Plaiul necosit
Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fânețele cu chip împodobit
în florile știute de-altădată.
Din fiecare crește un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.
Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrățișări venite în neștire.
De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
și gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.