Puterea iubirii

Sunt trubadurul nopţilor cu stele
Care din vise-a făurit castele,
Scriind pe ţărm de mare-o poezie
Despre-a iubirii dulce fantezie.

În tunete de ploi şi cu furtună,
Indra sosi iubirea-mi s-o răpună,
Dar l-am rugat pe Poisedon îndată
Să nu mi-o lase naufragiată.

Un curcubeu a apărut în zare
Şi Afrodita răsări din mare
Cu hainele iubirii îmbrăcată
Şi-n palme cu-a lui Cupidon săgeată.

Îi spulberă lui Indra tot elanul
Schimbându-i pentru totdeauna planul,
Iar dragostea ieşi victorioasă
Şi ura se retrase furioasă.

Şi chiar de mai apare câteodată
Când ancora iubirii-i clatinată,
Putere nu mai are să ajungă,
O dragoste curată să străpungă

Povestea e a mea şi-a tuturora
Care-au păstrat pe veşnicie ora
În care o zvâcnire ireala
Zâmbea prin Aurora Boreală.

Şi n-au uitat că marea e albastră
Când vara aurie-i la fereastră
Iar cintezoii cântă-o rapsodie
Şi-n flori de vers iubirea iar se scrie

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu murdăriţi iubirea

Nu doar femeia, e singura ce ştie,
Că viaţa nu-i un veşnic Paradis,
Sau că iubirea nu-i o fantezie
Ce se bazează pe un compromis.

Şi nu numai bărbatul poartă vina,
Când dragostea dispare ca un fum,
O prietenă sau poate chiar vecina,
Sunt cele care îl abat din drum.

Taifun, în orice cuplu se arată,
Şi rupe uneori macii iubirii,
Prin vorbe cu tăişuri de săgeată,
Ce lasă-n urmă spectrul despărţirii.

Iubirea nu se ţine-n colivie
Sau în orgolii pline de frustare
Şi chiar de pare că nu mai e vie,
Când e reală ea nicicând nu moare.

Femeie sau bărbat, aceiaşi vină,
Au amândoi dacă din întâmplare,
Găsesc pe cineva care-i alină
Când spinii geloziei n-au iertare.

Nu spuneţi deci că ea e vinovată,
Şi nici că doar la el este pricina,
Findcă nu poate fi adevărată
Iubirea-n care se strecoară tina.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru dragostea de-o fată

M-ating stelele pe frunte,
Când îmi port crucea pe munte,
Unde-a mea Golgotă-mi cere,
Să-mi crucific în tăcere

Verbul sfânt, născut odată
Pentru dragostea de-o fată,
Plămădită-n Cer de mine
Din petalele virgine,

Să rămână nepătată
Prin iubirea mea curată,
Veşnic şi-înc-o veşnicie
În smerita-mi Poezie,

Care-ncearcă azi a duce
Nemurirea-n vers pe Cruce,
Cu o dragoste de stele
Prin iubirea vieţii mele!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul păstrat

În plină iarnă a apărut un fruct
Am vrut să îl păstrez în pom
Dar gerul cel ciudos la rupt
Ciorile toate s-au bucurat

Croncănitele au de mâncat
Fructul l-am pus la fereastră
N-au ştiut că s-au înşelat
E protejată iubirea noastră

Îmi dă târcole bate -n geam
Eu fructul nu am să le dau
Când eu iubirea o sădeam
Haihui pe câmp ele erau

Căci pomul eu l-am îngrijit
Cu lacrimile mele l-am udat
Rodul iubirii mie mi la dăruit
Să caute în ger fructul uscat

Muşc din mărul păstrat
El e zemos roşu şi frumos
S -au înarmat cu lăcomie
Savurez fructul cu bucurie

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucideţi fericirea

Să nu ucideţi fericirea
Când nori de jale vă-nsoţesc.
Luaţi în palme strălucirea
Din timpul cu Dumnezeiesc

Să nu ucideţi nici iubirea
Chiar dacă visele sunt scrum
Şi-n ploi de dor dezamăgirea,
Vrea să vă ducă pe alt drum.

Să nu ucideţi trandafirii
Când dragostea apare-n prag.
Şi chiar de e-mpotriva firii,
Nu alungaţi ce vă e drag.

Când stă la poartă disperarea
Să vă dea cupa cu pelin,
În loc să-i ascultaţi chemarea,
Gândiţi la tot ce-a fost divin.

Păstraţi în inimă speranţa
Chiar dacă sufletu-i pe jos,
Cu ea veţi inclina balanţa
Şi veţi vedea doar ce-i frumos.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arzând în paradigmele iubirii

Arzând în paradigmele iubirii,
Eu, rogu-te, să nu mă părăseşti,
Silabisind destinul revenirii,
Îţi voi tămădui durerile–omeneşti.
Prin chipul tău, redescoperi-voi vara,
Să te întorci la ploi de meteori,
Cu farmecul uimirii tale,
Să ne ascundem într-un câmp cu flori.
Sunt Zee, ori un Templu -
Atinge-mă, să simţi,
Declară-te adonis
Şi-n suflet să nu minţi.
Şi luminând în infinit de regăsire,
Străbate un Lucifer sus, pe cer,
Şi iar e vară peste veşnicie
Şi iar te întâlnesc, o, suflete-auster.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu arzi în palme stele...

Tu arzi în palme stele
Şi-n inimă iubirea,
În vise merg gondole
Şi-n sânu-ţi tresărirea.

Izvoare de lumină
Îmi previn convulsii
De când îmi eşti vecină
În taina cu iluzii.

Te-aştept într-o oglindă
Să ne vedem odată,
Tu floarea ce colindă,
Eu, gândul ce te-aşteaptă.

Desculţă trece vraja
Prin timpul arămiu,
Singurătatea-i straja
Momentului ce-¬ţi scriu.

Mătasea de nori negri
Coboară peste noi,
Prin vis mergem integri
Ca fulgerele-n ploi.

Te-aştept în raiul unic
Născut în veşnicie,
Pe-un sărut teluric
Crestat în poezie.

Zâmbeşti, dulce-i nectarul
Florii vorbitoare
Care-şi arată harul
Plutind în depărtare!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete târzii

În care vis, şi-n care zare,
Se-ascunde tinereţea mea?
Şi de ce cu înverşunare,
Am şters sublimul ce-l avea?

Ce s-a 'ntâmplat cu primăvara
Şi cu-al ei cântec fermecat?
Şi cum de am numai povara,
Gândului negru, de ratat?

Un gând care acum mă doare
Fiindcă-i atât de-adevărat
Încât cu lacrimi prea amare,
Îmi amintesc cum am uitat

Să mângâi uneori o floare,
Sau să mă bucur de ce am,
Fără frustrări îngrozitoare,
Pe care-n suflet le simţeam.

De ce-am ales mereu doar spinii
Ce apăreau în calea mea,
În loc de zâmbetul luminii
Ce strălucea precum o stea?

Dar ochii nu puteau s-o vadă,
Pentru că înaintea lor,
Se aşezase o grenadă,
Ce se zbătea în amorsor.

Din vara dulce, aurie
Care sosea cu maci de dor,
Am cules partea sângerie,
Şi fulgerele dintr-un nor.

Dar toamna cea înverşunată
Cu frunze galbene şi vânt,
Sosi iar eu înfiorată,
Pierdeam uşor orice avânt

Fiindcă ştiam că mă priveşte
Cu ochi sticloşi de undeva,
Un frig care se tot zoreşte
Să-mi spună doar: - A fost cândva...

Şi iarăşi mă întreb retoric,
Şi singură îmi dau răspuns:
Că ne complacem în coleric
Când în orgoliu am pătruns.

Iar răul pe furiş apare,
Când binele îl alungăm,
Şi-apoi cu neagră disperare,
Mult prea târziu îl rechemăm.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie

O poezie e un cânt al iubirii
Un vis, o speranţă, un dor
O taină a desăvârşirii
Talentului de creator.

O poezie e lacrimă-n cer
E rugăciune şi sfântă chemare
Prin lume un vechi mesager
Miracol şi rază de soare.

O poezie e serviciu divin
Un necontenit legământ
E liturghie şi stih şi suspin
Adus din înalt pe pământ.

O poezie e-o uşă spre Rai
Magie, mister, gingăşie
Binecuvântat, dulce grai,
Legendă şi duioşie.

O poezie e filă de viaţă
În suflet o desfătare
O lecţie care se-nvaţă
Minune şi încântare.

O poezie e vioară din aur
Un sonet, un palid mister
O formă suavă-ntr-un abur
Putere ascunsă-n eter.

Lumini în vremuri cumplite,
Scânteieri, dar şi fantezie
Emoţii ascunse-n cuvinte
Toate astea-s o poezie.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc şi-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălţat
Aşa ne spune a Lui Cuvânt

Şi haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfinţenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Fiinţa-i era îmbrăcată

Şi scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veşnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieşind
Şi mii de slujitori I se-nchina
În glorie Fiinţa îi scălda
Veşnic Numele-I cinstind

Daniel aşa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veşnicie
Şi-a Lui putere veşnic vie
O are-n cer şi pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârşirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârşit
Şi Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veşnicie

Şi-a Lui înfăţişare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar faţa sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlneşti nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei şi-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veşnicie

Acelui Sfânt şi vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Şi îngeri sfinţi — gingaşa fată
Cu faţa caldă şi curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieşeau
Flugere tunete şi glasuri
Pe când şapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Şi ochii sfinţi şi ai luminii păsuri

Şi cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru şi-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veşnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Şi bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veşnic Sfânt
Şi glorie îi cântau
Pe când toţi slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt

Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt şi drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îţi slăvim Numele-ţi mare
Şi-ţi cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îţi mulţumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăştur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii

Albul cald al strălucirii
Se răsfaţă la fereastră
Întregind jocul iubirii
Cu o şansonetă-albastră.

Doar pădurea se oftică
De atâta fericire
Când o frunză care pică
Cu-n sărut îi dă de ştire

Că-n alai de crizanteme
Şi petale de narcise,
Peste pătura cea verde,
Dragostea-şi clădeşte vise.

Violete parfumate
Cu ambrozie cerească
Se apleacă-ngândurate
Când fiorul dă să crească.

Şi-ntr-o strânsă-mbrăţişare
Care nu se mai termină,
Vine scuza de iertare:
- Primăvara e de vină!..

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medic de recuperare

am plecat la marea mare...
cu un geamantan de haine
şi cu inima în palme!
dar surpriză... marea nu-i...
a-ncuiat-o dumnealui...
medic de recuperare...
şi mi-a dat.. bazin cu sare...
tens... magnetodiaflux
cadă cu namol şi plus
o kinetoterapie...
şi curenţi galvanici scrie
pe o foaie de hârtie!!
ce să fac? Mă uit pe geam
de pe patul din spital!
şi mă uit... mă uit la mare...
Doamne... cum sclipeşte-n soare...
când e verde... când albastră...
şi eu stau într-o fereastră!
pescăruşii au zburat...
valurile-n mal s-au spart!!!
lăcrimez... mă uit la soare...
medic de recuperare
lasă-mă să-not în mare!
şi-am zburat de la fereastră
în rochiţa mea albastră!!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului sărac...

Deşi Domnul ţi-a dat harul
De a scrie poezie,
Şanse-ai una la o mie
De nu ţi-e plin buzunarul.

Va rămâne doar amarul
Din celesta-ţi fantezie
Deşi Domnul ti-a dat harul
De a scrie poezie...

Zâmbind cu ipocrizie
Critici vor veni cu carul
Şi vor da-n tine cu parul
Vorbelor care sfâşie

Deşi Domnul ţi-a dat harul.
De a scrie poezie...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea iubirii

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roşie ca focul
Şi-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aştept, iubirea mea.

Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Şi dacă valul ei îţi va lovi piciorul
Să ţi-l sărute cu sărutul meu
Şi apoi să-mi dea de veste.

Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnişoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îţi ofere-n dar
Un zâmbet şi-o lalea, toate din partea mea

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!