Îngândurare

Aed al speranţei,
am dorit să mă bucur
de poezie -scriind poezie,
sens în care
-împotriva opririi în timp –
m-am orientat cuviincios
către literaţi reputaţi,
luând lecţii subtile
de melancolie.

Îeşind în decor
pe bulevardele vântului,
am străbătut înaltul
de la un capăt la altul,
oprindu-mă jos
la sarea pământului.

Dar n-am aflat
numaidecât
întreaga panoramă,
un surtcircuit în stomac
m-a făcut brusc să mă-ntreb:
la ce te poţi aştepta
într-un oraş
unde poeţii
nu-s luaţi în seamă?,
unde mai toţi
îşi deschid obedient inima
la nimicuri strălucitoare?

Am
văzut şi semeni
îngânduraţi -revoltaţi
de ambiguitatea luminii,
de faptul că... dumnezeu
şi-a luat mâna de pe om –
de când acesta şi-a pus
toată credinţa-n atom.
Sub coroana acestui
veac minunos de prisos,
li se părea o speranţă deşartă
că lumea se va salva, totuşi,
cu înţelepciune
-prin artă.

Dumnezeu
e pretutindeni,
chiar şi-n gândurile tale bizare.
De ce n-ar fi departele
aproapele tău, oare‽
Fiecare punând
viitorul pâmântului
în raza orgolioasă de soare.

Iată,
pe asfaltul rânced,
între baloane zglobii de săpun,
copiii pictează căminul străbun –
roiuri stelare şi galaxii,
fără să uite hyperîngânduratul
soare.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul din Belciugatele, Petre Dinei (PDL), şi-a făcut o statuie din bronz pe care a amplasat-o pe 21.12.2010 în localitate, ca să fie sigur că lumea nu-l va uita după moarte

O privesc lucind în soare,
Strâmb din nas şi-n barbă-mi zic:
O statuie-aşa de mare
Pentr-un om aşa de mic!...

Totuşi, cât e de deşartă,
Văd cu toată claritatea,
Sculptorul, cu a lui artă,
I-a redat şi... vanitatea.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coapsa dimineţii

Primăvara instinctelor tale
îţi dă, zilnic, dulce rotocol,
Duhu-ţi joacă principalul rol,
Poezia ţi se-aşterne-n cale.

Să te zvârli în muzică şi versuri,
Şi-n culoarea verde a luminii,
Vino, Simm, c-au înflorit mălinii,
Tu şi eu – ciudate universuri...

Va veni şi-o zi a diferenţei,
Între drama cărnii şi a minţii,
Şi, sublim, te-asigur pe toţi sfinţii,
Că sorbi-vom fagurii esenţei.

A esenţei şi-a splendorii vieţii,
Reflectate-n cânt şi poezie,
Să urcăm pe coasta dimineţii,

Şi să stăm acolo sine die,
Unde au rămas mai toţi poeţii,
Să-şi înalţe visu-n melodie!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului de culori

schijele prezentului sar pretutindeni
se desfac în toate culorile
din lumina despre care Dumnezeu
ne-a făcut semn să nu o scăpăm
să avem grijă unde o ţinem
însă nişte oameni mai fără inimă
au rupt-o în beţe colorate şi-au aruncat-o siberian
atât i-a trebuit haosului un uliu care şi-a dibuit prada
beţele de lumină s-au luat la harţă
dau vina unele pe celelalte
fără culori e frig în inima mea şi orbesc
abia mai văd viitorul
mă tem atemporal
soluţia îngheaţă în memoria apei de la robinet
martie se lasă femimin în muguri
pocnesc a nefiinţă
poate că tocmai azi culorile se adună să-şi revendice viaţa
lider infinitul urcă la tribună opturi de încredere
are coloană aşază răspicat drepturile omului
pe frontispiciul libertăţii
adevărul ia şi el cuvântul se face linişte
culorile se aşază treptat pe pânza extremei situaţii
cuviincios dă mâna celui care pictează în pace

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect placebo

- Şi dacă n-ar fi între noi această graniţă, ce oare
Ne-ar despărţi într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferenţă de opinii

Ne-ar face să ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor şi câte-or să mai treacă...
Dar graniţa aceasta, vezi, stă între noi, şi totuşi, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălţat să te găsească printre stele...

- Şi dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărţi la doi şi am semna cu-acelaşi nume

O poezie şi-un destin? De ce-am aşterne cu răbdare
Poveşti ce nu ne aparţin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce paşi nesiguri
Ar face drum peste abis şi-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg şi niciodată parte
În vieţile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Şi doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat că...

Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.

Că-n braţul lumii tale
nopţi ard aprinse
că dor gândurile
şi simţurile răscolesc
galben de soare.

Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irişilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.

Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.

Am uitat...
căminul nopţilor noastre
jăratec în nebunii.

Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde laviţa iubirii
stă cu licori care desfată.

Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.

Am uitat...
uliţa din buzunarului meu
prăfuit şi gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.

Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să ştiu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.

M-am uitat în...
masa de lemn şi-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruţă... cal
munte deal şi vatră cu jăratec.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă

Am făcut o artă din tot ce am făcut.
Am aprins lumină unde n-am ştiut.
M-a iubit plăcerea, şi atunci mi-a plăcut
Să fac poezie din tot ce am avut

Am dansat în noapt cu un univers
M-a dansat erotic, într-un mod pervers
Am pictat un strigăt, noaptea mi la şters
Mi-a spus să fac din strigăt cel mai frumos vers.

Am pus în poezie gând şi inima ruptă
Versurile plâng la poezia sfântă.
Marea se agită la vocea mea flamandă
De strigăt de durere şi de inimă frântă.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

COPILUL
Tată! Am bătut potecile pădurii rând pe rând,
Dar n-am găsit nicio pasăre acolo,
N-am auzit niciun tril în crâng.

TATĂL
Pasărea care ne-a cântat, cu vântul
A zburat sus pe creasta unui val,
Şi poate acolo şi-a aflat mormântul.

COPILUL
Dar de ce n-a stat să mai aştepte-un pic între arţari?

TATĂL
S-a dus acolo unde căldura şi lumina sunt mai mari.

COPILUL
Tată! Mi se pare-un egoism extrem, cum poţi să explici
Faptul că tu alegi să zbori departe,
Când noi toţi ar trebui să fim aici.

TATĂL
Cu fiecare prunc se naşte-un cântecel sub soare;
Firesc şi din instinct mai viguros,
Ceva nou şi proaspăt în lumea asta-apare.

COPILUL
Dar dacă vânturi reci îl vor răpune, zboru-i vor curma?

TATĂL
Vor veni alţii; neamul lui îl va urma.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă, de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun
Am făcut un lucru bun.
În genunchi m-am aşezat,
Rugăciuni am înălţat,
Să-l aflu pe Dumnezeu,
Pe Tatăl Ceresc al meu.
Toată noaptea m-am rugat
Şi pe Domnul l-am aflat.
L-am aflat în cer, în stele,
Şi în gândurile mele.
L-am găsit acolo, sus,
Stând alături de Isus.
Lângă fecioara Maria,
Care-a născut pe Mesia.
El de-acolo ne veghează
Şi mintea ne luminează.
Tot de acolo ne priveşte
Şi de rele ne păzeşte.
Dumnezeu este în toate,
E în viaţă, e în moarte.
Tot în noaptea luminată,
În zarea îndepărtată,
Cu ochii minţii am văzut
Tărâmul necunoscut,
Spre care ne îndreptăm
De pe pământ când plecăm.
Chiar şi-acolo l-am aflat
Pe Cel care ne-a creat.
Toată viaţa, cât trăim,
Cu credinţă să-i slujim,
Din suflet să-i mulţumim.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către un copac

Stejar, ori fag, ce vei fi fost,
A tale "moaşte" vor să-nvie
Chiar transformate în hârtie
Pe care scrie-acum un prost
Să-ţi faci iluzii, n-are rost,
Nu scriu pe tine poezie
C-ar fi curată tragedie,
Talentul meu e cam anost.
Dar o speranţă se arată,
În soarta-ţi ce părea ingrată
Şi-n lumea asta mult umblată,
Ai exista chiar şi-un mileniu
De-ar fi hârtia reciclată,
Şi-ajunge-n mâna unui geniu.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă planetă

Mai presus de lună şi de soare sunt stele,
În galaxii îndepărtate dincolo de ele,
Planete cu vise promise ce ne dau strălucire
Şi poate pentru copiii noştri va fi o veşnicie.

Să fie aer, să fie apă, într-un loc minunat,
Să fie bunătate, armonie, că eu aşa am aflat,
Un trai fără tristeţe plin de bucurii reale,
Să duci o viaţă cu dreptate-n lumi regale.

Pământul nu mai continuă alergarea,
Iar soarele îşi va sfârşi iluminarea,
Toţi trebuie să fie pe punct de plecare,
Iar nave stelare să iasă-n întâmpinare.

Pentru planeta minunată să fii pregătit,
S-ajungem fiecare pentru cât mai e de trăit,
Să fie minunea cerească colorată de alt soare,
Iar Domnul s-apară pentru noi călare.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mâine...

Dacă mâine ar fi sfârşitul lumii
Tot ar mai fi timp să citeşti o poezie,
Să priveşti o pasăre ciugulind la geam,
Să mănânci o savarină şi să bei
Un pahar cu apă rece, de izvor,
Să treci cu vederea impoliteţea altora,
Să asculţi încă odată Sonata Lunii,
Să-ţi aminteşti de vacanţele la ţară
Sau de vizita la Luvru,
Tot ar mai fi timp să priveşti către aştrii,
Arcturus, Vega, Albireo, Altair...
Cu puţin noroc vei putea să te bucuri
Chiar de câteva stele căzătoare,
(Care din ele o fi steaua ta?!)
Timp ar mai fi să-ţi faci planuri de viitor,
Care viitor?-o să mă-ntrebi,
Ei bine, viitorul acesta,
Până mâine mai e cale lungă...
Uite, ceasul abia a bătut ora zece,
(Nu, nu zece dimineaţa, ci zece seara)
Şi ce linişte, ce linişte se lasă deodată,
Ce nefiresc trec cârdurile de ciori
Către plopii de la marginea satului.
Ah, uite, ce-ţi spuneam! O stea căzătoare,
Nu, nu-i a nimănui, toată lumea e bine,
Dar orele trec şi-n curând se vor ivi zorile...

Mi-aş dori să nu plouă mâine dimineaţă
Şi, orice-ar fi să fie,
Chiar de-ar fi sfârşitul lumii,
Tot ar mai fi timp de citit o poezie.

poezie de Mihail Mataringa (18 iulie 2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea văzută

prin balonul de săpun
semăna cu un bostan
de
piatră cenuşie des
cântată la orgă şi pian
de paisprezece miliarde de mâini
interpretând aceeaşi melodie
era lumea şlefuită şi băgată
- n balonul care sclipea
la soare omul părea hap
sân de femeie (?!) dragostea
ar putea salva lumea văzută
prin balonul de săpun
(?!) făcut în vacanţa mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua internaţională a poeziei

Deoarece, şi eu iubesc
Acestă zi iubită,
Exist, prin cei ce mă citesc
Şi-am inima citită.

Ziua aceasta a trecut
Şi iarăşi va veni,
Iubire, ziua, s-a făcut
Şi nu: se va sfârşi.

Un... interpret, de poezie
Este un răsărit de soare,
Are talentul... de a scrie
Şi-a ne aduce alinare.

Iubiţi pe cei ce ne iubesc
Iubirea lor ne lasă,
Numai aşa, ei, dăinuiesc
În fiecare casă.

Trecut-am şi eu să vă las
Murind, să dăinuiesc,
Eşti cunoscut prin al tău glas
Şi-n viitor privesc...

Rămas în urmă al meu cânt
Va trece înainte,
N-am fost un nimeni pe pământ
Căci am rostit cuvinte...

Aşa mă văd în viitor
Şi visu-acesta îi real,
Tu, mi-eşti un simplu cititor
Şi-mi plângi, urcând un deal...

Iar eu cobor, cobor la vale
Cântând din fluier şi doinind,
Oare, ne întâlnim în cale
Cu-aceleasi rime, viersuind?

Noi, viitorul, nu ni-l ştim
Dar viitorul vine,
Atunci, vom spune, te iubim
Mi-e tare dor de tine.

Lumea aceasta-i trecătoare
Creşti şi devii boboc,
Apoi, devii... o mândră floare
Şi mai apoi... deloc.

Această dispărută floare
Dacă-i poet, va răsări:
Prin cititor, sau cititoare
Şi-aşa... va dăinui.

O, cât de bine-i să trăieşti
Să scrii o poezie,
Eşti sufletul care iubeşti
Şi floarea lumii vie...

Zile şi nopţi eşti sărbătoare
Gătim şi-mparfumat,
Iubirea ta,-i nemuritoare
Un lucru minunat...

Eşti... ceea ce-ai dorit să fii
Şi iat-ai devenit,
Iubit, poet de poezii
Şi viu... chiar, de-ai murit.

poezie de Paul Preda Păvălache (21 martie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!