
Dacă viața este o haină care îmbracă spațiul în piele, carne și oase, atunci moartea nu e oare o haină care îmbracă pielea, carnea și oasele în spațiu?
aforism de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Îmbracă haina...
Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poți spre Rai a sui.
Îmbracă haina blândeții
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeții
Să treacă de-aici spre apus.
Îmbracă haina candorii
Să vadă toți că ești bun
C-atunci din Țara splendorii
Vin frumuseți ce n-apun.
Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simți cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ți-a dat.
Îmbracă haina dreptății
C-așa-mpliniri vei primi
Să simți atmosfera Cetății
De-unde-ajutor va veni.
Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-așa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.
Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi și oricând
Întreaga ființă să poată
Cânta Păstorului Blând.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din înalt vine Firea Lui și din adânc Haina Lui legată pentru totdeauna de haina celui ce își dezbracă acum haina sa [Coloseni 3,9]. Și voi să dobândiți acum din ape de la El haină care nu se învechește și nici nu se strică, haină care pe cei ce o poartă îi îmbracă în veșnicie.
Sfântul Efrem Sirul în Imnele Nașterii și Arătării Domnului (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nano-introvertire
Trăiesc în interiorul unui spațiu...
... din carne, țesuturi și oase
Aflat în afara altui spațiu...
... din cărămizi, mortar și ferestre
Descopăr că mai există un spațiu...
... din pământ, copaci și cer
Peste care se așterne alt spațiu...
... de stele planete și aștrii
Dincolo de care se află un spațiu...
... de necunoscut, neprevazut și... apoi
Dar mai bine mă întorc în spațiul...
... ce găzduiește Enigma din noi
poezie de Jan Țigănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Trebuie să îmbraci o haină
Ca să arați în lume bine
Însă Dumnezeu, creștine,
Pregătită are-o "Taină"
Ce îmbracă în slăvi divine
Viața ta cotidiană
Și tot sufletul din tine.
poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoftegma unei croitorese: politica este o haină cusută cu ață albă.
aforism de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Te iubesc
nu spuneam eu
ci firul de aer
tresărind a iz de lavandă
negrului tău cărunt
te iubesc
nu spuneam eu
poemul pe care îl scriu
e toamna cu trup de biblie
care-l scrie
și foile ei de nemoarte
e tristețea plecării unui
zbor umil de cocori în linie
te iubesc
nu eu spun
ci oasele de înger
care îmi mișcă gura
și carnea
carnea mea toată
care-ți îmbracă glezna
în răcoare.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârpa
Cârpa e o bucată de fâșie dintr-o nesfârșită haină
cu care se îmbracă unii
în loc de fular
după ce au șters pe jos cu ea
toți cei trecuți prin ger
sau prin jar.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii își poartă trufia ca pe o haină: o dezbracă la intrarea în biserică și o îmbracă iar la ieșirea din biserică.
aforism de George Budoi din Vanitatea și Modestia în aforisme, epigrame, pamflete și satire (4 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonid Pavelescu: Iubirea-proiecție este întâlnirea dintre un perete și un proiector care îmbracă peretele în textura propriilor imagini și cuvinte, acoperindu-l aproape în întregime; deși peretele are o imagine proprie, de multe ori aceasta este modificată de imaginile care vin dinspre proiector.
replică din romanul În pregătire de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Merry: Vreau haină de piele!
Poporan: Ai deja o mie!
Merry (lingușitoare): Am!... Dar mai vreau una! Sunt iubita ta! (Îl mângâie, printre gratii). Vreau o mie și una de haine, pentru o mie și una de nopți...
Poporan (disperat): Un milion de lei noi? Dumnezeule! Există animale cu piele atât de scumpă?
Merry: Iubitule! Investesc într-o haină de dinozaur...
Poporan: Merry! Nu te lăsa înșelată de reclame! Dinozaurii au dispărut de milioane de ani...
Merry (lingușitoare, se apropie de Poporan): Știu, scumpule! Citesc și eu ziarele...
Poporan: Și-atunci?
Merry: Dinozaurii au dispărut! De aceea pielea lor este atât de scumpă!
Poporan: Nu pricep!
Merry: Cererea este enormă, iar oferta aproape zero! (Tare). Așa e în economia de piață!
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
- stil
- Stilul este haina gândului, o haină modestă. Dacă e o haină curată și nu e stridentă, criticii vor fi mulțumiți.
definiție de Samuel Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum prost e acela care, atunci când vrea să cumpere un cal, nu-l examinează pe acesta, ci pătura și frâul; tot astfel e prost la culme acela care prețuiește pe om după haină sau după condiție, care ne învăluie ca o haină.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Carnea învelită
în pielea goală ținută
tare de oasele pline
cu suflet și creier
se mișcă fără vreo șansă
să scape de acolo
joacă un mușchi alături
de un tendon oricine
ar înțelege mișcarea
o încordare și un spasm
tragi o sfoară discret
carnea primește comanda
conexiunea e complexă
te-ntrebi ce te făceai
dacă totul era din nisip
vântul te ducea într-o clipă
puteai fi distrus de-un viscol
obișnuit sau mai grozav
ai vrea să fii carson mccullers
să mori învelit într-o pătură
carnea învelită în piele
pielea învelită în pătură
totul îmbibat în alcool
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinogradski a spus că Pământul este un organism viu. Nietzsche a spus că pământul are piele. Eu spun că Pământul este un organism viu care, între altele, are "piele" și "păr". Pielea este stratul de sol fertil, care întreține viața vegetală și, indirect, și viața animalelor, iar plantele (ierburi și păduri) sunt părul său, care are rădăcinile în pielea lui. Ca multe organisme vii, Pământul are și paraziți, iar cel mai periculos parazit al lui este omul.
George Budoi în Pământul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (29 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aura posedă aceleași funcții ca și pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejează, care îi dă sensibilitatea și, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenții cosmici care permit schimburi între sufletul uman și toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi și Sufletul universal.
Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii și corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoașterea îmbracă mai multe forme, doar că unele forme trebuie dezbrăcate pentru a se ajunge la cunoaștere.
aforism de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum oasele, carnea, intestinele și vasele de sânge sunt învelite într-o piele ce face suportabilă înfățișarea omului, tot așa agitațiile și pasiunile sufletului sunt înfășurate în vanitate; ea este pielea sufletului.
Irvin D. Yalom în Plânsul lui Nietzsche
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când...
când poezia e taină
și când taina poezie
tu dezbrăca-te haină
savurând gelozie
când privirea-i tristețe
și când zâmbetul plânge
tu îmbracă tandrețe
clocotindă în sânge
iar când vinete buze
spun adio iubire
tu deschide ecluze
și închide-te-n fire...
poezie de Iurie Osoianu (11 martie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deseori, enigma, ca să trăiască mai mult, se îmbracă banal, iar banalul, ca să fie văzut mai bine, se îmbracă enigmatic.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Enigmă (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Misterul se îmbracă banal ca să respingă pericolul, iar banalul se îmbracă misterios ca să atragă, să devină reclamă.
aforism de Ștefan Mîrzac din Natura din om, Banal , mister (2018)
Adăugat de Ștefan Mîrzac

Comentează! | Votează! | Copiază!