Grădinile copilăriei
Grădinile copilăriei mele,
rămase-n amintire printre astre,
cu rădăcinile înfipte-n stele
mi-aduc fiori din zările albastre.
Pe aripile unui dor fierbinte
revin acum în fiecare seară
învăluindu-mă pe dinafară
cu ritmurile unei muzici sfinte.
Iar îngerii îndată mă-nconjoară
și mă ridică-n slava lor divină,
să mă îmbăt cu florile de vară
pe care le aștept smerit să vină.
Revăd în gând copilăria sfântă,
pridvorul de la casa părintească,
și în adâncul meu încep să crească
copaci vrăjiți, cu frunze care cântă.
În legănarea lor defragmentată,
ce se revarsă-n valuri printre stele,
mă văd plutind prin univers deodată,
copil rămas, în visurile mele.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.