Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Copacul vechilor cântări

Copacul meu de gânduri suferea
privind cum frunze de-amintiri se cern
și cad în toamna rece, se aștern
pe haosul atâtor vechi uitări.
Și nu plecau șoptindu-i "Bun rămas!",
nici fremătând a jale ori suspin
spre lutul din al frunzelor destin.
Pluteau, ducând și lacrimi, și-ncântări.

Mai sunt atât de multe! Le privesc
și le alint cu mâinile de ram
ce s-au asprit din timpul când eram,
înconjurat de verde, singur zeu.
Erau iubite fluturând în vânt
și îmi cântau când stelele, pe cer,
se minunau de-acolo, din eter,
de cântecul ce mă-nsoțea mereu.

Mai cântă încă, dar în cântul lor
sunt note grave, tremurând în frig.
Aș vrea un anotimp să le câștig,
să nu mi se aștearnă împrejur
ca un covor de frunze pustiit
de amintirea vechilor cântări.
Acolo, jos, e-o lume de uitări,
iar gândul... cât de greu e să-l îndur!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Copacul frunzelor călătoare

Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa din privire

Tot curg, mă scurg, și nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărți ce, niciodată, nu greșesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneș, când năvalnic,
Atunci când munții mă încearcă, falnic,
Și îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În șoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aștepți în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă și m-așteaptă și... mă scurg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Salcâmul nimănui

Erau pe deal copaci destui,
Dar unul, cel al nimănui,
Foșnea din frunze cu-nțeles
Când mă rupeam de-un drum de șes.

Se întâmpla atât de rar,
Încât mă întrebam: "El chiar
Își amintește mersul meu
Ori chipul? Știe că sunt eu?"

Sunt ani de când n-am mai trecut
Prin locuri care mi-au plăcut
Și-au fost, în tinerețea mea,
Decor spre ce mă atrăgea.

Mă-ntreb și-acum, pe-același drum:
Salcâmul dintr-un vechi album,
Mai pune-n margini de cărare
O umbră binefăcătoare?

M-apropii și o adiere
Șoptește-n clipa de plăcere
De sub salcâmul nimănui:
"Iubești aceiași ochi căprui?"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe față, mă împroșcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd și tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche și din gânduri.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Au arborii din codri toți suflete de om

Sunt goi azi munții, ascunse pe cărare
Sub rădăcini de arbori stau urmele de pași
Femei poartă azi seve spre frunze și spre floare,
Trufași, spre culme urcă ai moților urmași.

Căci s-au mutat din viață în țărână,
N-a suportat nici Domnul să vadă-atâtea cruci,
Și i-a luat sămânță-ntra lui mână
Și-a semănat un codru de năluci.

Vin alții de aiurea și-i culcă la pământ
Resimt a doua oară în trupul lor securea,
Semeți, pe locuri vechi, se unduiau în vânt

Și domnul, în genunchi, le priveghea durerea!
Au arborii din codri toți suflete de om
Și lemnul care cade-i Marie sau Ion!

poezie de (iunie 2010)
Adăugat de Florica IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopții târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
și drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca și-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-așteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Cîrneanu

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde își pictează-naltul
Și se înalță în albastrul
La rând și cer și roș covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Șoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Și răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foșnetul,
Semeț îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasă ești

Cu frunze galben-arămii, tu toamnă scumpă ne-nvelești..
Și picuri picuri mii și mii, pământul rodnic îl stropești.
Cu nori cenușă de albastru, cu vânt în păr, cu poame multe
Tu ne aduci din timp povești, aflate pe cărări uitate de munte.
Când turturelele-au plecat,
Se simte fum de paie
Pustii sunt horele din sat
E liniște-n odaie.
Și rolul tău de mii de ani, neîncetat îl joci la timp,
Aduci copiii de prin lan și îi trimiți furiș la școală,
Ești ca o mamă an de an, ce nu cunoaște oboseală.
Esti toamnă, tu in pământ întorci comori
De gură hrană pentru muritori,
De dor, de Dumnezeu cel sfânt,
Țiganii scot viori si cânt...

O, tu, frumoasă toamnă
Ce te comporți precum o doamnă,
Miroși frumos, a lemn de pin udat
Te porți cu straie vechi, ce lumea nouă le-a uitat.
O, tu, tânără toamnă...
Ce mergi agale ca o doamnă,
Covor de frunze ai pe jos
Cu ploi de frunze, curcubeu frumos...
Aduci cu sine vieții bucurie,
Când roade sunt în farfurie,
Când plin paharul zace mut,
Când mustul roșu e plăcut.. să cânte lăutarul mut!

poezie de (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ionuț CapotăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Iar felul în care curg, dă, și astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureșul străbate visător Ardealul, mînîndu-și tot timpul undele spre apus, Oltul și le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniștit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conștiință. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veșnic în luptă cu lumea și cu sine însuși, iar în cele din urmă împăcat cu sine și cu lumea, treptele pe care el coboar㠗 și în același timp urc㠗 sînt ale unui destin eroic și fecund.

în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.

Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Rondelul razachiei coapte

S-au strâns și strugurii din vii,
Cocorii sunt plecați departe,
În bănci se reîntorc copii
Prea dornici să învețe carte.

Din pomi cad frunze ruginii
Fără de sevă, frunze moarte!
S-a copt și razachia-n vii,
Cocorii sunt plecați departe...

Prin piețe, mulți tarabagii
Îmbie lumea cu de toate;
Îndrăgostiți--prin mustării
De must și de-un sărut au parte...

S-au strâns și strugurii din vii.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieții de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aș vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aștept să calci pe el și vei vedea
Printre copacii dezgoliți ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire șoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost și ei în floare mai de mult
Ce liniște și ce melancolie în sine
Anunță afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite așa și viața devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeași tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieți
Suntem doar o clipită între eternități
Parcurgem anotimpuri fără să mai știm
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeții
Și-ți spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieții
Sunt frunze care ruginesc

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atât de departe

Atât de departe de viață
de tine, de mine, de noi,
ești vis rătăcit într-o ceață,
și-ai vrea să te-ntorci înapoi,

în lumea ce-ți pare ciudată,
dar știi că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.

Privești, ca și mine, departe,
dar locul de vis a pierit
și totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.

Mai sunt amintiri ce se-agață
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheață,
ucise de-un alt anotimp.

Privim, degajați, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul plutește pe marea
speranței în lumea de-apoi.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, pașii mei, mânați de dor,
Își descătușau dorințe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creșteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentințe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Și, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorință pare că se răzgândește,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună și-l trezește
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se oprește și se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viață-n lume, când ești suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Și-a plutit, ușor, dorința, către dalele din burg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Calea spre lumină

Ți-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simțuri noi, puternice și apte,
îți colorează visul de vestală.

Cu fața către cer, îți cauți drumul
spre liniștea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars și te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ți-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit și-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari și turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieții fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în liniște și pace, spre lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboar㠖
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri și dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Și se așează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalț prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise și în început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze așternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Și aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase și cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, știu,
Dar și o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a ști că-i viu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook