Uliţele satului s-au ridicat, astupând şi pâraie şi şanturi si podeţele de la intrarea curţilor: nici nu mai semănau a uliţe, ci a fâşii late de câmpie acoperite de covorul alb şi gros. Toate casele din sat par mai mici – ca şi când s-ar fi cufundat – şi au căzut într-un somn adânc sub acoperişurile grele de zăpadă, cu straşinile mai aproape de pământ.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 100 de mii de ori în această viaţă te-ai ridicat şi apoi ai căzut de la înălţime. Imaginează-ţi fiecare aşteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălţimea entuziasmului şi ai căzut la loc în prăpastia depresiei şi a dezamăgirii. În relaţii de iubire, cu părinţi sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri şi suferinţe, de câte ori te-ai ridicat şi apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieţii. Ştii de ce face viaţa cu noi treaba asta? De ce ne ridică şi dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa ta atunci când te vei trezi şi imaginează-ţi cum e să ştii că acum doar dormi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul comunal

Uliţe şi drumuri comunale,
Ordonate în stilul românesc,
Cu căsuţe vechi, patriarhale,
Clădite-n stilul pitoresc.

Locuite sunt o droaie,
Dar mai sunt şi părăsite,
Viaţa a fost şi e greoaie,
Cu fabuloasele ispite.

Înşirate pe uliţe,
Într-un mediu policrom,
Zburdau băieţei, fetiţe,
Azi absenteismul e enorm.

Uliţele depopulate...

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nici un drum de sanie, dar se făcu în grabă: talpa săniilor nu se cufunda în zăpada îngheţată, ci luneca pe deasupra ei. În schimb vitele trebuiră potcovite. Zile în şir răsunară cele trei făurişti din sat, cântecul ciocanului ţiuia ascuţit în văzduh. Pe uliţele mai umblate de sănii se iviră dungi albastre, care străluceau în razele pizişe ale soarelui cu dinţi, încât îţi luau vederea. Era lunecuşul lăsat de tălpile late de lemn, care nuerau ferecate cu rafuri de fier, şi care, la cotituri, se întoroiau, părând că vreau să se învârtă înjurul lor.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe sovăi pe drum -
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, puişor!

Un vulpoi şi o vulpiţă
Au aflat că un arici
Spune, seara, la fetiţă,
O poveste din bunici.

Iar fetiţa, (cum se poate?)
E cuminte, stă în pat,
Nu mai vrea la "animate"
Când e timpul de culcat.

S-au gândit, s-au tot gândit:
Cum să fure ei poveşti?
Şi, spre seară, au pândit
La arici pe la fereşti.

Cu urechile ciulite
La povestea ce s-a zis,
Au căzut, pe nesimţite,
Într-un somn, direct în vis.

Se făcea că sunt acasă
Şi că spun la puiul lor
O poveste-aşa frumoasă...
Noapte bună, somn uşor!

poezie pentru copii de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când m-am născut,
lumea părea să nu înţeleagă
de ce eu aveam un spin în frunte.
Cineva îmi dăduse
o coală albă şi un creion
cu mină de sânge.
Am încercat să nu plâng,
dar versurile au curs
pe obrajii mei de lapte,
şi s-au aşezat într-un somn adânc,
pe toate colile albe din univers...
Poemul timpului meu,
despre care nu voi vorbi niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă geneză...

Azi stele au căzut,
ape s-au revărsat,
sori s-au întunecat,
inima mi-a tăcut...

lacrimi cad,
se lovesc de pământ,
se preface-n vânt
un oftat adânc...

zile cândva însorite
se prefac în neguri,
mai am doar gânduri
şi sentimente rănite...

poezie de Mihail Simionescu din Încă nu a apărut
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covorul de zăpadă iarna, menţine căldura pentru viaţa din pământ.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IV
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în casa părintească, şi pe uliţele satului Salcia am învăţat să vorbesc, să merg şi să muncesc. Tot acolo am făcut cunoştinţă cu lucrurile de pe pământ şi din cer, cu fiinţele apelor, ale câmpiilor şi ale pădurilor. Acolo am aflat ce este omul. (...)

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria -
Uliţele satului,
Pustiu în suflet.

haiku de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea ceramică

A început ca o roată
de olar
ca o roată de cer olărit şi ceramic.
La început a căzut o gărgăriţă ceramică
şi s-a spart în mii de furnici.
Apoi au căzut mii de furnici ceramice
şi s-au spart într-o muscă.
Musca ceramică a căzut şi s-a spart
în mii de bondari. Bondarii într-un câine.
Câinele ceramic a lătrat de mii de ori
ceramic
apoi a căzut
şi s-a spart într-un stăpân...
Stăpânul ceramic a căzut şi s-a spart
într-o femeie şi un bărbat
ceramic
ceramică
şi care au căzut şi-au tot căzut
în păcat...
Păcatul ceramic s-a urcat
şi s-a spart în iertări, în mii de iertări
ceramice
care au urcat, au urcat
şi s-au spart într-un Cuvânt..

Apoi au mâncat din castroane de lut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceastă seară

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
"Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(C) «Nefărtatul, văzând că Dumnezeu este "scufundat în profundul somn" şi dorind nespus de mult să devină singurul stăpân al turtei-Pământ, se hotărăşte să-l înece, împingându-l în hăurile Apelor Primordiale. Dumnezeu era greu de dezlipit de recenta-i creaţie, Pământul, "turta" de la axis mundi ; şi Nefărtatul Îi rostogoleşte corpul, mai întâi într-o direcţie, dar constată că Pământul de sub Atoatecreator se întinde / măreşte, ceea ce se petrece şi la rotirea-i în celelalte direcţii. Apele Primordiale sunt acoperite aproape în întregime – ceea ce le face să geamă / urle şi să trezească pe Dumnezeu din profundul somn postgenezic. Văzând cum stau treburile, Dumnezeu prinde Pământul de margini, îl turteşte, făcând să răsară munţii şi apele: Alpi, Carpaţi, Himalaye, bălţi, fluvii, lacuri, mări, râuri, pâraie etc.» ‒ (33) / 30 iunie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 206 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (30 iunie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de Oceanul Atlantic

să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporţionale cu vârsta
nici nu mai visez
aşa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici ştirile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic

cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
şi va găuri orice titanic
cu pretenţii de vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte impresii şi amintiri îmi vin acuma în minte! Unde pot să le spun pe toate! Ce lucru mare a fost pentru mine când am descoperit, în grâu, un cuib de prepeliţă, ca o fântână, mic, rotund, cât o farfurioară, înconjurat de un gărduleţ -- şi când puii au dispărut parcă în pământ! Era peste iaz, în câmpie, aproape de o pădurice, care de-acasă de la noi se vedea ca o sprânceană la marginea orizontului. Toate mi se păreau foarte departe -- în toate direcţiile mi se părea că se sfârşeşte o lume, după care începea regiunea basmelor.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eroilor

Le-au ridicat un monument
Cu flori şi lumânări aprinse,
Ce luminează vieţile lor stinse,
Rugi înalţă-n orşice moment.

N-a fost un singur contingent
Jertfit pe câmpurile-ntinse...
Le-au ridicat un monument
Cu flori şi lumânări aprinse.

Soţii şi mame sunt cuprinse
În profundul sentiment
De doruri grele şi tristeţe,
Ce le stă săpat adânc pe feţe...
Le-au ridicat un monument.

rondel de Ioan Friciu (22 iunie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai adânc...

de la o vreme devenisem amanţi
nu era nicio cale să ajung la capăt
nici nu mai am curajul
să vorbesc despre asta

totul e un du-te vino

e aproape iarna şi
ţipătul corbului se afundă în mine
tot mai adânc

tot mai adânc
tot mai adânc...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!