Regim totalitar

Cu cât amar şi ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud şi blestemat
Ce-o ţară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportaţi,
Puşcariaşi în temniţi exilaţi,
Sunt condamnaţi la ani de suferinţă,
Că nu s-au lepădat de-a lor credinţă.
Fost-au averi cu forţa confiscate
Şi oameni torturaţi până la moarte.
Foamea şi frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câţi au fost?!
Martiri ce-au dus o viaţă de calvar
La Periprava,-n temniţi, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile şi chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noştri, duşi în paradis.
Dar unde oare sunt acei şacali,
Acei netrebnici oameni, criminali?
Şi ei cu viaţa sunt datori să scrie,
Să-şi lase lacrima, pe zid, simbrie.
Din cupa ce-au sorbit venin străbunii,
Să soarbă, ca pe vin, acum, stăpânii.
Ce-au îndurat, urgii şi chin, să simtă
Şi cei ce veşnic au ştiut să mintă.
Ani grei de puşcărie-au dus în spate
Acei ce azi se odihnesc în moarte.
Şi zid din trupul lor a fost făcut
Şi noi ne vom zidi în zidul lut...

(dedic acest poem în memoria bunicului meu, deţinut politic la Periprova)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă alianţă: ARD

Acei ce-au vrut să ne jupoaie
S-au aliat iar peste gard;
Tezele lor - apă de ploaie -
S-a dovedit că nu mai ARD.

epigramă de Nicu Petria din creaţie recentă (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)

Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îţi scriu cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte:

Când voi fi rece-n casa ta
Şi-alături lumânări vor arde
Să te gândeşti la viaţa mea
Şi cât de bine-n raclă-mi şade.

Să-mi pui la creştet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viaţa –
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceaţa.

Şi să nu plângi deloc – ba chiar
Iubita mea, să-ţi pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.

Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Şi plicticos în multe feluri.

Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchişi prin moarte.

Într-a-mele mâini, ce au ştiut
Să ţină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuş şi sapa-n lut
S-aşezi, cinstit, astă misivă:

"Cu mult alcool şi vise stranii
Prin crâşme timpu-şi risipea
Îşi cheltuia pe fleacuri banii
Şi doar la moarte se gândea."

Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.

Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!

Purtând în inimă un chin
Şi-un râs amar pân’ peste poate
Ţi-am scris cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) şi-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-şi denunţe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini şi picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belşug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volţi în trupuri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că nicio întâlnire din viaţa noastră nu este întâmplătoare. Ne întâlnim cu acei oameni pentru că există un motiv. Din păcate, nu întotdeauna reuşim să-i identificăm pe acei oameni care ne sunt ghizi spirituali. Nu ne dăm seama...

citat din Raluca Moianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola celor neiubiţi

Mai trece iarăşi un veac de suferinţă,
Ei sunt cei neiubiţi ce luptă în fiinţă;
Voi oameni, oare nu tânjiţi s-aveţi
În orice seri şi dimineţi,
Dragostea dată de căinţă?...

Tulburător privesc la cei trudiţi cum zac,
Ei sunt aceia îmbrăcaţi în sac;
Voi oameni, oare nu ştiţi ce e iubirea
Descătuşată din simţirea,
Acelora, care lumeşti nu se mai plac?...

Mai trece încă vreme de durere,
Ei sunt aceia care aici nu-şi fac avere;
Voi oameni, oare nu cunoaşteţi diferenţa
Dintre acei care-şi dau încă corijenţa,
Şi alţii clădindu-şi suflul ce nu piere?...

Numai un Dumnezeu este în noi, întotdeauna,
Pierzi zilele, una câte una;
Numai la viaţă-am fost chemaţi şi nu la moarte
Numai păcatul neiubirii ne desparte,
Răpindu-ţi clipele pân' nu mai e niciuna.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit să învăţ că de cele mai multe ori, tocmai acei oameni, care la prima vedere mi s-au părut antipatici, la momentul potrivit au dovedit contrariul, fiind mult mai valoroşi decât acei oameni, aparent plăcuţi, dar din păcate supraestimaţi.

citat din David Luceac
Adăugat de Tom
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acei care nu găsesc norocul sunt acei ce nu ştiu să-l cheme cu destulă tărie, sunt acei cărora le lipseşte credinţa.

Hortensia Papadat-Bengescu în Marea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că cele mai bune modele pentru femei sunt acei oameni care în mod fructuos şi cu încredere se exprimă pe ei înşişi, acei oameni care aduc lumină în lume.

citat din Meryl Streep
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai îndurat, ţi-ai scris povestea

Mamă, tristeţea ţi-a încrustat pe frunte brazde adânci.
Când ai căzut te-ai ridicat. O faci acum ca şi atunci.
Mâinile tale crăpate de-atâta trudă ce-ai avut,
Trebăluiesc pe mai departe, că tu încă n-ai căzut.
Din ochii blânzi ce-au plâns cândva
şi astăzi mai curg lacrimi.
Sunt amintiri din viaţa ta,
eşti tristă, nu te clatini.
Din ochii care-au plâns odată,
astăzi, picături de rouă
brăzdează faţa ta curată.
Cu necazuri nu mai plouă.
Pe fruntea ta şi-au pus pecetea
mulţi ani de griji şi de nevoi.
Ai îndurat, ţi-ai scris povestea,
n-ai dat o clipă înapoi.
În timpul ce cu greu s-a scurs,
testul vieţii tu ai dat.
Sfârşitul drumului parcurs,
sufletul ţi-a luminat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde care au durut

M-au tăvălit la întâmplare
Iubiri cu lacrimă de ploi,
Şi-acum mă tot întreb, de oare,
A mai rămas ceva din noi?

Poate doar urme sfărâmate
Între secunde ce-au durut,
Relicve-n timp, demult uitate,
Ca şi cum nu le-aş fi avut

Respir prin amintiri regrete
Ce-au fost odată bucurii,
Au fost atingeri în buchete,
Dar au murit... nu mai sunt vii

Şi mă întreb de ce destinul,
Ascunde totul la final,
Punând în miere tot veninul,
Ca să murim târziu... banal

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul umbrelor

Mă plimb prin văi întunecate
Văd morţi cu capetele sparte
Şi cu dureri ce-au fost curmate
Doar de a noastră dragă moarte.
Pe stânci sunt umbre, însă niciun trup
N-a fost vreodată viu aici văzut
Încerc să ţip, n-am glas, sunt mut
Am înţeles că am murit de mult.

poezie de Vlad Cocoş (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Eu iert, dar n-am să pot uita...
Cei ce-au fost dragi în viaţa mea
Şi au crezut că i-am trişat,
O viaţă gândul şi-au pătat.
Nu cred că lacrima ştergând,
Reînvia-vor jurământ
Prin care zidul indulgenţei
Va sfărâma cercul demenţei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
şi nici chiar şi zeii că port n-au ştiut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire există acei dansatori care se respectă pe ei înşişi şi arta lor şi există acei oameni din orientul mijlociu care nu au cedat unei greşite interpretări colonialiste şi dezrădăcinari a moştenirii lor etnice. Există acei privitori care recunosc arta atunci când o văd. Lor le mulţumesc şi fie ca voi să fiţi mereu mulţumiţi de faptul că eu sunt o dansatoare de dans oriental. Eu, cu siguranţă, sunt.

citat din Morocco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!