Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Neagu

Din altă eră

Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-așez pe canapeaua dezfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.

Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de (22 martie 2020)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Mansarda

Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.

Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de din revista Confluențe literare, Ediția on-line din 27.09.2019 (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Mansarda

Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate
pe pânza timpului trecut pictate
în vagi culori de visuri adormite
prin amintiri care se-ntorc rănite.
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea îndată,
când muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
îmi rupe gându-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară.

Aș încerca să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc..., din altă eră!

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 8.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Mansarda

Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...

Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă vesel㠖 șucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
și alungate-n frigul de afară.

Aș încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!

poezie de din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină
și vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale,
iar muzica rece ce urcă pe scară
în ritmuri năuce se pierde afară.
Din colțuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecat într-o rână,
mulțimi nevăzute din colțuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu fața lividă.

Tu stai și privești dintr-un colț solitară
scandalul iscat în taverna murdară
și rujul ți-l lași pe paharul de sticlă...
Zâmbești languros și înfrunți fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aștepți oare prințul din vis să apară,
în brațele lui să te urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ți-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...
Auzi dinlăuntru doar gândul cum plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Și cauți himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinț, sperând că-o să vină,
din trup să îți soarbă cumplita ispită
în nopți nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinț, din vis te coboară!...
Tăcută te rogi în taverna murdară -
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu fața lividă,
când luna se pierde tacută-n firidă.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Elegie autumnală

Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.

Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Și muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colțuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecate-ntr-o rână,
mulțimi nevăzute din colțuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu fața lividă.

Tu stai și privești dintr-un colț solitară
scandalul iscat în taverna murdară
și rujul ți-l lași pe paharul de sticlă...
Zâmbești languros și înfrunți fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aștepți oare prințul din vis să apară,
cu tine în brațe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ți-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...

O, nu! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Și cauți himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinț, sperând că-o să vină,
din trup să îți soarbă cumplita ispită
în nopți nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinț, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdar㠖
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu fața lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 31.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.

Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și chipurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieții, plină de ispite.

Regretele, ieșind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați, cu inima mai frântă...

Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 24.04.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el își adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Și visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n fața altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În urma mea

Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Meditație echinocțială 77

Trec anii prin viață și viața prin ani,
le simt înlăuntru dansând împreună
pe vatra de lavă din mitici vulcani,
când timpul iertării începe s-apună.
Mă-așez pe un brâu de tăcere uitat
în vagi amintiri refuzând mai vină
la uși redeschise cu vechiul păcat
adus către seară de-o mână străină.

Și caut răspunsuri prin anii pierduți
în reci neuitări ce mă țin încă-aproape
de umbrele celor de-a valma trecuți
cu luntrea pe țărmuri lipsite de ape.
Prieteni cândva, sau dușmani de temut?
Ce cruntă-i această firească-ntrebare! –
se surpă cu zgomot pe cugetu-mi mut
credințele surde călcate-n picioare!...

Aud, când privesc detașat spre trecut,
Chemări din neant, retrezite la viață,
cu vagi amăgiri dintr-un zvon neștiut
venind peste vântul ce-mi bate din față.
Pe toate le-ascult, când vin deodată,
cu voci retușate în zeci de jargoane,
pe-o scară de timp, de-a latul gradată,
cu semne anume, de pus în pripoane.

Și-alerg deîndată cu gându-napoi,
ajung obosit într-o lume trădată
în care prieteni mai vechi sau mai noi
la bârfe străbune cu toții fac roată.
Prieteni de ieri, sau prieteni de azi,
și rude de sânge, cu zâmbete sparte,
vă simt peste vreme ca simpli nomazi
ajunși în amurgul cu roade deșarte.

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 09.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Chemări venite din trecut

Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.


Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.

Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Reverie echinocțială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În prag de toamnă

Se lasă toamna încă așteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la ușa gândului ajung dansând.

Și mă cuprind regrete insolite,

fără să știu de am greșit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-așază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Așez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spațiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!

E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.

Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!

Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook