Nu era nici un drum de sanie, dar se făcu în grabă: talpa săniilor nu se cufunda în zăpada îngheţată, ci luneca pe deasupra ei. În schimb vitele trebuiră potcovite. Zile în şir răsunară cele trei făurişti din sat, cântecul ciocanului ţiuia ascuţit în văzduh. Pe uliţele mai umblate de sănii se iviră dungi albastre, care străluceau în razele pizişe ale soarelui cu dinţi, încât îţi luau vederea. Era lunecuşul lăsat de tălpile late de lemn, care nuerau ferecate cu rafuri de fier, şi care, la cotituri, se întoroiau, părând că vreau să se învârtă înjurul lor.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sanie — atâta îi trebuie omului şi iar e om. Numai să-i faci o sanie pe care au visat-o toţi lemnarii de pe lume câţi au fost, o sanie pentru care şi cel de sama ta ţi-ar zice bade; o sanie care ar plânge după drum şi drumul după dânsa.

Ion Druţă în Sania
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înălţase tare deasupra satului, şi din hoarnele ce ieşeau prin acoperişurile albe se înălţau suluri drepte de fum. Nu mişca nimic în văzduh. Vânturile, după ce spulberaseră câteva zile zăpada, ridicând troiene lungi şi înalte, ca nişte întărituri ale iernii, semistuiră undeva după orizont.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţele satului s-au ridicat, astupând şi pâraie şi şanturi si podeţele de la intrarea curţilor: nici nu mai semănau a uliţe, ci a fâşii late de câmpie acoperite de covorul alb şi gros. Toate casele din sat par mai mici – ca şi când s-ar fi cufundat – şi au căzut într-un somn adânc sub acoperişurile grele de zăpadă, cu straşinile mai aproape de pământ.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU E BINE !

Mă gândesc că nu e bun
Lunecuşul spre uitare
Ajungând pe acel drum
Erodat şi în surpare.

Găsi-vom cale de mijloc
Oricum frumoasă
În care să nu stăm pe loc
Nouă nu ne pasă.

Apoi vom mai vedea
Trăind zile şi mai bune
La care veşnic vom visa
Eterni pe această lume.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată zăpada nu sclipeşte mai puternic decât razele soarelui care o fac să dispară.

citat din Vladimir Ghika
Adăugat de Zinca Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea ciocanului

efectuată defect după spusele vecinului
care privea geamul când mâna ta îşi ţinea
capul cu trei degete nu era floarea bătută
nici un cui strâmb lovit cu o revelaţie
filosofică
când ciocanul loveşte degetele cu spor
la supărare practică aruncarea ciocanului
între perdele albe era sticla care cedează
repede
ai vrea să cauţi soluţia de cusut sticla
adunată de o mătură cu perii de plastic
de preferat albaştri trecuţi sub anonimat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele soarelui

De o vedeţi, veţi simţi
adierea nevăzutelor
aripi...
Cu care alină inima
fără a cere ceva
sau cu patimă...
Şi sunt albastre
din zăpada ce a avut-o
în ea...
Ce mie mi s-a topit
în catran de a judeca
şi rejuca
aceeasi piesă
de grimasă
a întunericului
unde ea...
E soarele soarelui!
Luminos. pleoapelor
unde îmi ardeam
singur chinurile.
Şi ca o lebădă albastră
sa ridicat de pe apa vidului
încât soarele răsare
doar pentru a o vedea...
Pe ea....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada îngheţată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subţiri.

Copacii şi ei sunt sculptaţi în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile îngheţate şi ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
şi lasă-mă să vin în oraş la tine
unde îţi voi pipăi trupul cald şi alb
ca pe un bibelou de porţelan.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cosaşi isprăviră şi, ridicându-se din iarbă, îşi umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului şi, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi şi soarele de după măgura de la răsărit şi străluci în toate limbile de oţel pe
care le ascuţeau cosaşii. Ca săbii şi suliţe de lumină fulgerau în toate părţile deasupra luncilor, şi
cântecul nou al ascuţitului cu cutea copleşea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă şi culorile florilor
sălbatice care împestriţau luncile.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâme de amintiri

Adun din firele de nisip
urma paşilor de timp
şi lacrimile mării.
zorile-mi deschid visul
spre cântecul de chitară
unde ziua mă vrăjeşte
cu razele soarelui şi murmurul vântului
în gând îmi înfloreşte primăvara
între noi doi e doar melodia
care ne leagă,
pluteşte pe portativul vieţii
pe note dulci-amare
rătăcim prin lume
prin anotimpuri fugare
păsări albastre ne însoţesc călătoria
vreau să devin iertarea
la capătul de hotar
unde steaua ta va răsări
din fărâme de amintiri.

poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

O căldură cu forme lascive
de femeie planturoasă
cucereşte străzile prăfuite şi pustii
oamenii stau ascunşi ca şobolanii
între pereţii de beton ai blocurilor
speriaţi de tirania soarelui muribund
nici măcar câinii maidanezi nu şi-au făcut apariţia
aerul clocoteşte deasupra asfaltului fierbinte
pare un oraş părăsit
sau cuprins de vreo molimă
care a dus la dispariţia temporară a vieţii
totul este împietrit
iar timpul s-a oprit şi el
sub razele ucigătoare ale soarelui
care stă să moară.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă. Femeia asta de-a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de-aci înainte, zile pline de amărăciune.

Fraţii Grimm în Cenuşăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul împotriva terorismului este o minciună. După trei săptămâni de bombardamente, nici un singur terorist nu a fost capturat sau ucis în Afganistan. În schimb, una din cele mai sărace naţiuni din lume a fost terorizată de cea mai puternică, într-o asemenea măsură încât piloţii americani, care au cam epuizat ţintele militare suspecte, distrug acum case de chirpici, un spital, depozite ale Crucii Roşii şi camioane care transportă refugiaţi.

John Pilger în The Mirror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diademele

Zăpada-i mult prea albă,
Să înţelegem cum albul spune poveşti
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonţ ascuţit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roşie ca sângele
ce urcă şi coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii îşi caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când îşi pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi şopteşte din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Vreau forţa firului de iarbă ce străpunge pământul
Sau a furnicii care duce peste puterea ei
Vreau optimismul soarelui care răsare zilnic
Temeritatea stâncii în faţa-atâtor valuri
Ca vulturul să mă înalţ deasupra piscului semeţ
Şi ca balena să străbat oceane infinite
Neînfricat ca leul, să domnesc peste jungle
......................................................
Aşa mărunt sunt, Doamne, aşa neputincios
Mă visez leu şi nu contez nici cât o furnică...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!