Din brazdele de iarbă, din miriştea verde rămasă în urmă, pătrundea în văzduh, se împânzea
deasupra luncilor un aer nou amărâu, cu un miros abia nuanţat de sânge. Tot mai multe brazde la distanţe egale se înlineau de-a lungul delniţelor...

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

miriştea arsă –
o frunză de brusture
rămasă verde

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cosaşi isprăviră şi, ridicându-se din iarbă, îşi umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului şi, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi şi soarele de după măgura de la răsărit şi străluci în toate limbile de oţel pe
care le ascuţeau cosaşii. Ca săbii şi suliţe de lumină fulgerau în toate părţile deasupra luncilor, şi
cântecul nou al ascuţitului cu cutea copleşea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă şi culorile florilor
sălbatice care împestriţau luncile.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încadrat la distanţe aproximativ egale între mai multe limbi de lemn, adevărul se odihneşte ca într-un siciu.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul boului — romaniţa mare — cu nasturele de aur în mijloc, cu
petalele albe împrejur; garoafa sălbatică, cu tulpina înaltă, cu floarea roşie puţin învoaltă; sânziene
galbene şi albe cu ciorchinele lor de floricele gingaşe; iarbă înspicată, mirositoare, toate îşi arătară
podoaba în lumina cea tânără.
Cât bătea ochiul se întindea marea de verdeaţă a luncilor. Mireasma tare, sălbatică a zecilor de
ierburi şi flori felurite, ameţea uşor, ca o băutură nevăzută, pe cosaşii care se înşiruiră în lunci, şi
începură să se legene, aplecaţi, în urma coaselor.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din brazdele sfinte

Când timpul păşeşte domol prin vara mănoasă,
Iar codrul momeşte cu floare şi păsări cântând,
Mi-e inima piatră de moară, ce plânge de casă,
Au brazdele sfinte prescura de dorul flămând...

Când, oarbă de vise, mă prinde în laţ întomnarea,
Ca firul de iarbă mă ţin de pământul smolit,
Fac pana toiag, luminii să-i sprijin cărarea,
Au brazdele sfinte cuvântul de timpul grăbit...

Potop de picioare, când trece prin mine în ropot,
Vânzându-şi sudoarea pe-o hrincă de pâine străină,
Gem doine-a-pustiu, îmi flutur chemarea de clopot,
Au brazdele sfinte balsamul de rana română.

Când umărul stâng mi-l surpă-a durerii desagă,
De-a mea Basarabie, ruptă-n bucăţi de străini,
Duc talpa acasă, izvoare s-o-mpline cu vlagă,
Au brazdele sfinte, din sângele dac, rădăcini...

Bucată de brazdă, cu suflet de spic zămislită,
Mă-ntorc spre eternul, ce viselor mugurii naşte,
Cuminte, ca iarba, prin verdele copt împlinită,
Sărut fruntea humei, ce sufletul meu îl renaşte...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea a stăpânit şi până acum peste hotar, dar după ce au început să cânte ciocârliile, părea şi
mai adâncă. Din înălţimi pătrundea clar şi mărunt ciripitul, tot mai imaterial, cu cât se înălţau în cer
păsăruicile cele sure.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarbă

Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieşit din abstract
dând largi ocoluri,
împărţind sfârşitul.
Sânzienele îşi acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şopârla verde
se camuflează-n iarbă -
deasupra vultur

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Cu purcel şi cu căţel,
Au ieşit iar în natură.
Iarba-i doar un firicel:
Restul e... maculatură!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Vine iarăşi primăvara,
Se aştern şi îşi fac halta,
Tot aici i-apucă seara.
El: acelaşi, ea: e alta!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie în verde

A naibii
iarbă

Creşte
şi
noaptea

Verde legănat

Verde
de
adormit
vântul

Verde la pat

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utilizarea universală a energiei apei şi a transmisiei sale pe distanţe mari va alimenta fiecare gospodărie cu energie şi ne vom dispensa de necesitatea de a arde combustibil. Lupta pentru existenţă fiind diminuată, ar trebui să existe o dezvoltare de-a lungul liniilor idealului mai degrabă decât a celor a materialului.

citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul la iarbă verde

- Tu de paşti ai stat pe-acasă
Şi-ai avut belşug la masă?
- Am cârpit-o în final,
Că m-a invitat un cal.

epigramă de Ioan Fărcaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la multe schimbări de-a lungul vieţii, cred că trebuie să fii de-a dreptul prost să nu te gândeşti la nici un fel de schimbări.

citat din Teo Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hare Drummer

Se mai duc băieţii şi fetele la Siever's
Pentru cidru, după şcoală, târziu în Septembrie?
Mai adună alune printre tufişurile
Fermei lui Aaron Hatfield când începe să cadă bruma?
De multe ori m-am jucat râzând cu băieţii şi fetele
De-a lungul drumului şi pe culmile dealurilor
Când soarele era în scădere şi aerul era rece,
Oprindu-ne să scuturăm nucul
Care, desfrunzit, stătea în flama asfinţitului.
Acum, mireasma fumului în toamnă,
Căderea ghindei
Şi ecourile văilor
Abat spre încoace vise despre viaţă.
Ele plutesc deasupra mea.
Ele mă întreabă:
Unde sunt tovarăşii aceia care râdeau?
Câţi sunt cu mine, câţi au mai rămas
În livada veche de-a lungul drumului către Siever's,
În pădurile care veghează
Apele liniştite?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selfie

Iubirea ei sinceră
Pozează din zbor
Ca o săgeata agilă
Care tatuează
Cu sânge pe cord
După un rit nuanţat

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinsul

Pămîntul, ţarina, bucatele,
Puse-n spinarea mea cu toatele,
Oameni şi turme şi vite,
Brazdele zguduite,
Potecile, miriştea,
Durerile, neliniştea,
Ploaia, negura, vîntul,
Hobotul, spaima, frămîntul.

Cum a intrat în mine ţara toată?
Cum a-ncăput o ţară-ntr-o lopată?
Pădurile într-un ghiveci de lut?
O mare-ntreagă-ntr-un pahar băut?

Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul meu
De zmîrc, a început şi Dumnezeu.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!