Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Ni se trag zilele ca nişte fire
lungi se fac, lungi râuri albe
de vertebre de nu mai ştii
ce/cum vine
de te uiţi la oasele strămoşilor
sau la ale tale
ca după o moarte
prin care ai trecut cu bine

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurdităţi

pe afara copiii se jucau fericiţi
capul tău era mingea lor
se rostogolea pe nişte scări
fără vreo logică anume
durerea mea era sclipitoare
cerul era o aeroambulanţă
îngerii cu demersul lor isagogic
ieşeau dintr-o biblie cu
micromotor şi creau o lume

forma mea de viaţă te striga
tot mai tare mai tare
o căprioară îmi tresălta
sub cămaşă căci fugeam după
tine fugeam după capul tău
pe nişte scări ca pe nişte pagini
de carte copii plîngeau
după mingea lor măi copii
veţi creşte mari şi voi veţi creşte
şi nu veţi avea scăpare

mingea aia nu era un cap
era o anarhie aveţi grijă
de capurile voastre
nu le împrăştiaţi nu le lăsaţi
să vă sară să vă doară
să se rostogolească pe scări

pe-afară zidarii unei toamne violet
ieşiţi din capul acela
ca dintr-o ladă cu arme
mă reconstruiesc migălos indolent
şi încet îmi scot unghii din carne

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea a stăpânit şi până acum peste hotar, dar după ce au început să cânte ciocârliile, părea şi
mai adâncă. Din înălţimi pătrundea clar şi mărunt ciripitul, tot mai imaterial, cu cât se înălţau în cer
păsăruicile cele sure.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nici un drum de sanie, dar se făcu în grabă: talpa săniilor nu se cufunda în zăpada îngheţată, ci luneca pe deasupra ei. În schimb vitele trebuiră potcovite. Zile în şir răsunară cele trei făurişti din sat, cântecul ciocanului ţiuia ascuţit în văzduh. Pe uliţele mai umblate de sănii se iviră dungi albastre, care străluceau în razele pizişe ale soarelui cu dinţi, încât îţi luau vederea. Era lunecuşul lăsat de tălpile late de lemn, care nuerau ferecate cu rafuri de fier, şi care, la cotituri, se întoroiau, părând că vreau să se învârtă înjurul lor.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examinarea începu după catalogul alfabetic. Câte trei ieşeau înaintea tablei, în faţa comisiei. Erau examinaţi din citit şi o sumară analiză gramaticală şi sintactică (...). Apoi la tablă li se dădea una din operaţiile fundamentale cu numere întregi; câteva arătări pe hartă la geografie, şi câteva întrebări din istorie (...).
Răspunse fără greş la toate întrebările, şi cu mare uşurinţă în exprimare. Rezolvă, într-o clipă o problemă de împărţire. Arătă pe hartă Transilvania cu râurile, şi la sfârşit adause: iar ţara asta care îmbucă Transilvania este România. E ca un covrig în jurul nostru.

Ion Agârbiceanu în Licean... odinioară (1939)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revenirea pe Terra nu poţi să stai în picioare. Nu te mai ţin muşchii. Trebuie să te susţină cineva, pentru a nu cădea jos, dar după câteva ore începi să-ţi revii, iar după câteva zile îţi reiei activitatea.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţele satului s-au ridicat, astupând şi pâraie şi şanturi si podeţele de la intrarea curţilor: nici nu mai semănau a uliţe, ci a fâşii late de câmpie acoperite de covorul alb şi gros. Toate casele din sat par mai mici – ca şi când s-ar fi cufundat – şi au căzut într-un somn adânc sub acoperişurile grele de zăpadă, cu straşinile mai aproape de pământ.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama îmi spunea că o gospodină adevărată se cunoaşte după trei lucruri: după şervetele albe de la bucătărie (nici acum nu am alte şervete, decât albe), după toartele cănilor şi cratiţelor, şi după breteaua de la sutien.

citat din Adriana Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind, Lucian le luă şi semnă de vreo câteva ori, pe câteva foiţe, sub nişte texte scurte, scrise în grabă tot de el, dar tare citeţ şi ordonat. Poliţistul mulţumi din nou, apoi îşi luă pixul şi carneţelul. După acest micuţ "incident", Lucian reocupă locul de la volan, cu papagalul tot pe umăr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta pescăruşii dorm

I

În ceaţa estului cerul parcă-i de mătase;
Sfioasă, lumina se iveşte de dincolo de mare;
Bolta-nmănunchează fire de argint lucioase,
Tribut plătit de soarele care răsare.

Iată! Stolul, un fulger pe cer cu aripi uşoare,
Se înalţă din locul unde valurile lungi se sparg
În dimineaţa asta, proaspătă ca o mirare –
Pentru că pescăruşii s-au trezit şi ies în larg.

II

E-o pace somnoroasă pe maluri şi pe unde-acum
Când mareea-şi schimbă cursul pe tăcute;
Nu se aude zgomot de pistoane şi nu se vede fum,
Barca se leagănă domesticită, valurile-s mute!

Dincolo de deşertul turcoaz al mării, undeva departe,
Acolo unde vânturile mari îşi au spaţiul lor de joacă,
În miezul zilei păsările se bucură de libertate –
Pentru că pescăruşii-s prinţi pe-a oceanului toloacă.

III

La asfinţit, deasupra orizontului se lasă
Amurgul peste ape-n pulberi aurii şi violete.
Hoinarii mării se întorc, stol după stol, acasă
Dosind în aripile neobosite nişte regrete.

Se-ntorc în zbor planat unul după altul
Sufletele desfătate pe-ntinsul oceanului enorm,
Aterizând pe stâncile care mărginesc uscatul –
Pentru că în noaptea asta pescăruşii dorm.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme a stat încordată lupta între iarnă şi primăvară — câteva zile. Poate deasupra văzduhului
de cenuşă s-au tăiat în săbii, pentru că într-o bună dimineaţă sabia primăverii a despicat plumbul de
sus, şi vânt cald de la miazăzi, cu mireasmă de verdeaţă a umplut lumea, fugărind norii cei
încremeniţi parcă într-unul singur.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din brazdele de iarbă, din miriştea verde rămasă în urmă, pătrundea în văzduh, se împânzea
deasupra luncilor un aer nou amărâu, cu un miros abia nuanţat de sânge. Tot mai multe brazde la distanţe egale se înlineau de-a lungul delniţelor...

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În centrul nebuloaselor se afla şi sursa lor. După formarea nebuloasei steaua devine o "pitică albă". Piticele albe sunt stele ce au un diametru asemănător cu al pământului, dar o masă de 0,6 mase solare. După consumarea heliului, piticele albe emit căldura acumulată de-a lungul procesului de fuziune, timp de câteva mii de milioane de ani. În final pitica alba, după ce nu mai emite energie, devine o pitică neagră, stele stinse care încă nu s-au format în realitate.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde mai călătoreşti...

Pe unde mai călătoreşti,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?

Prin ce grădină îţi duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Şi-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?

Ard negrele făclii în racle
Şi chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri
Şi viaţa spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ţi de-anotimp,
Şi-ţi cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătoreşti,
Cu ochii scânteiaţi de îngeri?
Prin gene lungi se prăbuşesc
Cântarea florilor, când sângeri!

poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drunuri lungi

Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniţi înaintea mea
Pornesc şi eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânţa unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Şi cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ningea în sens interzis

undeva cerul încerca să se înfiripe
din noapte,
zorii erau târzii,
târzie era şi lumea s-o mai cuprind,
coroane de mesteceni se învârteau deasupra noastră
într-o conjuraţie a tăcerii,

noi încercam să ne ţinem cu mâinile
ca într-o rugăciune
de coaja copacilor,
de clipa aceea de răscruce,

agonia despărţirii era mai crudă decât
incertitudinea existenţei,
cuvintele nespuse mureau încet
pe obrajii de fier,

în goana mea prin aer,
nu mai ştiam dacă alerg după tine
sau după o părere de rău,
destinul ningea într-un
sens interzis
şi iarna se prefăcea în necuvinte.

undeva se închideau porţile unei
cetăţi,
iar primăvara murea atât de departe,
încât părea puţin probabil,
vreodată,
s-o mai ajung.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!