Destinul ningea în sens interzis

undeva cerul încerca să se înfiripe
din noapte,
zorii erau târzii,
târzie era şi lumea s-o mai cuprind,
coroane de mesteceni se învârteau deasupra noastră
într-o conjuraţie a tăcerii,

noi încercam să ne ţinem cu mâinile
ca într-o rugăciune
de coaja copacilor,
de clipa aceea de răscruce,

agonia despărţirii era mai crudă decât
incertitudinea existenţei,
cuvintele nespuse mureau încet
pe obrajii de fier,

în goana mea prin aer,
nu mai ştiam dacă alerg după tine
sau după o părere de rău,
destinul ningea într-un
sens interzis
şi iarna se prefăcea în necuvinte.

undeva se închideau porţile unei
cetăţi,
iar primăvara murea atât de departe,
încât părea puţin probabil,
vreodată,
s-o mai ajung.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire după amiază

mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste,
îţi răspundeam,
aşa cum fredonai tu răzleţ
într-o după amiază.

mă întrebai dacă florile
plâng,
nu, îţi răspundeam,
doar le mai cad petalele puţin
după o ploaie răzleaţă
ca aceea care stătea ascunsă în ochii tăi
într-o după amiază,

mă întrebai dacă oamenii
înnebunesc la despărţiri,
nu, ţi-am răspuns,
doar sufletul li se ascunde puţin
într-un pustiu,
atunci când sunt părăsiţi
într-o după amiază
răzleaţă.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă
eu nu ştiam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simţi altfel
aerul serilor târzii

deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi

ca ochii mei îngropaţi
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane

ca zilele acestea întunecate
ca nişte pietre abrupte
care se rostogolesc fără oprire
pe un povârniş rudimentar

ca o uitare atât de adâncă
încât nici nu mai ştiu
dacă e într-adevăr o pierdere de timp
dacă e bătrâneţea
dacă e o însingurare
sau o înfrigurare
sau o frustrare
sau o vindecare
sau o veşnicie
sau o înserare
soră cu moartea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa copacilor

aşteaptă-mă toamna
dacă totuşi mă cauţi
bate uşor
în umbra unui castan
nu sunt acasă
dar s-ar putea să-ţi
răspundă liniştea unei frunze
o vioară
sau poate chiar
respirarea mea

am plecat cu bezna pădurii
să mai găsesc
nişte duhuri prin iarbă
şi
licori târzii de izvoare

te rog doar
bate foarte încet
la uşa copacilor
să nu-mi trezeşti inima
sau prea devreme
răcoarea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Volatilitate

era atât de frumoasă
păşea pe aer proaspăt
părea un nufăr ziua
părea o lebădă
noaptea

trupul ei era din lut mlădios
de amforă pierdută-n nisipuri
de vestală neprihănită în temple

ochii ei erau ca oceanul primordial
neatins de furtuni
de corăbiile aspre

glasul ei era de-argint înaripat
pielea de fluturi sălbatici
de mătase albă
era atât de frumoasă
încât i s-ar fi închinat
zeii străvechi
sihaştrii din peşteri
tiranii din cetăţi
şi castele

era frumoasă ca un tărâm
nepângărit de om
era atât de volatilă
ca un orizont

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinaţie bizară

aş pleca chiar azi
cu un tren oarecare
spre o destinaţie necunoscută
bagajul mi-ar fi doar
sufletul gol
şi buzunarul plin de iluzii

aş pleca cu fantasma
unui accelerat de noapte
ca un fugar speriat de propria viaţă
spre orizontul unei regăsiri

mi-ar crea senzaţia unei finalităţi
destinul paralel
al liniilor de tren
care par să se întâlnească bizar
într-un punct
ca doi străini
undeva
într-un nesfârşit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mă fraieresc

să mă îndrăgostesc din nou
cu aceeaşi pierdere de memorie
şi după aceea voi sta trist
undeva departe
poate într-o amintire pe pragul
unei nebunii efemere

poate mă apucă din nou nebunia
să iubesc încă odată cu aceeaşi
pasiune să alerg pe dealuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încruntare

trecutul e doar o încruntare,
fantasma unui ideal în ruină
se profilează pe dune
de nisip,

jumătate de plumb,
jumătate deşert
este Luna,

undeva motoarele lumii se sting,
lumea şi-a pierdut esenţa
cândva,
între Adam şi Eva,
într-o vale a plângerii,
între două potopuri,
într-o cetate eternă,
în ziua a şaptea,
când Dumnezeu a vrut să se odihnească
puţin,
să se încrunte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi oameni din noi

mă primeai la tine
din ce în ce mai rar
tăcerile tale erau tot mai apăsătoare

din streşini de zinc picura nepăsătoare
o ploaie
numărându-mi paşii
dintr-o clepsidră
tot mai departe de tine

şi mă întrebam
cum se mai întorc păsările călătoare
în acelaşi copac părăsit cândva
într-o zare
iar oamenii se închid
într-o uitare absconsă
neavând măcar curajul să facă
un semn de rămas bun
celorlalţi oameni
în care s-au preschimbat
peste noapte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia de nepereche

îmi plăceau rutina, banalitatea,
tu îmi testai puterea mea de abstracţie
căutând semne zodiacale
din celălalt capăt al nopţii,

timpul nisipos încetinea clipa
plictisită de efemer,
nici când ningea nu cădeam de acord
din ce parte va lovi mâine fatalitatea
în visurile noastre,

te sprijineai de umărul meu
căutând o pată de culoare
în peisajul cenuşiu al irişilor
şi al existenţei,

partea ta a patului
se distanţa inexplicabil
într-o alunecare de întuneric
şi fiecare scârţâit de uşă
anunţa iminent
inexorabila înstrăinare,

eu priveam depărtarea ca
pe un joc de cuvinte încrucişate
din care lipsea întotdeauna
definiţia unei enigme
care să închidă perfect
pătratul pereţilor
între care noi ne mai încercam
vocaţia de
nepereche.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii nu se mai întorc

rândunelele nu se vor mai întoarce.
se vor fi înfipt cu aripile lor
ascuţite într-o avalanşă de iubire,
undeva prin Sudul îndepărtat.

cocorii nu se mai întorc,
am auzit.
se vor fi pierdut printre dafini şi
alte mirodenii înmiresmate,
pe undeva,
pe unde destinele nu apun
niciodată.

nici oamenii nu se vor mai întoarce.
am auzit că vor mai pribegi mult timp
în căutarea unui cuib,
rătăcind
de la o depărtare
la alta.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica lucrurilor

Mă plimbam cu tine prin oraş,
După o ploaie rebelă,
Ne ţineam de mână,
Mi se părea lumea într-o ordine
Coerentă,
Aşa cum mi se părea perfect coerent
Atunci când îmi jurai dragoste eternă.
Lucrurile păreau că sunt într-o logică,
Într-o rutină naturală, normală, firească,
Aşa ca şi apa de ploaie care, neapărat,
Se evapora după-amiază,
Ca şi traiectoria mereu aceeaşi
A frunzelor ofilite,
Ca echilibrul păsărilor pe sârmă,
Ca duminicile petrecute neapărat cu rudele,
Ca buletinele de ştiri,
Ca privitul prin gaura cheii,
Ca liniştea meschină a oraşului,
Ca deferenţa ipocrită a concitadinilor,
Ca, mereu, liniştea dinaintea furtunii.
Ca iubirile efemere,
Ca atunci când îmi jurai
Dragoste eternă,
Care se evaporă neapărat,
După-amiază.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om în primăvară

Fiecare om aşteaptă un apus,
Eu aştept un chip şi draga ta chemare,
O-ntrebare şi acelaşi vechi răspuns
Şi te-aştept pe tine, dulce-nfiorare.

Fiecare om îşi are soarta sa,
Undeva m-aşteaptă una, în furtună,
Priveghez aceeaşi căzătoare stea,
O romanţă ce o stingem împreună.

Fiecare om îşi are iarna lui,
Lumânare ninsă-n focul lumii triste,
Primăvara se împarte iar la doi,
Despărţirile, mereu ca să existe.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de rătăcire

nu ştiu,
nu am curajul să ies din monotonia iernii,
tâmplele îmi încărunţesc definitiv
de la filosofii absolutiste
despre lume şi soartă,
rutina mi se pare mai confortabilă
după atâta timp de nemişcare,
degeaba îmi spui despre dezgheţ
când păsări şi emigranţi
se întorc în derivă ca să ne tulbure
dansul sublim
şi destinul lupilor,

prefer dogoarea trupului tău
vibrând
într-o încleştare supremă,
într-o jerbă de flăcări,
de comori,
pe arcade,
pe buze,
pe coapse,
pe genunchi,
nu-mi pomeni despre
desprimăvărare,
nu-mi pasă,
când noi doi am reinventat iarna
şi statuile de gheaţă
şi animalele de pradă
şi moartea
şi iubirea
şi jertfa,

ochii mei ar sta aţintiţi mai degrabă
într-o vale albă
decât spre insulele sudului,
prin zăpadă ţi-aş zări cel puţin urmele
rătăcirii,
peste care aş putea să mor,
căutându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ALERG

Alerg după o stea
În universul întreg
O voi găsi undeva
Sau degeaba alerg?

Alerg după un ţel
Dar care este în esenţă?
Între paşnic şi rebel
O fi vreo diferenţă?

Alerg în jurul unui punct
Rotindu-mă degeaba poate,
Alerg aşa neîntrerupt
Şi n-am ajuns departe.

Dar cât voi alerga aşa ?
E singura mea întrebare.
Va fi oare degeaba ?
Sau voi rămâne-n căutare.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!