Chemări venite din trecut
Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.
Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.
Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Spre altă poartă
Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.
Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el își adună armele virale...
Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.
Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.
Și visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.
Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n fața altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Santinela orelor târzii
Sunt santinela orelor târzii
și a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfășurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.
Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care își plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aș vrea să le alint și chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aș săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.
În glasul lor aș vrea să regăsesc
căldura și fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
să le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulți trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aș mai putea să le iubesc pe toate
chiar de-aș aduce timpul înapoi.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul unui vis fără-nceput
Ce lungă mi se pare așteptarea
în prag de seară, către asfințit,
când dorul rătăcit ajunge iară
în cutele din gândul răzvrătit.
Tăcerile, mai reci ca niciodată,
rămân la un hotar nedeclarat,
pe dunga dintre somn și veghe
să pună-n leagăn dorul supărat.
Dar rătăcit în cutele buimace
el caută-nspre ușa de la hol,
cerând obolul clipelor ratate
pe scara dintre do diez și sol.
Acolo a rămas uitat tangoul
iubirilor cernute prin păcat
pe strunele viorilor păgâne
uitate în trecutu-ndepărtat.
Revin și amintirile duioase,
pe aripa întinsă-a unui dor
în cugetul lipsit de apărare
în umbrele iubirilor ce mor.
Tangoul readus pe înserate,
cu notele venite din trecut,
întinde peste lunga așteptare
mirajul unui vis fără-nceput.
Iar visul te aduce la fereastră
în haina neuitărilor târzii,
te chem, să te alint altădată
privirea ta îmi spune c-ai să vii.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre altă poartă
Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.
Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el își adună armele virale...
Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.
Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.
Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.
Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n fața altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miză fantastică
Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.
Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voința uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.
Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopțile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agățată pe vechiul mit pierdut.
Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopții în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.
Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miză fantastică
Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.
Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voința uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.
Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopțile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agățată pe vechiul mit pierdut.
Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopții în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.
Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum spre absolut
Stâncă neclintită din lăuntrul meu,
pe un colț de suflet lepădat de ură,
lasă-mă să-ascult celesta uvertură
a destinului trimis de Dumnezeu,
să mă las pătruns de vraja infinită
a cântărilor venite-n prag de seară
din arcușurile-ntinse-ntâia oară,
pe viori de foc, în zarea adormită.
Dă-mi Tu, Cerule, voință si tărie,
plin de hotărâre să pornesc la drum
alungând din gând perdele de fum,
adunate-n ezitarea-mi prea târzie,
și pătruns mereu de tainele celeste
să alung pe veci himera nevăzută
care stă ascunsă-n ziduri de redută
să-mi arunce-n hău mirifica poveste.
Cerule, îmbracă-mă în karma sfântă,
ca prin harul ce îmi luminează firea
cu destinul să ating nemărginirea,
să aud în vis doar îngeri care cântă.
Omule ce mergi prin lume lângă mine,
de te uiți și vezi în cale doar pustiu,
ține-te de brațul meu..., ce încă-i viu,
să privim smeriți spre ziua care vine!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 09.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație echinocțială 77
Trec anii prin viață și viața prin ani,
le simt înlăuntru dansând împreună
pe vatra de lavă din mitici vulcani,
când timpul iertării începe s-apună.
Mă-așez pe un brâu de tăcere uitat
în vagi amintiri refuzând mai vină
la uși redeschise cu vechiul păcat
adus către seară de-o mână străină.
Și caut răspunsuri prin anii pierduți
în reci neuitări ce mă țin încă-aproape
de umbrele celor de-a valma trecuți
cu luntrea pe țărmuri lipsite de ape.
Prieteni cândva, sau dușmani de temut?
Ce cruntă-i această firească-ntrebare!
se surpă cu zgomot pe cugetu-mi mut
credințele surde călcate-n picioare!...
Aud, când privesc detașat spre trecut,
Chemări din neant, retrezite la viață,
cu vagi amăgiri dintr-un zvon neștiut
venind peste vântul ce-mi bate din față.
Pe toate le-ascult, când vin deodată,
cu voci retușate în zeci de jargoane,
pe-o scară de timp, de-a latul gradată,
cu semne anume, de pus în pripoane.
Și-alerg deîndată cu gându-napoi,
ajung obosit într-o lume trădată
în care prieteni mai vechi sau mai noi
la bârfe străbune cu toții fac roată.
Prieteni de ieri, sau prieteni de azi,
și rude de sânge, cu zâmbete sparte,
vă simt peste vreme ca simpli nomazi
ajunși în amurgul cu roade deșarte.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 09.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miză fantastică
Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.
Sub vrăjile ascunse în amintiri sterile
îmi regăsesc voința uitată mai demult
în cântecul fantastic al sfintelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.
Dar parcă, deodată, himerele barbare,
în nopțile toride, mă cheamă în trecut,
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agățată de visul meu pierdut.
Atunci arunc balastul iubirilor rebele,
întoarse supărate pe aripi de fior,
aduc tăcerea nopții în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.
Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, pe timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic,
mergând tot înainte pe drumul hărăzit
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mansarda
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă șucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din altă eră
Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua dezfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu (22 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plaiul necosit
Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fânețele cu chip împodobit
în florile știute de-altădată.
Din fiecare crește un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.
Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrățișări venite în neștire.
De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
și gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare tulburată
Tăcerile venite înspre seară
pe-o umbră de apus întârziată
mă țin lângă fereastra ferecată
cu gândurile-ntoarse de afară,
iar dorurile, adunate-n casă,
îmi tulbură uitarea regăsită
cu vrăjile aduse de-o ispită
pe vechile regrete ce m-apasă.
Ajunse-acum din muta neuitare,
lăsată lângă-o margine de dună,
pe ramele ferestrelor se-adună
când soarele se duce la culcare.
Dar deodată-n grabă se ridică
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să mi le toarne-n inimă pe toate
învăluite-n reci fiori de frică.
Încerc cu gândul să le dau afară
să le alung departe, peste vreme,
cu versuri recitate din poeme
sau cântece pe strune de ghitară.
Pocnesc timid tăciunii în cenușă,
se zbate-n sobă flacăra crestată,
și parcă-aud și glasul tău deodată
în frigul care intră pe sub ușă.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grădinile copilăriei
Grădinile copilăriei mele,
rămase-n amintire printre astre,
cu rădăcinile înfipte-n stele
mi-aduc fiori din zările albastre.
Pe aripile unui dor fierbinte
revin acum în fiecare seară
învăluindu-mă pe dinafară
cu ritmurile unei muzici sfinte.
Iar îngerii îndată mă-nconjoară
și mă ridică-n slava lor divină,
să mă îmbăt cu florile de vară
pe care le aștept smerit să vină.
Revăd în gând copilăria sfântă,
pridvorul de la casa părintească,
și în adâncul meu încep să crească
copaci vrăjiți, cu frunze care cântă.
În legănarea lor defragmentată,
ce se revarsă-n valuri printre stele,
mă văd plutind prin univers deodată,
copil rămas, în visurile mele.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-o aripă de vis
Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.
Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.
Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
și-n zâmbetul din fiecare floare.
Voi adormi sub vraja nesfârșită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aș vrea să le împac
cu duci povești din fosta recuzită.
Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimți că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grădinile copilăriei
Grădinile copilăriei mele,
rămase-n amintire printre astre,
cu rădăcinile se prind în stele
și cern fiori din zările albastre.
Pe aripile unui dor cuminte
revin acum în fiecare seară
învăluindu-mă pe dinafară
cu ritmurile unei muzici sfinte.
Și îngerii din cer mă înconjoară
să mă ridice-n slava lor divină,
să mă îmbăt cu florile de vară
pe care-n suflet le aștept să vină.
Revăd în gând copilăria sfântă,
pridvorul de la casa părintească,
și în adâncul meu încep să crească
copaci vrăjiți, cu frunze care cântă.
În legănarea lor defragmentată,
ce se revarsă-n valuri printre stele,
mă văd plutind prin univers deodată,
copil rămas, în visurile mele.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediția din 04.03.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (3 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!