O vreme a stat încordată lupta între iarnă şi primăvară — câteva zile. Poate deasupra văzduhului
de cenuşă s-au tăiat în săbii, pentru că într-o bună dimineaţă sabia primăverii a despicat plumbul de
sus, şi vânt cald de la miazăzi, cu mireasmă de verdeaţă a umplut lumea, fugărind norii cei
încremeniţi parcă într-unul singur.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară a venit

O nouă primăvară a venit.
Dar tot ninge ca în miez de iarnă
Şi florile au înflorit,
Dar parfumul lor au miros de armă!

O nouă primăvară a venit.
Dar pământului parcă îi este teamă să înverzească,
Ca nu cumva să fie rânit.
De o armă rece omenească!

O nouă primăvară a venit.
Şi trebuie să fie frumos, cald şi bine,
Dar cineva pe pământ a hotărât!
Venirea primăverii s-o amâne.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limbă de clopot

Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Sufletu-mi o să colinde
Trei zile la rând...
Numai moartea nu se vinde
Toate-n rest se vând.
Lumea e croită rău
Stă cu josu-n sus,
Toate se scufundă-n hău
Dacă eu m-am dus.
Azi, la locul cu verdeaţă
Fir-ar mama ei de viaţă!
Când aveam acum... de toate
M-a lovit cumplita moarte
Şi din omul cât o uşă
Sunt azi pumnul de cenuşă
Risipit în patru zări
Şi tot în atâtea mări.
Mă jeluie, mă jeluie iubit nepot
Atât cât mai sunt
Neviu pe pământ
Cu limbă de clopot
Şi-n pale de vânt
Trei zile la rând...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireşi
care-ţi şoptesc să iubeşti... să iubeşti!

Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în braţe la Tine.
În braţe de primăvară
viaţa-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire şi petale de fericire.

Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopţilor de primăvară
cu parfum de scorţişoară.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...🌸

Doamne... cât verde crud
se-arată,
colorând sălbatic parcă
culmea cea îndepărtată,
care-i tare zbuciumată
cu florile ei de cireşi
care-ţi şoptesc să iubeşti... să iubeşti!

Doamne... câtă veselie
ai adus,
Tu, pe câmpie!
Ce cald, ce frumos, ce bine,
E aici în braţe la Tine.
În braţe de primăvară
viaţa-i doar mireasmă caldă,
plină mereu de iubire şi petale de fericire.

Doamne.... ce frumos plânge
tot cerul
cu lacrimi de bucurie...
Când frumos dezmiardă norii
crengile înmugurite
ce-s scăldate în fantezia
nopţilor de primăvară
cu parfum de scorţişoară.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.

Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Într-o seară am găsit paşii tăi
când norii plânseseră toată ziua.
Probabil încercau să se întoarcă
spre cuvintele nerostite,
în teama de a merge mai departe.
Mi-am dat jos rochia de amintiri
şi spatiile infinite le-am umplut
cu linii şi virgule,
pentru substantivele comune.
Şi urmele paşilor tăi au dispărut,
spaţiile s-au umplut,
tăcerea s-a transformat în momente.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TABLOU DE PRIMĂVARĂ

Pluteşte-n aer iz de primăvară
Şi firul ierbii dă în verde viu,
Natura întreagă începe să tresară
Şi ceru' îmbracă voalul azuriu...

Plesnesc pe ramuri mugurii din pomi
Treziţi din somn de razele de soare,
Cresc săbii lungi de frunze pe rizomi
De irişi, de crini şi lăcrămioare...

La streşini, candelabre de cristal
Plângând îşi dau tributul primăverii,
Pe râu curg ape repezi în aval,
E zbor de fluturi... vremea învierii!

Eu rup din cer un petec de albastru
Şi din seninul lui croiesc veşmânt
Să îmbrac un suflet singur ca sihastru
Şi să-l înalţ deasupra de cuvânt!...

,, Când liliacul va înflori din nou''
Să-ţi aminteşti,,, iubire'', atunci de mine,
Că ţi-am pictat pe suflet un tablou,
... De n-am să pot veni la întâlnire....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertij

uneori totul se învârte în mintea mea
şi mă simt de parcă aş fi coborât dintr-un carusel
sau aş fi băut câteva beri în plus
mă clatin şi nici măcar nu încerc să merg drept
pentru că n-am încotro
sau pentru ce
simt golul cum mă apasă
nu răspund nici la telefonul iubitei
care sigur m-ar întreba
" ce faci dragă, nu vii să...?"

mă chircesc pe canapea şi închid ochii
poate o să adorm

sub pleoapele lăsate văd turme de oi
urcând spre munţi de verdeaţă
şi-o barcă ce pluteşte-n derivă
mânată de vânt
stropită de ploi
hipnotic aud pendulul
cum clipele-mparte
şi lumea toată se-nvârte
se-nvârte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cimitir la Timişoara

M-am dus la Timişoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineaţă, frunzele erau verzi şi erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Şi să le asigur, din nou, de dragostea mea.

Nu i-am găsit acasă pe fată şi pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă niţel.
Dar mă-ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.

La mama e bine, acum de dimineaţă
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeaţă.
Bună dimineaţa, soacră bătrână şi bună,
Aş avea să îţi spun, aşa, ca o glumă
Să-ţi iei catrafusele şi încet s-o porneşti
Ca să mai vii şi pe la noi, prin Bucureşti.

Nela-i plecată de mult de la noi
Acum doarme mândră lângă eroi.
I-am spus că lui Florinel i-am adus cartofi şi aţă,
Numai, ei, ce şi-a dorit, nu i-am adus: viaţă...
Şi acolo, în cimitir, am plâns singur, în vânt
După ce că în viaţă de mult nu mai sunt.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sufletul meu

E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc şi pier
asemeni fulgului de zăpadă.

Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă şi atât.
E iarnă, dragostea mea,
şi afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
şi tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci şi acela.

poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu eşti tu...

- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriştea lor amară?
Grăbiţi şi-învolburaţi sunt norii,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul îşi repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

Ce dacă mugurul plesneşte
Şi ramura-înverzeşte iară?
La mine-i iarnă, viscoleşte,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!

În raza soarelui mă scald,
Adie vântul blând pe-afară,
La mine-n suflet este cald:
-Bine-ai venit... E primăvară!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Şi vântul a adus nori.
Şi norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârşit a înviat.

Iarbă cu vârf subţire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!