Durere românească

N-am cunoscut mai sadică durere,
Mai nemilos, ori mai teribil chin,
Încât, la disperare,-o mângâiere
S-o caut într-o cupă de venin,

Şi nici calvar, nici crunte suferinţi,
Să te aducă-n stare inumană,
Uitând, cât ar fi noaptea de cuminţi,
Să-ţi baţi copiii, ziua, de pomană;

Nu este caznă,-ncât ai accepta,
Indiferent ce tare eşti de vână,
Să nu-ţi mai pese, tu, în casa ta,
Cu soacra dacă stai şi-o săptămână,

Sau vreo tortură crudă, bestială,
Mult mai feroce,-ncât să nu ai parte
Ca pân' s-ajungi în stare de sminteală
Să îţi iubeşti duşmanul tău de moarte,

Şi nici supliciu mult mai tenebros
Precum îl ai în negre dimineţi,
Când pleci din nou la lucru, somnoros,
În crize coborând de pe pereţi,

Dar mă-nfioară gândul, ce calvar,
Ce chin îngrozitor, ce soartă grea
Va fi pe capul meu de-o dau afar'...
Ca niciodat'... a dracului belea!
Nu voi putea, căci una mai am doar,
Ca să mai trag o ţuică la măsea!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!