Santinela orelor târzii

Sunt santinela orelor târzii
şi a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfăşurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.

Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care îşi plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aş vrea să le alint şi chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aş săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.

În glasul lor aş vrea să regăsesc
căldura şi fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
să le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulţi trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aş mai putea să le iubesc pe toate
chiar de-aş aduce timpul înapoi.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări venite din trecut

Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.

Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul unui vis fără-nceput

Ce lungă mi se pare aşteptarea
în prag de seară, către asfinţit,
când dorul rătăcit ajunge iară
în cutele din gândul răzvrătit.
Tăcerile, mai reci ca niciodată,
rămân la un hotar nedeclarat,
pe dunga dintre somn şi veghe
să pună-n leagăn dorul supărat.

Dar rătăcit în cutele buimace
el caută-nspre uşa de la hol,
cerând obolul clipelor ratate
pe scara dintre do diez şi sol.
Acolo a rămas uitat tangoul
iubirilor cernute prin păcat
pe strunele viorilor păgâne
uitate în trecutu-ndepărtat.

Revin şi amintirile duioase,
pe aripa întinsă-a unui dor
în cugetul lipsit de apărare
în umbrele iubirilor ce mor.
Tangoul readus pe înserate,
cu notele venite din trecut,
întinde peste lunga aşteptare
mirajul unui vis fără-nceput.

Iar visul te aduce la fereastră
în haina neuitărilor târzii,
te chem, să te alint altădată –
privirea ta îmi spune c-ai să vii.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Mă tulbură şi-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aştern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreţinute.

Iar vorbele-ţi strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,

când mă cuprind şi le ascult pe toate! –

revin din arcul frânt al unui curcubeu

cu lungi păreri de rău nevindecate.

În preajma mea le simt în fiecare zi,

stând adunate-n umbrele opace –

de-acolo îmi recită zeci de poezii

sperând că ar putea să mă împace.

Dar versurile cadenţate mă rănesc,

cu doruri stând pe gânduri răsfirate,

din poarta neuitării ele-mi amintesc

că v-am iubit ca un nebun pe toate.

În gândurile mele vă iubesc şi-acum,

chiar dacă toamna vieţii ne desparte –

veniţi, lăsând părerile de rău pe drum,

să mai citim poeme dintr-o carte!

Când zorii se vor prinde de fereastră,

veţi fi plecat lăsând-mi doar tăcere

şi florile privind-mă duios din glastră

cum încă-adun poeme prin unghere.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copia fidelă a sufletului meu

Ce face copia fidelă a sufletului meu
Te voi iubi cu disperare ca şi acum, mereu
Nu mă interesează că anii au trecut
Sau că un rid, pe faţa ta, a apărut

În zilele ce vin te vreau, să fi exact aşa
Să nu te schimbi orice s-ar întâmpla
Eşti viaţa mea, ai fost şi eşti doar visul meu
Nu vreau o altă existenţă, aşa sunt eu

Trăim în lumea asta extrem de materială
Uităm să mai iubim ca prima oară
Trecut-au vremurile când te căutam odată
Aş vrea să fi şi azi, la fel de-namorată

Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut
Aş vrea o clipă să ne întoarcem în trecut
De-aş mai putea odată să aleg
Cu tine în viaţa vreau să merg

Trăim o existenţă cu mult prea efemeră
Ne închidem sufletul ca într-o sferă
Chiar dacă vine-o zi când ne e greu
Rămâi, iubito...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o aripă de vis

Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.

Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.

Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
şi-n zâmbetul din fiecare floare.

Voi adormi sub vraja nesfârşită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aş vrea să le împac
cu duci poveşti din fosta recuzită.

Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimţi că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voinţa uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopţile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopţii în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare

cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,

în cumpăna de gânduri rănită reapare

o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile

îmi regăsesc voinţa uitată mai demult

în cântecul fantastic al tristelor sibile

venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare

în nopţile toride mă cheamă în trecut

să îmi ascundă dorul în lunga neuitare

rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele

întoarse supărate pe aripi lungi de dor,

adun tăcerea nopţii în gândurile mele

să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic

îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,

resimt nemărginirea procesului stohastic

când soarta asimptotic se pierde-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
şi timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Ani mulţi s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
şi timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele care mă destramă
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe amintiri

Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.

Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.

De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar şi parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.

Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aştept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Şi visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul de cristal

-În părul tău, se-adună zăpezile din munţi,
Privirea ţi-e pierdută, nu vezi nimic din jur,
Şi nu-nţeleg, bătrâne, de ce, ades, te-ncrunţi?
Căci versu-ţi izvorăşte şi limpede şi pur.

În tot ce scrii, iubirea se-arată ne-ntinată
Şi-mi pare ireală, din altă lume e.
Tu, unde ai găsit-o? E-a ta, e-adevărată?
Şi, dac-ai întâlnit-o, de ce te-ncrunţi, de ce?

-E-adevărat: zăpada mi-a apărut la tâmple,
Iar anii se adună şi, poate, mă încrunt
Atunci când, printre gânduri, se poate să se-ntâmple
Ca amintiri pierdute, din nou să mai înfrunt.

Sunt unele de-acelea ce n-aş vrea să se-arate,
Dar asta nu se poate şi-atunci le pun la loc
Aşa cum sunt, dar versul, cu amintiri schimbate,
E rolul de pe vremuri şi-mi place să-l rejoc.

De ce acum? Ei, bine, sunt multe şi s-au strâns
În ani şi ani în care pe toate le-am trăit,
Le-am adunat prin gânduri, la unele am plâns,
Dar toate-s ale mele şi-or fi pân' la sfârşit.

Iubirea mea? Trăieşte! E limpede şi pură,
E, poate,-nzăpezită şi ea, la fel ca mine,
Dar numai pe afară: în suflet, la căldură,
E-aceeaşi de-altădată. Iar tu, ce faci, eşti bine?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!