Astenie de toamnă

Zadarnic pulsează natura.
Nu plouă, e bocet în groapă,
şi oasele curg în morminte
când stropii sunt cioburi de apă.

Cerşind muritoare concluzii,
bătrân pare lemnul în zloată,
iar toamna loveşte adesea
cu fulger albastru-n cravată.

Costumul de negru şi vise -
covor peste oameni, afară -
îmbracă speranţa în moarte
şi urcă pe umeri povară.

Zadarnic pulsează natura.
Prin spatele frunzelor roşii
întinsul încalţă năglodul
şi cântă durerea cocoşii.

poezie de Ionuţ Popa (11 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună şi fulgeră
parcă blestemând vremea.
şi curg, curg mereu
mii şi mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i loveşte.
Natura dezlănţuită
trimite fiori reci
oricărei fiinţe.
Şi plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă nelinişteşte;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvăşită.
Continuă să plouă,
deşi cerul îşi luminează faţa.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârşească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniştea îmbracă natura,
iar seara se-aşterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Plouă agonic în noaptea de Paşte,
şi eu mă simt mai necredincios
decât Toma.
Prin zidurile casei ploaia-şi croieşte
o cale aidoma.

Tencuiala clădirii se sparge
în stropii acizi
de ploaie fierbinte,
şi apa în mine se scurge
din ceruri morminte.

Fulgerul aspru pe cer făureşte
lumină din lumina
nesperatelor credinţe.
Natura întreagă amorţeşte
pierdută-n dorinţe.

Şi tunetul bate ca toba
spărgându-mi timpanele
reci.
Privesc căldura din sobă
pe-o scară în beci.

Plouă agonic în noaptea celestă,
dar eu nu mai simt umezeală
prin găuri,
doar vocea-mi răguşită şi tristă
răsună prin hăuri.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (21 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Florar

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate,
Luna mai e-un domnesc alai curtenitor
La un ceremonial de mirese aristocrate.

Speranţa creşte-n suflet precumpănitor
Şi deznădejdile devin patetic moderate
Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate.

Roiuri de fluturi se destramă-nflăcărate,
Se şoptesc cuvinte cu aromă de amor;
Zefirul le petrece-n dorinţe deliberate
Prin parfumul amurgitului ademenitor

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbeşte în fereastră
şi se scurg zornăind în şiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
şi-mi creşte o dorinţă în craniu:
ce-aş vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de vară

Se strâng rotocoale de nori peste cer
Şi tună-n mânia-i, salbaticul jder...
Alunecă râuri de fulgere-n noapte...
Se-aud în tăcere doar ramuri de şoapte...

Şi plouă... Şi plouă... Se strâng la picioare
-În şuvoi de săruturi, amare izvoare...
Simţim fierbinţeala în clopot de sânge
Şi plouă întruna... Şi plouă... Ajunge!...

Cad bulgări de sticlă sub clopote grave...
Se sfarmă pedeapsa naturii bolnave...
Noi plângem cu lacrimi de ploaie... Potopul
Ne-a luat prunci şi case, speranţa, norocul...

Sub grinzi sfărâmate de dalta pieirii,
Ne ducem pedeapsa, cerşind omenirii,
Fărâme de suflet... Pe cer, iese luna...
Se termină ziua, sfârşeşte furtuna...

Sub cerul speranţei, altar vieţii suntem...
Mai plouă cu vise... Adesea, mai plângem,
Dar veşnic credinţa ne e scut şi faclă,
Cu Domnul vom trece prin foc şi prin apă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dimineaţă
natura doarme-n tihnă
peste amintiri.

haiku de Ionuţ Popa din Valuri (3 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om?
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor

sunt doborâţi şi mai devreme,
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom?
în timpul lor cu gust de rom

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor,
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise,
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă,
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor?

sunt doborâţi şi mai devreme
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom
în timpul lor cu gust de rom?

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt natura

Se-mprăştie încet norii
Intr-o vale iese un izvor
Apar colţii roşii la bujori
Ciclul vieţii este izbitor

Se întorc acum cocorii
Natura se trezeşte
Respir prin toţi porii
Zvon se răspândeşte

Oameni sădesc un pom
Parcurile pline cu flori
Glasuri vesele de om
Pare-a mă trezi în zori

Dintr-o iarnă amorţită
A ieşit pe nesimţite
Lângă gardul la portiţă
Mici lăstare din seminţe

Printre iarba îngheţată
Bucurându-se de soare
Buburuza cea vărgată
Cu aripile întinse ea apare

Îmi vorbeste de primăvară
Din pământ furnici roiesc
Cărând mereu o povară
Simt natura o trăiesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţa este o haină care îmbracă spaţiul în piele, carne şi oase, atunci moartea nu e oare o haină care îmbracă pielea, carnea şi oasele în spaţiu?

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt o partitură

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uscă vise

Octombrie mi-a pus la tâmplă teci,
pline de vise
ce viaţa mi le-a retezat,
atârnă peste umeri
parcă-s puse la uscat
precum ciorchinii plini de struguri
zemoşi şi grei,
în cuie aşezaţi pe grinzi,
la buna-n casă
după ce toamna i-a brumat!
Sunt teci ce taie prin piele
şi visele mă dor,
rămân doar răni deschise
cerşind un ajutor,
bruma sărează amintiri
lăsând în urmă noastră ceaţă
şi clipele cu noi ce nu mai vin,
uscă visele din teci
din noi in jur.... doar ce a fost odată!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face rău din pricina damfului de marochiu negru în care îi sunt îmbrăcate toate cărţile. Zadarnic îmi ţipă în urechi, ca să mă readucă în fire, că sunt aurite pe cotor, împodobite cu reliefuri de aur şi reprezintă ediţii de lux; zadarnic mi le înşiră, una după alta pe cele mai bune, zadarnic îmi spune că sala e ticsită de ele, cu excepţia câtorva locuri, pictate în aşa fel încât să pară cărţi adevărate, rânduite pe nişte policioare, care amăgesc privirile; zadarnic îmi mai spune că dânsul nu citeşte niciodată şi că nu pune piciorul în încăperea aceasta, dar că va intra în ea numai de hatârul meu; îi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi nici eu nu ţin, cum nu ţine nici dânsul, să-i vizitez tăbăcăria pe care o numeşte el bibliotecă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!