Coloana infinitului de culori

schijele prezentului sar pretutindeni
se desfac în toate culorile
din lumina despre care Dumnezeu
ne-a făcut semn să nu o scăpăm
să avem grijă unde o ţinem
însă nişte oameni mai fără inimă
au rupt-o în beţe colorate şi-au aruncat-o siberian
atât i-a trebuit haosului un uliu care şi-a dibuit prada
beţele de lumină s-au luat la harţă
dau vina unele pe celelalte
fără culori e frig în inima mea şi orbesc
abia mai văd viitorul
mă tem atemporal
soluţia îngheaţă în memoria apei de la robinet
martie se lasă femimin în muguri
pocnesc a nefiinţă
poate că tocmai azi culorile se adună să-şi revendice viaţa
lider infinitul urcă la tribună opturi de încredere
are coloană aşază răspicat drepturile omului
pe frontispiciul libertăţii
adevărul ia şi el cuvântul se face linişte
culorile se aşază treptat pe pânza extremei situaţii
cuviincios dă mâna celui care pictează în pace

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictează pe pânza nopţii

Ne-am întâlnit pe pânza nopţii,
Două suflete pereche căutând armonia
S-au răsfrânt culorile în unghiuri închise
Şi noaptea s-a înfiripat în sufletul nostru,
Dincolo de barierele non-credinţei.

Viaţa este un talciog fără sens,
Pe care ne-am lăsat picturile să se dezvăluie ochilor
Ce caută cu interes fericirea
Cumpărăţi pânze, pe care să punem amândoi
Un dans al sufletelor lipsit de culoare,
Dar pe care pictorii l-au lăsat să înmugurească
Pe cerul pe care abia se zăreşte iubirea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multumesc, că exist!

Nici nu stii cât de frumoasă eşti
Nu s-au scris sau se vor scrie
Poezii romane sau poveşti
Sau se vor picta şi fotografia
Culorile fiintei curcubeu ce-mi
mi-ai răsărit din lacrima de nisip
a clepsidrei ce eram eu, să-mi
ţip!
Ca un delfin ce se scaldă
in valurile amniotice cu curbe de infinit
Te-ai născut să exist, simt, gust, respir
Culorile ce mi le-ai sărutat tandru
Fluviu de univers meandru
Ce urcă intr-un fuior de fluturi
Cu trupul meu ce-l învăluiesti
In adieri de aripi ce mă înalţă
Intr-un quasar cu toate culorile
Sufletului şi inimii tale
Universul unde exist
Fără a-mi cere ceva de negăsit
Doar atât vrei să mă iubeşti....
Cu toate vidurile şi găurile negre ale angoaselor
Ce le îmblânzeşti în lumina ce-mi eşti
Multumesc!
Că exişti

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima-mi galopează la infinit...
Alerg eu, aleargă şi ea...
E tot mai aproape de a ta...
Trupurile se sculptează-n lumină
Întunericul are valoarea lui în doi
Lumina e iubirea...
Fără de care iubirea s-ar desena în culori viu-colorate
Plec odată cu Steaua Magică
Nu caut culorile, ci curcubeul adormit de primele săruturi
Eu stau atât de aproape că am să închid ochii
Şi toate stelele-mi vor fi lumina din privire
Orele fixe devin un obicei al iubirii nescrise
Mesajele devin necuvinte..
Ochii ne-nşeală ori de care ori visăm...
Suntem aproape, dar atât de departe...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea fără de somn

fără de vise
fără de dragoste
cea rătăcită prin firescul clipelor
cea neîntrebată
nelocuită
cea fără de limite
cea fără timp
ca un ceas defect
ce atârnă pe zidul unei lumi
roase de invidie
cea care a strigat în pustiu
cea care s-a hrănit cu praf
când vântul i-a spulberat speranţele
cea neîntoarsă din drum
neclintită în dorinţe
ca un beţiv care-şi cheltuieşte banii
ca să guste noroiul din şanţ

,, cea fără de somn''
aşa cum o numeşte un pictor
când îşi amestecă toate culorile
şi se plânge de timp
că absoarbe ca un burete
tot albul pânzei
cea fără de lumină
îngenuncheată în faţa destinului
caută cu lăcomie să mestece
începutul unui poem
despre care
nicio inimă nu îşi va aminti

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de neiubire

Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.
Priviţi-l cum aleargă pe ape!
Privirea lui îngheaţă lumina,
răsuflarea lui incendiază culorile
pe care iubirea noastră nu le-a atins.
Cât frig în lume, câtă cenuşă,
şi cât gri, Doamne!
O lume monocoloră,
îngheţată, născută într-o oră doar
de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rămas intact.
În el se oglindeau cândva
şi răsăriturile
şi asfinţiturile noastre
bătrîne
de iubire.

Ademeniţi hidosul şarpe
spre câmpul de maci
şi-n faţă să i-l puneţi oglindă!
Să piară din lume neiubirea,
să reînviem culorile,
pe care iubirea noastră le-a ignorat!
Cu braţele întinse spre lumină,
iubirea un lan de maci să fie,
iar poezia – ciocârlie!

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori în calendar

de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit şi murit într-un pământ numai al lor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopţii în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa în roşu şi alb

Te-ai ascuns în plapuma
nepăsării generale,
dar gerul a fost cumplit.

Cel mai mult a durut
imaginea focului
de pe retina gândului îngheţat.

În suflet îţi clocoteau
culorile şemineului
la care se încălzea omenirea.

Când s-a desprimăvărat,
ne-ai pictat sufletele
în culorile iernii.

Atâta alb era în sufletul tău,
că obrajii ni s-au roşit
instantaneu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurare

Aed al speranţei,
am dorit să mă bucur
de poezie -scriind poezie,
sens în care
-împotriva opririi în timp –
m-am orientat cuviincios
către literaţi reputaţi,
luând lecţii subtile
de melancolie.

Îeşind în decor
pe bulevardele vântului,
am străbătut înaltul
de la un capăt la altul,
oprindu-mă jos
la sarea pământului.

Dar n-am aflat
numaidecât
întreaga panoramă,
un surtcircuit în stomac
m-a făcut brusc să mă-ntreb:
la ce te poţi aştepta
într-un oraş
unde poeţii
nu-s luaţi în seamă?,
unde mai toţi
îşi deschid obedient inima
la nimicuri strălucitoare?

Am
văzut şi semeni
îngânduraţi -revoltaţi
de ambiguitatea luminii,
de faptul că... dumnezeu
şi-a luat mâna de pe om –
de când acesta şi-a pus
toată credinţa-n atom.
Sub coroana acestui
veac minunos de prisos,
li se părea o speranţă deşartă
că lumea se va salva, totuşi,
cu înţelepciune
-prin artă.

Dumnezeu
e pretutindeni,
chiar şi-n gândurile tale bizare.
De ce n-ar fi departele
aproapele tău, oare‽
Fiecare punând
viitorul pâmântului
în raza orgolioasă de soare.

Iată,
pe asfaltul rânced,
între baloane zglobii de săpun,
copiii pictează căminul străbun –
roiuri stelare şi galaxii,
fără să uite hyperîngânduratul
soare.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certificate de naştere

Dintr-o dată s-a făcut linişte

s-a făcut linişte ca în odaia casei albastre
cu busuioc la icoană şi acoperiş de ţigle
în care copilul abia născut nu a mai auzit inima
care l-a însoţit nouă luni rotunde
s-a văzut părăsit şi străin
înfrigurat în pântecele acesta nou şi prea mare
ars de lumina puternică
şi nu a ştiut decât că trebuie să audă din nou
muzica aceea care părea fără sfârşit
şi a străpuns cu glasul lui de prunc viteaz liniştea casei
şi inimile din jur pe care le-a ascultat rând pe rând
până a găsit muzica lui, doar o inimă era a lui
doar una era patria în care a locuit nestingherit
şi în care nu se mai putea întoarce
aşa încât ni s-a dat o altă inimă
pe care o putem părăsi, iubi şi o putem frânge
pentru care putem muri
şi căreia, câteodată, îi spunem "mamă"
iar când o numim aşa, mama râde
cu ochii ei care fac pădurile să fie atât de verzi
ochii ei de tânără născând soldaţi
cu bucurie, durere, cu frică şi suflet viteaz
trecând orice punte şi râuri vorbitoare şi munte semeţ
cu fire colorate purtate de cel mai subţire ac
ţinut între degetele ei care ţes în fiecare noapte liniştită
în fiecare zi de pace,
inima mare a ţării

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ceva timp în urmă, din fotografiile vechi lipseau culorile... Acum culorile există, dar lipseşte viaţa.

citat din Aurel Rapa (9 aprilie 2016)
Adăugat de Ina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!