E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)
Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îți scriu cu miere și venin
Acest poem dictat de moarte:
Când voi fi rece-n casa ta
Și-alături lumânări vor arde
Să te gândești la viața mea
Și cât de bine-n raclă-mi șade.
Să-mi pui la creștet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viața
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceața.
Și să nu plângi deloc ba chiar
Iubita mea, să-ți pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.
Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Și plicticos în multe feluri.
Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchiși prin moarte.
Într-a-mele mâini, ce au știut
Să țină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuș și sapa-n lut
S-așezi, cinstit, astă misivă:
"Cu mult alcool și vise stranii
Prin crâșme timpu-și risipea
Își cheltuia pe fleacuri banii
Și doar la moarte se gândea."
Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.
Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!
Purtând în inimă un chin
Și-un râs amar pân peste poate
Ți-am scris cu miere și venin
Acest poem dictat de moarte...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.