Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.

Sub vrăjile ascunse în amintiri sterile
îmi regăsesc voinţa uitată mai demult
în cântecul fantastic al sfintelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Dar parcă, deodată, himerele barbare,
în nopţile toride, mă cheamă în trecut,
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agăţată de visul meu pierdut.

Atunci arunc balastul iubirilor rebele,
întoarse supărate pe aripi de fior,
aduc tăcerea nopţii în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, pe timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic,
mergând tot înainte pe drumul hărăzit

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare

cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,

în cumpăna de gânduri rănită reapare

o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile

îmi regăsesc voinţa uitată mai demult

în cântecul fantastic al tristelor sibile

venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare

în nopţile toride mă cheamă în trecut

să îmi ascundă dorul în lunga neuitare

rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele

întoarse supărate pe aripi lungi de dor,

adun tăcerea nopţii în gândurile mele

să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic

îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,

resimt nemărginirea procesului stohastic

când soarta asimptotic se pierde-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile
îmi regăsesc voinţa uitată mai demult
în cântecul fantastic al tristelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare
în nopţile toride mă cheamă în trecut
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele
întoarse supărate pe aripi lungi de dor,
adun tăcerea nopţii în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic
când soarta asimptotic se pierde-n infinit

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe brâul unui tor

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu voci neauzite ce parcă mă străpung,
în cumpăna gândirii îndată reapare
o filă cu însemne dintr-un ecou prelung.

Sub vrăjile ascunse în vorbele ostile
îmi regăsesc puterea adusă mai demult
de cântecul fantastic al sfintelor sibile
venite într-o seară în taină să le-ascult.

Grăbit arunc balastul citărilor rebele
întoarse supărate pe aripi de fior,
aduc tăcerea nopţii în gândurile mele,
cu noile însemne pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, pe timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic,
mergând tot înainte pe drumul hărăzit.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resimt nemărginirea

Pe cumpăna uitării ajung câteodată
temutele regrete ce parcă mă străpung
cu muzica venită din gama re-setată
de vânturi rătăcite la margine de crâng.

Iar de ascult tăcerea apusului de soare,
când la sfârşitul zilei dispare după deal,
în gândurile mele, fără să vreau, apare
o miză retrezită c-un cântec de caval.

Venită nechemată, în prag de aşteptare,
cu note de rezervă, pe portativ descris,
îşi caută-nlăuntru o muză protectoare
în amintiri furate din cugetul proscris.

Şi parcă deodată o muzică cerească
se-ntinde pe văzduhul căzut din infinit,
iar karma neuitării, cu-o voltă nefirească,
se-aşază în tăcere pe sufletul-mi cernit.

Resimt nemărginirea din visurile mele
în muzica ce vine pe cunoscutul drum
din partituri găsite de muzele rebele
în versurile scrise într-un poem postum.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 18.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii...

Trec anii peste vreme
şi vremea peste ani,
se-adună lângă pragul
din lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credinţă
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veşnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aş vrea să mă opresc,
din brâul de redută
să mai privesc în urmă,
să regăsesc plăcerea
în tot ce-i omenesc,
văzând că răul lumii
în urma mea se curmă.

Să mă îmbăt cu doruri
venite pe-nserat
din oazele lăsate
la margini de Sahare
ce încă ne mai cheamă
pe malul dantelat
să retrăim iubirea
rămasă-n neuitare.

O, gânduri rătăcite
în scopuri fără miză,
ce-mi asaltaţi trăirea
cu false reciclări,
nu-mi tulburaţi tăcerea
cu strania surpriză
a dorurilor false
venind de nicăieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări venite din trecut

Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.

Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bemolii din fligoarne

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,
regretele rănite mă tulbură din nou! –
venite să-mi aşeze cuvinte-n poezie,
le-aud, nedesluşite, la margini de ecou.
Plecate pe-nserate din triste carnavale,
în pragul neuitării lăsate mai demult,
îmi readuc în cuget acorduri vesperale
pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

În liniştea rănită, bemolii din fligoarne
coboară neuitarea, din margine de gând,
prin trape redeschise în antice lucarne
din vechi acoperişuri cu turle care plâng.
Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,
de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,
iar muzica fanfarei, din parcurile goale,
îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

Trec singur pe aleea brodată cu mistere
să reascult fanfara, rămasă mai târziu,
iar muzica ajunge în lunga mea tăcere
cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.
Privesc în depărtare şi parcă o minune
renaşte rătăcită la margine de gând –
un tril de clarinete neîncetat îmi spune
că din trecut, iubito, vei reveni curând.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare iminentă

O punte nevăzută mă duce peste vreme
să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,
când dorurile mute încearcă să mă cheme
la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.
Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,
rămân mereu ascunse în false amintiri,
sub brâuri răsucite la margini de păcate
aduse peste noapte din umbre de iubiri.

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată
întinsă peste visul de care m-am temut,
că-n seara hărăzită te vei lăsa furată
de-o falsă amintire întoarsă din trecut.
Cânta în depărtare fanfara militară,
diezii din fligoarne urcau necontenit,
pe şinele străine un tren sosea în gară,
cădeau din clarinete bemolii de granit.

În notele fanfarei se auzea un sunet
cu mitice accente de iminent declin,
din hăuri neştiute, călare pe un tunet,
venea o neuitare umplută cu venin.
Ajunsă cu privirea, întoarsă către mine,
din trenul fără nume, care pleca grăbit,
se rătăcea sinistră, alunecând pe şine,
în suflet să ajungă pe doru-mi răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe brâul neuitării

Stă clipa agăţată între gânduri
cu amintiri din vraja renăscută
în apele ieşite de sub prunduri
pe cântecul vrăjit dintr-o lăută.
Şi în infimul clipei trecătoare
minunile din apa revărsată
ajung în pragul vechilor hotare
cu neuitarea-n visuri adunată.

Pe brâul neuitării regăsite
stau dorurile toate încurcate
cu tolbele umplute de ispite
din gândurile pline cu păcate.
Le-am adunat în oazele rebele
din visurile prinse câte două
pe marginile unui roi de stele
văzute-n picăturile de rouă.

Sau poate-n picături de elixir
care cădeau la nesfârşit în oază
să ne adoarmă conştiiţa trează
când ne iubeam pe margini de delir.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă şi-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei întoarse cu ziua de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză de-mprumut

Lăsaţi-mă o clipă în pragul neuitării
să pot privi în urmă la tot ce-a mai rămas
din toamna-ntârziată ce alunga cocorii
şi ne punea regrete în acele de ceas.

Pendulele rebele măsoară alte ore,
mai lungi decât acelea pe care le-ai lăsat
să curgă îmbrăcate în renunţări majore,
ascunse cu migală sub umbre de păcat.

Plecarea ta târzie pe-o neştiută cale,
deschisă fără veste de cârdul de cocori,
lăsa în amintire doar vechile-ţi escale
ce-mi aduceau în suflet tornade de fiori,

Şi amăgiri brodate cu magice secrete
venite nechemate, pe drumul cunoscut,
cu doruri adunate din vechile regrete
jucate fără milă pe-o miză de-mprumut.

Mă roade suferinţa în nopţile cu lună,
iar neuitarea cruntă mă bântuie din greu,
când clipele fugare se reîntorc să-mi spună
că-n visurile mele vei reveni mereu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangoul

Răscolind tăcerea, lungile ecouri,
pe la miezul nopţii, se întorc din nou,
să-mi aducă-n taină magice tablouri
redescoperite într-un vechi tangou.
Era o tavernă cu ferestre scunde,
noi dansam tangoul fără spectatori,
muzica viorii ne purta oriunde
sufletele noastre se-mbătau cu flori.

Flori de iasomie din grădini uitate
pe un ţărm de mare fără început
care mai păstrează ludice păcate
din iubiri rămase pe un colţ de lut.
Flori de mirt aduse de pe mal de râuri,
la apus de soare, să le pun în pat,
sau la cingătoare, să ne facem brâuri
care să ne scape de un vechi păcat.

Am comis păcatul seara pe răcoare,
la-nceput de vară, pe un pat cu flori,
visurile noastre, smulse din izvoare,
ne duceau aiurea, dincolo de nori.
Ne curgea prin sânge râu cu apă vie,
setea de iubire ne-arunca-n delir,
trupurile goale, adâncite-n vrie,
din străfundul nopţii sorbeau elixir.

Astăzi doar ecouri se întorc, fragile,
să redeseneze încă un tablou,
cu miresme aduse-n cântec de sibile
din intimitatea unui vechi tangou.
Lunga neuitare retrezeşte-ndată
doruri revenite-n margine de vis
unde tu, iubito, din trecut plecată,
îmi aduci în suflet magic paradis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!