Adio din Insula Bunăstării
Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.
Viața, uitată undeva,
și-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
și de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătății și-al întunericului.
Unde-i vocea libertății,
a libertății de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseții
de nezdruncinat în voalul ei, simplă și candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?
Trebuie să fie de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Strigătul care deja nu mai este-al meu,
ci al ei și-al lui pentru totdeauna,
tovarășii tăcerii mele,
fantomele mormântului meu.
Trebuie să fie de aici,
uitat, dar de nezdruncinat,
printre tovarășii întru tăcere
din adâncul Insulei Bunăstării,
cuvântul meu de adio adresat acestei lumi.
*Poem scris în spital în 1953, anul morții ei.
poezie de Julia de Burgos, 1914 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Julia de Burgos, 1914 1953. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.