Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi-am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea. Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu-le sursa, le pun în pericol.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja-vu în oglindă

De când ne jucam de-a v-aţi ascunselea
prin viaţa ta
am rămas în oglindă
o rază prăfoasă
răspunsul tău ecolalic

nu-ţi scoate piroanele
vorbite
din crucea pentru doi

nu le scoate
îţi vor rugini carnea şi oasele

nu le arunca în oglindă
ţăndări
se va sparge în ghinioane fără formă

pe margini cu roşu de mine

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa e un joc "de-a v-aţi ascunselea" pe care îl jucăm cu noi înşine, un joc din ce în ce mai rafinat, pe măsură ce creştem.

definiţie de Jonathan Carroll
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentelor noastre le place să se joace de-a v-aţi ascunselea; şi ce e ciudat este că ele ne găsesc întotdeauna, şi adesea ne găsesc chiar în momentele în care, obosiţi, ne-am hotărât să ne oprim din joc...

citat din Barbara Brussa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum iubesc bărbaţii nu e un studiu despre ei, ci mai mult despre noi, femeile care vrem să fim iubite şi avem atâtea de dăruit. Din lista de bănuieli personale despre cum iubesc bărbaţii, aş extrage câteva, în joaca de-a analiza: bărbaţii ne iubesc după cum au fost iubiţi de mamele lor; bărbaţii ne iubesc după cum au fost chinuiţi sau nu la prima iubire; bărbaţii ne iubesc pentru cât de mult avem grijă de ei; bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit; bărbaţii ne iubesc pentru că sunt dependenţi de binele cu care-i obişnuim (confort, sex, mâncare, curăţenie, copii bine crescuţi...); bărbaţii iubesc... altfel, chiar alb-negru, deşi noi tot sperăm să vedem curcubeul, din exces de romantism; bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi, flori şi amor... Dacă nu sunteţi modelul old school, aţi descoperit deja cât de diferit v-au iubit bărbaţii care s-au îndrăgostit de voi. Rămâne deci să completaţi lista de mai sus cu ceea ce aţi simţit adânc în voi, în iubirile de-o vară sau în cele cu ani grei de relaţie.

Mihaela Rădulescu în Cum iubesc bărbaţii (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julian Scott

Până la sfârşitul zilelor mele,
Adevărul altora a fost pentru mine minciună;
Legea celorlalţi a fost pentru mine fărădelege;
Cauzele morţii lor se constituiau pentru mine în motive pentru a trăi;
Ceea ce îi făcea să fie vii, pentru mine însemna moarte;
I-aş fi ucis pe cei salvaţi de ei,
Dar i-aş fi salvat pe cei ucişi.
Şi am văzut cum un zeu, dacă ar fi fost nevoit să locuiască pe pământ,
Trebuia să se conformeze situaţiei existente,
El n-ar fi putut trăi în lumea oamenilor
Şi merge umăr la umăr cu ei
Fără a avea continuu confruntări.
Pulbere pentru cei care se târăsc, cer pentru cei care zboară –
De aceea, o, suflete, ale cărui aripi au crescut mari,
Ia-ţi zborul, înalţă-te la soare!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-mortem

Ne-am legat în fiecare zi la ochi
de-a baba oarba, de-a v-aţi ascunselea ne jucam
pe tabla mare de sah, oraşul
plin de pioni buimaci, regi şi regine
ţinându-se de mână
şi nebuni, mulţi nebuni.
Am uitat ce am vrut să-ţi spun în nopţile
în care mă ascultai cu ochii împânziţi
cu dragoste şi momente
mi-am amintit acum, post-mortem
un cadavru visător
plin de cuvinte sfârşite de timp
stinse cu ceară.
În plămâni nu mai e aer
doar cerneala pe care am înghiţit-o
sărutându-ţi scrisorile
doar sarea pe care am strâns-o
de pe buzele înmuiate în lacrimi
şi, din când în când, în apa mării.
Pe trotuarul pe care sunt acum întinsă
privind cerul cu ochii închişi
au păşit, pe rând, fără să se uite în direcţia mea,
doi copii blonzi, râzând
o domnişoaraă strigând la telefonul mobil
nevinovat de altfel
un bătrân şi o bătrână, faţă în faţă, spate în spate
prinşi într-o tăcere mai gravă
decât tăcerea mea.
Şi mi-am dat seama, puţin prea târziu,
Că viaţa e frumoasă.

poezie de Diana Dancu (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toma Pahonţu: Nu eşti pentru mine numai femeia iubită, eşti însuşi destinul meu pentru care am fost creat şi care mi s-a impus. De aceea din clipa când te-am întâlnit ai devenit viaţa şi moartea mea. Am luptat împotriva d-tale, m-am ferit, m-am zbuciumat, te-am blestemat, toate în zadar. D-ta trăiai în mine înainte de-a te fi cunoscut... Până atunci îmi făuream idealuri şi scopuri de viaţă, mă războiam cu lumea întreagă; de când te-am văzut, d-ta îmi întruchipezi tot, absolut tot...

replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti
pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piaţă,
un tânăr de pe-un acoperiş a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară faţa;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
şi-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile."

Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătăţii
şi siguranţa celui care nu este înţeles de nimeni,
pentru că cei care ne înţeleg iau în robie câte ceva din noi.

Dar, permiteţi-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea –
în închisoare un hoţ este ferit de alt hoţ.

* Extras din "Nebunul – cântecele şi parabolele lui."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este, de asemenea, ocupată cu transportul şi răsturnarea solurilor pământului, pietrelor şi mineralelor. Algele marine kelp de câţiva kilometri lungime care plutesc de-a lungul coastelor noastre pot să transporte sute de tone de roci vulcanice deţinute în rădăcinile lor. Am urmărit aceste râuri de viaţă pe o distanţă de peste 300 km şi le-am văzut naufragiate pe plaje de granit, aruncând rocile lor sus pe un morman de 9000 de ani vechime de bazalt, toate acele sute de tone au fost cărate acolo de algele kelp.

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi.

Ion Buga în Predici, volumul II
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea

pe umerii cerului atârnă
sâni alăptând
pe funia morţii atârnă poze

pentru mine viaţa este doar o ascunzătoare
de frica morţii -
mă va ghici
dar nu mă las uşor

am praştie
şi în ea
a pus visele cu tine
vezi tu cum ţi-e cerul când
săruţi ultima oară
fără să ştii
că este ultima oară?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales Opera şi a trebuit să-i scriu tatei o scrisoare. Fiindcă eu de la 14 ani fugeam de acasă ca să mă duc la Operă... Vai de mine! A fost ruşinea ruşinii! Cum să fac eu aşa ceva?! Ce-i aia să fii artist?! Eu am fost tot timpul oaia neagră a familiei. N-am o relaţie prea bună cu familia mea şi recunosc. Dar eu mi-am creat singură drumul în viaţă şi am ştiut să cred în mine, chit că alţii mi-au dat cu şutul în fund şi mi-au spus că nu sunt bună, că nu voi reuşi... Eu am mers mereu înainte!

citat din Ozana Barabancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!