enigmatice
și lasă-mă astfel să fiu eu
căci numai atunci îți pot construi o arcă
pentru potopurile ce vor urma.
Departe de tine sunt
și totuși,
tu
locuiești mereu în arca mea.
poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se știe cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulțimilor de mâine
Ce mult iubit-am viața, natura fericită.
La mincile de câmp veghind și-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul și flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.
Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simțit ci inimă curată
Și pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneț,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca și după moarte să fiu iubită.
Și ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simțindu-mă cu tulburare, emoție, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...
poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imi ceri prea mult
îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
și-o lună, totodată.
pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înțeles motivul,
era iarnă,... era noapte.
dar stele mii și mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
și nu le vrei, nici nu îți plac
căci era iarnă,... era rece.
îți pot da soarele de vară
și stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îți spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietenul
Prietenul
Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav și sufletul mi-e frate cu pelinul.
Și mâine, mâna mea o să-ți devină,
La fel, sprijinul ce mângâie și alină.
Te rog, azi, inima-ți să-mi dai,
Căci a mea, mă doare și suspină.
Și mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înțeleagă și să te susțină.
Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, și-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.
De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viață, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.
Și de n-oi fi, de-mi ești numai în gând,
Te rog să știi prea bine,
Că te poți baza pe mine, oricând,
Atât cât viața mă va ține.
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim totalitar
Cu cât amar și ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud și blestemat
Ce-o țară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportați,
Pușcariași în temniți exilați,
Sunt condamnați la ani de suferință,
Că nu s-au lepădat de-a lor credință.
Fost-au averi cu forța confiscate
Și oameni torturați până la moarte.
Foamea și frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câți au fost?!
Martiri ce-au dus o viață de calvar
La Periprava,-n temniți, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile și chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noștri, duși în paradis.
Dar unde oare sunt acei șacali,
Acei netrebnici oameni, criminali?
Și ei cu viața sunt datori să scrie,
Să-și lase lacrima, pe zid, simbrie.
Din cupa ce-au sorbit venin străbunii,
Să soarbă, ca pe vin, acum, stăpânii.
Ce-au îndurat, urgii și chin, să simtă
Și cei ce veșnic au știut să mintă.
Ani grei de pușcărie-au dus în spate
Acei ce azi se odihnesc în moarte.
Și zid din trupul lor a fost făcut
Și noi ne vom zidi în zidul lut...
(dedic acest poem în memoria bunicului meu, deținut politic la Periprova)
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rau de moarte
Pierduta iubita de departe,
In saptamana asta cat un veac,
Vroiam sa imi fie rau,un rau de moarte,
S-auzi si sa ma suni sa-ntrebi ce fac.
Visam nenorocirea salvatoare
Ce ar putea interveni-ntre noi,
Visam sa auzi ca sunt acel ce moare
Si tu sa incerci o cale inapoi.
Ca tot ce-i rau si mi se intampla mie,
Ajunge-n buletinele de stiri,
Si orice om din zvonul public stie,
Voiam sa cad, sa plangi si sa te miri.
Nu mi-e prea clar daca doream chiar moartea
Sau ma gandeam ca tu m-ai fi salvat,
Asa precum ne inlantuieste cartea,
Nevinovata si nevinovat.
Stiind ca tot ce fac si spun se stie,
As fi cazut pe o strada sau pe-un ring,
De un infarct sau de-o lipotomie,
Cu suferinta mea sa te conving.
Dar daca dupa legile tacerii,
Tu n-ai sa poti acest cosmar sa-l treci ?
Mai bine ma opresc sa nu te sperii
Si sa te pierd, iubita mea, pe veci.
Tacuta mea iubita de departe,
In mine insumi s-a-ntamplat ceva,
Mi-a fost atat de rau, un rau de moarte,
Dar nu m-am prabusit de grija ta.
Din egoismul meu fara rusine,
Ma-ntorc, iluminat si nefiresc,
Mi-e rau, de-atata grija pentru tine,
Si trebuie sa supravietuiesc.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopții
Și de mi-ai fi ultima moarte,
O viață lângă tine aș vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea
Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din brațele iubirii,
Să trec în lumea celor reci
Și chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aștept precum un nufăr,
Pe apa nopții să-mi revii
Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri
Și chiar de-mi ești ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăși te-am găsit
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!