Mai dă-mi o lingură de sare
Mai dă-mi o lingură de sare
căci îmi este limba mult prea dulce
și somnul mult prea adânc.
Trezește-mă de tine
căci nu-mi e bine când îmi este mult prea bine,
permite-mi să alunec peste geana ta închisă
peste muntele respirărilor sacadate
peste gura întredeschisă,
să îmi iau zborul peste piramidele enigmatice
și lasă-mă astfel să fiu eu
căci numai atunci îți pot construi o arcă
pentru potopurile ce vor urma.
Departe de tine sunt
și totuși,
tu
locuiești mereu în arca mea.
poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre munți sau poezii despre gură
Citate similare

Lasă-mă femeie
Lasă-mă, femeie, să mă închin în fața ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte și nopțile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ți admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puțin.
Lasă-mă, femeie, să-ți mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi și inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre lumină
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte

MEREU
Azi, de am în suflet vreo îndoială,
Mâine sunt sigur se va ameliora,
Chipul tău în timp se va definitiva
Așa cum ești severă, totuși amicală.
Mâine te voi vedea în ziua estivală,
Prin spații mai mult te vei contura,
Călătoria prin univers va mai dura
Admirând la tine aceeași îndrăzneală.
Peste un an, zece sau o sută,
Peste milenii, sau chiar peste ere,
Problema ta va fi tot mai acută.
Căci dragostea mai multe jertfe cere
Fie că mintea nu mă prea ascultă
Nu-mi definitiva tu vreo plăcere.
20 noiembrie 1965
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre suflet, poezii despre prietenie, poezii despre plăcere, poezii despre jertfă, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tot
Pentru tine nui mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare, poezii despre sunet, poezii despre stele, poezii despre nori, poezii despre lut sau poezii despre degete
Dacă tu te apleci prea mult peste tribord în vreme ce restul se apleacă prea mult peste babord, cu toții riscați să vă udați.
citat din Kenneth Kaye
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre proverbe, poezii despre înălțime, poezii despre voce, poezii despre viteză, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe sau poezii despre frumusețe
Minunea ta cu păr scăldat în aur
Te-ai înălțat de mult la cer, și azi
În noapte strălucești atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Și peste munții toți și peste mare.
Ești poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ți-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.
Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Și îți plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ți dea dulceața gurii.
Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ți-au curs și multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană și privaz.
Și ai iubit-o mai mult decât viața,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îți regăseai speranța,
Căci ea știa prea bine să te asculte.
Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.
Peste păduri și peste munți și mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.
poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre verde sau poezii despre tezaur
Dor
Și-aș mai sta și nu prea, foarte mult pe pământ,
Fiindcă-i toamnă târziu și-mi mai vine să plâng,
Și îmi vine să strig și-mi mai vine să mor,
Doar puțin, printre munți, fiindcă tare mi-e dor!
Mi-este dor de-amândoi, de trecut, de prezent,
Și de arborii verzi și de-un veac inocent.
Și-i târziu nu știu cum, ca să fim amândoi
Că e toamnă demult și-acum ninge pe noi.
Peste tine frumos, peste mine urât,
C-am trăit prea mulți ani într-un veac mohorât,
Peste tine puțin, peste mine mai mult,
Că aștept cam de-un veac să te-ntorci din trecut...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre prezent, poezii despre plâns sau poezii despre ninsoare

Nu raporta fericirea la bani, căci în lumea aceasta ai mai multe șanse să fii sărac decât să fii bogat. Iar bogăția, ori vine peste tine când e prea târziu, ori când e prea devreme.
aforism de Ionuț Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre bogăție, aforisme despre sărăcie, aforisme despre fericire sau aforisme despre bani

Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre viață, poezii despre planete sau citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre înălțime
Un nou început
Vreau să lupt pentru dragostea ta,
Nu-mi doresc să ne despartă cineva
Am nevoie de tine mai mult ca oricine,
Căci sufletul mi-e un castel în ruine.
Fă-mă din nou să simt că trăiesc,
Sunt născut și făcut să te iubesc
Iar cu tine alături totu-i intens
Viața are iar pentru mine un sens.
Parfumul tău îmi provoacă fiori,
De parcă plutesc mult peste nori
Mă apropii; chipul tău este o stea:
- Bine-ai venit în viața mea!
poezie de Alex Dospian (iunie 2021)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre castele
Clarificare
Noi știm desigur că-i greșeală,
Căci "prea" înseamnă pentru toți
Că peste limita normală
E-atunci când vrei mai mult de poți!
epigramă de Eugen Deutsch din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre limite sau epigrame despre greșeli
Poem de tristețe veche
Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
și nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
și nu m-ai cunoscut;
și așa vor trece ani și ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile și limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
și nici poame dulci.
Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroși prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
și peste trupul meu
care te-a așteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
și în lacrimile mele
ultimele.
Țineam minte trandafirul acela,
știam omul,
împlea viața mea cu tot raiul, dar și cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
și nici diminețile.
Nici zâna așezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuță,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, și-n trup,
pitește-mă, așa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! și concreta ceașcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări și nu mai avem ce iubi.
Cu regretul meu, mă voi îmbrăca și mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
și al apelor acum sălcii)
până
fi-va așa:
lunile de pe cer vor învăța cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ți se vor așeza ușor
ca niște aripi de fluture
peste umeri
și peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămașa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei și parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
și te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp și pe rugină
luna noastră trandafirie se va așeza, din nou, către răsărit
până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca și cum m-aș fi pătat cu un rug întreg de frăguțe.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre ochi, poezii despre negru, poezii despre monarhie, poezii despre flori sau poezii despre copaci
Rondelul unei rugi
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputința mă seduce.
Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viața dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.
Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce
Acum aștept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.
rondel de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, citate de Evelin L. Ș. Andrei despre viață, poezii despre seducție, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
O clipă să-mi mai dai...
să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrățișați de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranță....!
O clipă să-mi mai dai
și-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aș înnebuni
aș fi fără de mine....
aș fi prea mult...... tu
și eu
m-aș dezintegra în iubire.....!
poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre vioară, poezii despre frunze sau poezii despre dor
Viața noastră e ca mierea
Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuța noastră, e mai zvelta în al său trup
Viața simplă omenească este dulce ca și mierea
Și de asemeni când o guști preste tot lasă tăcerea
Căci prin gustul bun și mireasma mult prea dulce
Viața și mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi și cruzi ce nu sunteți inițiați
Și o-ți rămâne în răstimpuri mierea ca să admirați
Chiar de avem și noi regine și de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă și într-un stup unde-și fac mai mereu munca
Nu ca-n viața omenească, când uităm să brazdăm lunca
De asta îmi fuse povață că-i folositoare munca de apicultor
Căci muncești cu o albina, mai des și cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.
poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre albine, poezii despre sfaturi, poezii despre muncă sau poezii despre miere
Vreme bună
Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig și vântul bate...
Dacă liniștea se târăște-n coate
Și în privire începe să se facă seară.
Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Și-ai vrea să îți iei zborul printre stele.
Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simți că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ți gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.
Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Și va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voința să se simtă înfrântă.
Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăște-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nțelegând că ne vom pierde în păcat...
Să plouă, căci e parte din liniștea mea
Și mi-aș dori să te aline și pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să știu că nici la tine nu e vreme rea.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seară

De ce nu-mi vii?...
Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-așează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braț,
Să te privesc cu mult nesaț,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!
Ți-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi și lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Și lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rândunele, poezii despre mândrie, poezii despre femei sau poezii despre brumă
Dă-mi-te, mie...
Vreau să îți simt culorile de-aproape.
Nu mai fugi prea mult frumos e-n tine.
Dă-i voie să ajungă și la mine
Și inima-mi nu-l va lăsa să scape.
De ce să te ascunzi de tot ce vine?
Tu știi prea bine că n-o să te-ngroape...
De ce trăirea să nu ți se-adape
Din tot ce e menit să-ți facă bine?
Dă voie sufletului tău să fie
Întreg cum i-a fost dat dintotdeauna.
Nu-l ține pasăre în colivie
Căci inima-ți va face pe nebuna...
Tânjești după o fericire vie?
Dă-mi-te mie, pentru totdeauna...
sonet de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre fericire sau poezii despre culori

Tac și fac
E prea mult rai în grai să cânt la nai
Și prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Și strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor și să te-ador
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri și revin
La ușă stând, bătând și străbătând...
Mai bine tac și fac și nu desfac.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică

Tac și fac
E prea mult rai în grai să cânt la nai
Și prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Și strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor și să te-ador
Mai bine tac și fac și nu desfac.
Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri și revin
La ușă stând, bătând și străbătând...
Mai bine tac și fac și nu desfac.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (6 ianuarie 2007)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!