
Sunt femeie
Eu nu-s doar om, sunt o dorință.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruință,
Piedestal ți-am brațele.
Eu nu-s doar om, îți sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăța.
Când te iubesc mă ții pe palme
Și mă ridici deasupra ta!
Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îți dea!
Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ți-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!
Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ție spre a-ți fi!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre răsfăț
- poezii despre religie
- poezii despre femei
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nevoia de dragoste
Nevoia de dragoste, de a împărți
Toate dorurile, nevoia de sărut,
Nevoia de bucurie, de-a se ferici,
De a-și face focul infinit,
Nevoia de a privi în ochii
Iubiți,
De a reflecta
Sclipirile lor vesele, lumina,
Nevoia de a se mai îngrijora,
Nevoia de a se îndulci în plus
Din buzele imaginate în vis
Și de-a atinge, de a mângâia
Nevoia de a iubi și de a ierta!
Nevoia de a se ridica spre nori
Până la zei, mai sus de sori,
Nevoia de a fi cuminți
Și de a rămâne așa, lipiți!
poezie de Mariana Bendou din Poesies pour mon mari / Poezii pentru soțul meu (2011), traducere de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre sărut
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre infinit
- poezii despre imaginație
- poezii despre iertare
- poezii despre foc

Nu sunt
Eu nu-s vreo zeița așa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ți bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeș zâmbește pe ram.
Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceață din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.
Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranța ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aș fi
Sunt puțin, doar atât, o femeie...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre verde, poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre păduri, poezii despre ploaie sau poezii despre flori

Nu-s
Nu-s nici hoț... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.
Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.
Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aș rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.
Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverșunare,
Să te culc lângă izvor
Și să te înalț spre soare.
Nu-s bețiv... nici păcătos,
Cred în dragoste și-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trandafiri, poezii despre păr negru, poezii despre păr cărunt, poezii despre ochi verzi, poezii despre negru sau poezii despre nebunie

Eu nu-s
Eu nu-s vreun erudit așa ca tine,
Nu caut sensuri în tot ce se întâmplă,
Nu-s om de litere, o știi prea bine,
Eu am doar dorul ce mi se zbate-n tâmplă.
Am doar o inimă setată pe prea-plin
Și-un suflet dăruit cu bunătate;
La mine s-a gătat paharul cu venin
Dar s-a umplut cu dorurile toate!
Și chiar dacă memoria-mi joacă feste,
"Inteligența" mai lasă de dorit
Salut uitarea și îi dau de veste
În ciuda ei mai bun-am devenit!
Poate că nu-s ca tine, nici nu-mi doresc
Îmi place simplitatea, așa mi-s eu
Nu vreau mărire, nu vreau să mă fălesc,
Vreau doar să-l mulțumesc pe Dumnezeu!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre uitare, poezii despre suflet, poezii despre mulțumire, poezii despre jocuri, poezii despre inteligență sau poezii despre inimă
Nevoia de... noi!
Sunt clipe-nrobite ce se scurg greu
Prin mintea, prin gândul meu
Nevoia de tine, nevoia de noi
Se scurge prin vene și-alunecă apoi
Supusá-n văzduh cautând
o cale spre tine, deloc zăbovind
te-aduce la mine... și-o rog mai apoi
să tragă zăvorul, rămånem doar noi!
poezie de Gianina Folvari (21 august 2013)
Adăugat de Gianina Folvari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri
Clipe infinite - ipostaza netrăirii
Fericitul nu s-ar naște
Căci acela simte veșnic...
Noi rotim și creăm moaște
Într-un univers himeric.
Primii pași p' această lume
Nu-s zadarnici, nu-s în goană,
Nu-s spre sol și nu-s spre culme,
Sunt simțiți dar fără seamă.
Ultimul în schimb... e tragic.
Doar constată și regretă
Invocând străbunul magic
Spre a lepăda o pestă.
poezie de Silviu-Gabriel Obreja (14 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre schimbare sau poezii despre naștere
Eu nu-s poet
Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinți ca un sărut.
Eu nu-s poet, ci țesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar și abisuri fără Dumnezeu.
Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.
Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât și prost
Și-ai cărei ani pierduți, plini de mizerii,
I-am zugrăvit așa precum au fost.
Eu nu-s poet, ci sclav al poeziei
a cărei grea galeră-ncerc s-o duc
în portul liniștit al veșniciei,
neliniștit, căci nu știu dacă-apuc.
poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre viață, poezii despre sclavie sau poezii despre rai
Rugăciunea
Uimit dintotdeauna de-a Cerului splendoare,
Nu mi-am tocit genunchii în față la altare,
Nici nu mă duc la moaște să fac vreo rugăciune,
Să rog de sănătate cu-adâncă plecăciune.
Mă rog doar când sunt singur, la Cel Atotputernic,
Nu sunt un sfânt în viață, dar nu-s nici un nemernic,
Iar Ziditorul lumii o știe negreșit
De sunt curat la suflet, sau sunt un ipocrit.
poezie de George Budoi din Catrenele imaginare ale lui Omar Khayyam (6 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre fățărnicie sau poezii despre curățenie

Cât de neimportant sunt eu, simplu alegător: nu-s răpit, nu-s otrăvit cu mercur, nici măcar nu-s lovit de o mașină cu pui!...
aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Zbor de fluturi
Fluturii trăiesc puțin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veșnic... în cuvânt
Vin și pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc ușor
Prin furtuni de vis, de dor
Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoție în zbor,
Ce păcat că și ei mor...
Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre fluturi, poezii despre vânt, poezii despre metafore sau poezii despre frumusețe

Groaza de singurătate, nevoia de a-ți uita propria ființă în brațele unei femei, este numită de noi, în chip nobil: nevoia de a iubi.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Simona

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre singurătate, citate de Charles Baudelaire despre singurătate, citate despre iubire, citate de Charles Baudelaire despre iubire, citate despre groază, citate de Charles Baudelaire despre groază, citate despre femei sau citate de Charles Baudelaire despre femei

Normalitate... la Costinești (Volumul festivalului ,,Nevoia de normalitate")
Ca tânăr demonstrez dualitate
Cu cei din jur, când sunt luat de val
Și-atunci... "Nevoia de normalitate"
Rămâne un album la festival.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tinerețe
Sunt momente când simți nevoia să-ți aduci aminte că adevărul e gol, că nudul nu e impudic, că statuaria e o artă... simți nevoia de argumente tari pentru a suferi priveliștea.
Hortensia Papadat-Bengescu în Marea
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nuditate, citate despre artă, citate de Hortensia Papadat-Bengescu despre artă sau citate despre adevăr

Cântecul nebunului
Ei sunt cuminți...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deși de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Și mint fără rușine -
Și-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...
Dar cum din Ei toți numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Și fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre nerușinare, poezii despre muzică, poezii despre minciună sau poezii despre amantă
Un alt copac ramas nepovestit
tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc și mor și cum iubești tu ploaia
deși ți-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...
sunt numai eu dar și un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp și frunze colorate de rugină
sunt doar un hoț de raze de lumină.
mai sunt puțin și-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.
sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoț rămas nepedepsit.
poate-am furat și câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am și greșit
nu-s chiar așa un hoț desăvârșit.
poezie de Cristian Florin Căpriță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre început, poezii despre primăvară sau poezii despre perfecțiune

Cei care sunt centrați asupra obiectelor simt tot timpul nevoia de a controla lucrurile. Ei simt nevoia de a deține o putere asupra lumii exterioare.
Deepak Chopra în Cele șapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp

Osândă
Se sparge-un mugur de lumină
Când ceru-și desfășoară foaia
Iar peste tufa de glicină
Din vorba ta se pune ploaia...
Și parcă însuși Dumnezeu
Mă ceartă-n ochii tăi verzui,
Că din ce sunt îl pierd pe "eu"...
De nu-s a ta,-s a nimănui!
Și-ți scriu cu mâna tremurândă
Pe-albastrul cerului un vers,
Iubește-mă, nu-mi da osândă
Tu-mi ești întregul univers!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre mâini sau poezii despre muguri
Novembre
Nu-i soare nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineață nu-i nici amiază
Lipsesc reperele în plină zi
Nu-s zori nu-i nici amurg
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază
Nu-i drum nu-i stradă nici bordură vizavi
Bulevardul n-are sfârșit, nici început
Arcurile clădirilor au dispărut
Nicio turlă n-are acoperișul scut
Nu s-arată fața niciunui cunoscut
Nu-s gesturi de politețe la vedere
Nu-i niciun semn de recunoaștere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoție călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul e-o eclipsă
"Accesul interzis" pe pământ și pe marea-ntinsă
Nu sunt poștași nu-s nici cutii poștale
Nu-s vești de pe coastele din depărtare
Nu-i parc nu-i scuar nici fete plimbărețe
Nu-i anturaj nu-i nici noblețe
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!
poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poștă, poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit, poezii despre parcuri sau poezii despre miezul zilei

Între nevoia de sex și nevoia de intimitate există un zid cu două fețe: dorință și frică.
aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre intimitate, aforisme despre frică, aforisme despre existență sau aforisme despre dorințe
Tatăl meu
De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicționar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?
Îl am în minte, drept, semeț;
Avea o alură de stăpân,
Esența, la superlativ, de bun...
Era timid și îndrăzneț.
Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învățat...
Fructu-i sunt la maturitate.
Îl mai iubesc și-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.
Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simț la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre superlative, poezii despre planete, poezii despre picioare, poezii despre maturitate sau poezii despre intuiție