Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorinţă.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruinţă,
Piedestal ţi-am braţele.

Eu nu-s doar om, îţi sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăţa.
Când te iubesc mă ţii pe palme
Şi mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îţi dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ţi-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ţie spre a-ţi fi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă nefiinţa cea de toate zilele, ce miracol – fiinţa! Ea este incredibilul, e ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de excepţie. Asupra ei nimic n-are putere, decât poate dorinţa noastră de-a ajunge la ea, de a-i forţa intrarea, de-a o lua cu asalt.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este atât de mizerabil corupt ca o aristocraţie care şi-a pierdut puterea, dar şi-a păstrat încă bogăţia şi care încă are plăcerea infinită de a se devota pe de-a întregul distracţiilor celor mai banale. Toate gândurile măreţe şi energia pasionată devin lucruri ale trecutului şi vicii meschine o rod ca viermii un cadavru.

citat din Alexis de Tocqueville
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de ordine la Key West

Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Şi când ea, marea, cânta,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăşi esenţa
Cântecului, pentru că ea era creatorul.

poezie de Wallace Stevens din Idei pentru ordine, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Iartă-mă când nu am răbdare
Şi-aş vrea mai repede să intervi;
Tu-mi ştii dorinţa şi dorul meu mare,
O, Doamne, Tu toate le ştii.

Iartă-mă când nu am credinţă
Şi nici puterea de-a nădăjdui;
Aştept ca să vină a Ta biruinţă,
Ajută-mi spre Tine-a privi.

Iartă-mă când n-am bucurie
Şi mă autocompătimesc
În loc s-aduc laude vrednice Ţie;
Mă iartă că mă poticnesc.

Iartă-mă când nu am voinţă
Să-nalţ către Tine în duh rugăciuni;
Te rog ca în mica şi slaba-mi fiinţă
Tot harul Tău scump să-l aduni.

Iartă-mă când lacrimi şuvoaie
Îmi curg, şi ce faci nu înţeleg;
Trimite-mi în suflet a Duhului ploaie,
În toate cu Tine s-aleg.

Iartă-mă când nu am curajul
Să merg înainte chiar dacă e nor;
Mă iartă când nu văd salvarea, prilejul
Prin care faci greul uşor.

Iartă-mă când grija mă apasă
Şi-n loc să am pace, mă îngrijorez;
A Ta liniştire în suflet îmi lasă
Şi-ajută-mi să nu mai oftez.

Iartă-mă, Doamne, pentru starea
Care nu este după voia Ta;
În dragostea-Ţi dă-mi vindecarea
Cu Tine să pot semăna.

Amin.

rugăciune de Paula Diţă (14 mai 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de-a dori dorinţa
Este de-a doini doinirea
Unde Domnul ne croieşte
Prin iubire omenirea.

Dorul de-a mări mărirea
Şi iubirea întru toate
Este mireasma plăcerii
De la naştere la moarte.

Adu-ne, Doamne, credinţa,
Adu-ne, Doamne, speranţă
Să dorim dorul dorinţei
De-a doini întreaga viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio din Insula Bunăstării

Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.

Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.

Viaţa, uitată undeva,
şi-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
şi de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătăţii şi-al întunericului.
Unde-i vocea libertăţii,
a libertăţii de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseţii
de nezdruncinat în voalul ei, simplă şi candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?

Trebuie să fie de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Strigătul care deja nu mai este-al meu,
ci al ei şi-al lui pentru totdeauna,
tovarăşii tăcerii mele,
fantomele mormântului meu.

Trebuie să fie de aici,
uitat, dar de nezdruncinat,
printre tovarăşii întru tăcere
din adâncul Insulei Bunăstării,
cuvântul meu de adio adresat acestei lumi.

*Poem scris în spital în 1953, anul morţii ei.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbe

Unu
(Roma, în pat, moţăind,
în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1966)
Se-ncepe prin a cânta
Şi se cântă pentru-a sfârşi.

Doi
E născut spre a cânta
Acela care din iubire moare.

Născut e pentru a iubi
Acela care de cântare moare.

Trei
Cel născut spre a cânta
Chiar şi murind cântă.

Patru
Cel ce se naşte spre a iubi
Tot de iubire va muri.

Cinci
Născându-te nimic nu ştii,
Vieţuind puţin vei învăţa,
Dar poate întru moarte vei afla

Că singura doctrină
este accea care se purifică
Dacă în iubire se topeşte.

Şase
Vom putea dăinui.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Când o floare înfloreşte, eu înfloresc odată cu ea. Când Soarele răsare, eu răsar odată cu el. Ego-ul, care face ca oamenii să se simtă individualităţi separate, nu mai există. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, Eu nu mai sunt o entitate separată.

citat celebru din Osho
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face în faţa morţii?... Putem simţi mai întâi dorinţa de a mai trăi, de-a ne revolta, de-a lupta cu toată forţa de care suntem capabili, până ce obosim. Apoi, după ce am obosit, începe să ne încerce îndoiala. Oare chiar aici şi acum este sfârşitul? ne întrebăm, deşi ştim cu siguranţă că aşa este şi tot trupul nostru şi ce este dincolo de el ne spune acest lucru. Însă ne îndoim pentru că altceva nu ne-a mai rămas, decât acea brumă de speranţă că totul e un vis urât.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi fi mai mare, vreau să fac ceea ce face Violetta. Aş dori să fac o înregistrare de-a mea, iar lumea să ştie despre mine, nu de Violetta. Visul meu este să pot face o înregistrare de-a mea şi în acest sens ştiu deja că fanii mei mă vor ajuta. Dar nu e nici o grabă, eu sunt încă tânără, nu vreau să grăbesc lucrurile, dar cred că viaţa este dură şi mai devreme sau mai târziu, va veni şi partea cea mai grea pentru mine.

citat din Martina Stoessel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgolii

Orgoliu nemăsurat şi mândria
Sunt lucruri ce ne-au furat bucuria
De-a ne căuta sau de-a ne găsi,
De-a conjuga, la prezent, verbul,, a iubi".

Sunt la o bătaie de inimă... distanţă
Nu-i timp pentru atâta ignoranţă
Iubeşte-mă, când dorm cu tine-n gând
Iubeşte-mă, când te alint sau când îţi cânt!

Iubeşte-mă şi-atunci când te mai cert
Iubeşte-mă, când grabnic eu te iert
Când te aştept cu visele pe masă
Tu, pentru mine-nsemni mereu,, acasă"!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăzneşte şi vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere de la operă? A cânta.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!