Ideea de ordine la Key West

Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Şi când ea, marea, cânta,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăşi esenţa
Cântecului, pentru că ea era creatorul.

poezie de Wallace Stevens din Idei pentru ordine, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idea de ordine la Key West

Cântecul ei trecea dincolo de geniul mării.
Apa niciodată nu a luat forma minţii sau a vocii,
Aşa cum o face corpul, corpul în materialitatea lui, fluturând
Din mânecile goale; şi totuşi mimica mişcării ei
Producea un strigăt constant, era cauza unui strigăt constant,
Care nu era al nostru, deşi noi îl recunoşteam,
Neomenesc, un strigăt al oceanului cel veritabil.

Marea nu era o mască. În nici un sens.
Cântecul şi apa nu se contopeau într-un singur sunet,
Chiar dacă ceea ce ea cânta, era doar ceea ce auzise,
De vreme ce ceea ce cânta era murmurat cuvânt cu cuvânt.
Se prea poate ca în toate frazele să se fi învolburat
Zgomotul apei măcinând pietrişul şi suspinul vântului –
Dar noi pe ea o auzeam, şi nu marea.

Pentru ca ea era făurarul cântecului pe care îl cânta.
Mereu cu capul acoperit, gesticulând tragic, marea
Era doar locul pe unde îşi purta ea paşii pentru a cânta.
Ce spirit este acesta? ne întrebam, fiindcă eram conştienţi
Că ceea ce noi căutam era spiritul – şi mai ştiam
Că ne vom pune această întrebare ori de câte ori o vom auzi cântând.

Dacă-ar fi fost numai vocea întunecată a mării
Care se ridica sau numai mulţimea valurilor care o colorau;
Dacă-ar fi fost numai vocea de la periferia cerului
Şi a norilor, a coralilor din adânc înconjuraţi de pereţii apei;
Oratorie a aerului în urcare, un sunet al verii
Repetat într-o vară nesfârşită,

Dar sunet şi atât. Însă era mai mult de atât,
Mai mult chiar decât vocea ei – şi a noastră – printre
Rafalele de apă şi de vânt lipsite de orice însemnătate,
Dincolo de distanţele ostentative, de bronzul umbrelor căţărate
Pe cele patru orizonturi, de atmosferele muntoase
Ale cerului şi ale mării.
Contenind, vocea ei era cea care făcea
Cerul să pară dureros de intens şi de acut.
Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Şi când ea cânta, marea,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăşi esenţa
Cântecului ei, pentru că ea era creatorul. Apoi noi,
În vreme ce o urmăream cum înainta acolo, singură,
Înţelegeam că nu a existat niciodată o lume pentru ea,
Exceptând lumea pe care o cânta şi pe care, cântând, o făurise.

Ramon Fernandez, spune-mi, dacă ştii,
De ce atunci când cântecul a luat sfârşit şi noi ne-am întors
Spre oraş, spune-mi de ce luminile translucide,
Luminile navelor de pescuit la ancoră,
Cu lăsarea nopţii, tăind oblic aerul,
S-au înstăpânit asupra nopţii, tranşând felii din mare,
Stabilind zone emblemă şi axe de foc,
Rescriind, descântând, adâncind noapea?

Oh! binecuvântata frenezie pentru ordine, palidul meu Ramon,
Frenezia creatorului de inventa cuvintele mării,
Cuvintele porţilor înmiresmate, delicat diferenţiate,
Cuvinte despre noi şi despre originile noastre,
În demarcaţii încă mai fluide, în sunete mai cuprinzătoare.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăzneşte şi vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere de la operă? A cânta.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Şi totuşi, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoţi tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Şi-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Şi cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloţii toţi dormeau
Şi marea nu-l înţelegea?...

Cânta un matelot la proră
Şi-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cânta la Stupca o vioară"

"Cânta la Stupca o vioară"
Şi lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!

Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!

Balada e din neam viteaz,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Şi-i cel mai brav dintre popoare!

Şi marea plânse dorul ei
Şi adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu...

Mereu voi cânta dragostea ta,
Mereu o voi cânta, chiar şi când ploaia mă va cuprinde,
Când bolţile reci, de sub ochiul de stea,
Vor alunga lumina, ce sta cuminte...
Nimicul va crede atunci c-a-nvins,
Că timpul n-a existat nicio secundă,
Că moartea a fost visul din vis
Dorit de particula devenită o undă!
Dar inima mea nu va-nceta
Să-şi audă-n ecou valul de mare –
Dragostea ta ce necontenit va cânta
Norilor ce se-adună în zare...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Doina Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna

Mă voi închina la tronul Tău
Şi îţi voi cânta cântecul meu de iubire
Voi cânta cu inima
Pentru Tine, Tatăl şi Regele meu
În fiecare zi voi trăi
Pentru a Te face să zâmbeşti
Şi când, în sfârşit, ne vom întâlni
Va fi pentru totdeauna
Şi, o, cât de larg Îţi vei deschide braţele
Când voi avea nevoie de dragostea Ta
Şi cât de departe vei călători pentru mine
De mă voi pierde vreodată
Şi mi-ai spus că tot ce simţi pentru mine
Este iubirea nemuritoare
Pe care mi-ai arătat-o prin cruce
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Mă voi închina Ţie, Dumnezeul meu
Te iubesc
Te iubesc
Mereu voi cânta
Mereu voi fi cu Tine
Voi fi cu Tine.

cântec interpretat de Hillsong
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas

Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Toate tac
În jurul meu,
Fals se duce
Cursul vieţii,
Negăsind
Un cântec nou...
Agent secret
Mi-a fost iubirea,
Dar nu ştiu când
S-a demascat...
Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Şi, desigur,
Le-am uitat.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crea, indiferent ce (fiinţe, lucruri, emoţii), este un act religios în sine. Asta este esenţa universului. Asta este esenţa lumii. Asta este esenţa omului. În ultimă instanţă, asta este esenţa lui Dumnezeu, care este şi creatorul, şi creaţia sa, şi actul creaţiei.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cânta găina

"Lasă-ţi speranţele deşarte"
(La nuntă trebuia să spună),
Dar n-a ştiut, de se cunună,
Că sclav va fi, până la moarte.

epigramă de Ana Zegrean din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea a fost străbătută însă de chemarea de dragoste a unui guguştiuc întârziat, ca mine, care cânta insistent, dincolo de fereastră. Nu ştiu dacă izvorul cântecului său este din singurătate, din dragoste sau din jale... sau poate îmi cântă singurătatea, tristeţea şi jalea mea. Cum aş putea să-i spun că doar pe el îl mai am?

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

a cânta

A cânta este cu adevărat un alt fel de a respira.

definiţie de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nebună

Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.

Asemenea cântec ar trebui să fie drăguţ. Merci.

Voi aştepta până-n noiembrie
Şi voi cânta un cântec gri.

Voi aştepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.

Voi ieşi afară-n aerul îngheţat şi voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.

Iar omuleţii mă vor privi miraţi,
Spunând " veniţi şi-o ascultaţi cu toţii, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".

poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul îşi imaginează că într-o zi şi el va fi "sinele". După cum, în tot acest timp, tu nu ai fost, nu eşti şi nu poţi fi nimic altceva decât Sinele. Pentru gând, Sinele fie e veşnic acolo, fie e o absurditate, abstractă, care "DE FAPT", nu există. După cum pentru cel realizat; gândul, mintea e un mit. Iar Sinele e singurul fapt de o concreteţe Absolută. Tu cum de nu vezi asta? Cum de nu vezi că gândul care îţi promite că îţi va da Sinele; dacă urmezi condiţiile lui veşnic interminabile? De fapt, tot ceea ce îţi oferă gândul, e si mai multă "devenire", el nu ţi-l poate da, pentru că Sinele, libertatea fiind infinită este şi incognoscibilă! Dacă nu ar fi acum gândul care să te eticheteze, să te definească întru veşnica lui separare şi limitare, tu cine mai Eşti?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negare

Hei! El este de asemenea orb,
Creatorul zbătându-se pentru ansamblul lui armonios,
Respingând piesele intermediare,
Ororile şi prefăcătoriile, şi nedreptăţile;
Neputinciosul stăpân al tuturor forţelor,
Confuzul idealist copleşit
De-un persistent elan.

De aceea îndurăm vieţi scurte,
Simetriile evanescente
Croite de degetele meticulosului olar

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam chiar că o să devin beţiv, pentru că îmi plăceau starea de inconştienţă şi orgoliul dement al beţivului. La Răşinari, unde reveneam în vacanţe, admiram enorm beţivii clasici, care erau beţi în fiecare zi. Era mai ales unul, care umbla însoţit de un violonist şi care fluiera şi cânta tot timpul. Ăsta e singurul tip interesant din tot satul, gândeam eu, singurul tip care a priceput, care şi-a dat seama. Toată lumea era la câmp, toată lumea făcea ceva, şi el, singurul, se distra.

Emil Cioran în conversaţie cu Gabriel Liiceanu (1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, singurul lucru mai bun decât a cânta este să mai cânt o dată.

citat din Ella Fitzgerald
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri

Îmi amintesc acordurile-ţi fine;
Apar mereu şi viu în mintea mea
Cu-atingeri care-ncearcă să-mi aline
Un dor ce-ar tot cânta, ar tot cânta...

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!