Efect placebo

- Şi dacă n-ar fi între noi această graniţă, ce oare
Ne-ar despărţi într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferenţă de opinii

Ne-ar face să ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor şi câte-or să mai treacă...
Dar graniţa aceasta, vezi, stă între noi, şi totuşi, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălţat să te găsească printre stele...

- Şi dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărţi la doi şi am semna cu-acelaşi nume

O poezie şi-un destin? De ce-am aşterne cu răbdare
Poveşti ce nu ne aparţin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce paşi nesiguri
Ar face drum peste abis şi-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg şi niciodată parte
În vieţile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Şi doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

... şi dacă n-ar fi fost aşa să fie
cum s-a-ntâmplat nesigur între noi
ce-aş fi făcut cu toamna străvezie
din vara scufundată în noroi

şi dacă n-ar fi fost de sus să cadă
în toiul iernii umbrele de ploi
aş fi crezut că stai în ambuscadă
în primăvară care curge peste noi

şi dacă n-ar fi fost aşa cum este
şi ar fi fost aşa că nu mai eşti
aş fi putut eu oare trece peste
aceste anotimpuri din poveşti.?!

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn către necunoscuţi

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuţi şi mereu contopiţi în mulţime,
Mari şi mici, veseli şi trişti, urâţi şi frumoşi,
Cutezători şi veşnic neliniştiţi ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Şi calmele speranţe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină şi fluieră nebună;
Râzând şi plângând, aşteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduţe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalţă oraşe şi schimbă temeliile lumii –
După ei veşnic umblă vântul şi ploaia
Sărutându-le urmele. Cu funtea înclinată,
În faţa lor mărturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-aş vrea să-i simt trecând
Prin visul meu ca printr-un câmp deschis
Cu neînşelătoare orizonturi,
Să treacă mereu chiar dacă nu-şi vor da seama
Că merg printr-un ţinut ce le aparţine.
Numele meu să treacă întreg asupra lor,
Să rămân ca fântâna pierdută în şes,
Pe care niciodată nu ştii cine-a zidit-o,
Singură între câţiva ulmi ori salcâmi,
La răscrucile vremii.
Temei de plâns să nu-i fiu nimănui,
Decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea -
Ci pururi să fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cântăreţ rătăcitor.

Înainte de vreme cărunt ca o salcie,
Stau în amiaza zilei uimit de-atâta soare,
Şi mă întorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fără nume,
Şi singur mă confund cu fiecare.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)

nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminenţa unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărţire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-şi ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de maşină
din accidente vasculare
şi nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieţii
altfel ar fi fost viaţa noastră acum

fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroşocurile întârzierilor de-acasă
aproape ruşinaţi că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noştri ce muşcă din călcâie
noi
cine mai suntem

unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternităţi din sticlă
călcăm pe cioburi pisate minţind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuţitul

liniştea asta e un penitenciar al mincinoşilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
şi nu ştim
nu ştim să spunem cine mai suntem

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc; dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi paşi

Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un pas spre tine,
Şi-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Paşi între noi.

Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Paşi între noi.

Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Paşi între noi.

De fac un pas, dar nu spre tine,
Şi faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Paşi, între noi.

Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.

poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuit

De existenţa n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert şi mai curaţi puţin
Şi timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Şi bunătăţi nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu' întreg sălbăticie;
Doar mirişte, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Şi popii, popii ar fi nişte păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existenţă,
Credinţă castă... N-ar fi delicvenţă!

O apă în peşte ar fi, mări şi oceane
Şi ne-am iubi toţi; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi fără de nicio frică...
De nu un tâmpit ne-ar împuşca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Şi nemâncaţi, căci proşti vor fi; nu doare
Prostia! Visu' înseamnă; omenirea o să ţie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suma celor ce am fost

Într-un final suntem o sumă,
A ce-am înfăptuit... atât,
O faptă rea sau una bună,
Suntem doar ceea ce-am făcut

Greşim mereu, chiar şi la bine,
E totul foarte relativ,
Ce suntem azi... se schimbă mâine,
Ce azi e bun, mâine-i nociv

Ne rătăcim în sentimente,
Păreri de rău sau bucurii,
Iubiri... regrete aferente,
Suntem trăiri printre cei vii

Nu poţi să fii perfect vreodată,
Nici nu ai cum, n-ar fi normal,
Balanţa e, echilibrată,
Între extreme.... şi banal

Iar într-o zi toate se-adună
Şi dă cu minus... sau cu plus,
Atunci vei şti de a fost bună,
Sau rea, o viaţă ce ai dus

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, te vreau... dar, nu te accept aşa. Va trebui să te schimbi, să înveţi a diferenţia adevărul de minciună şi minciuna de adevăr în propria ta viaţa şi apoi în afara ei şi a accepta asta cu uşurinţă şi seninătate. Când vei învăţa această lecţie şi vei iubi Adevărul mai mult decât orice... mai mult decât pe tine, mai mult decât pe mine... mai mult decât pe noi amândoi... eşti pregătit să te (re)întorci la mine. Între timp, îţi recomand să înveţi a renunţa la tine şi să dai întâietate altora din toată inima ta... singura cale şi mijloc garantat de evoluţie spirituală existentă în această lume. Da, mi-e dor de tine... dar mai drag mi-e Dumnezeu, iar pentru EL nu fac concesii pentru absolut nimeni, oricât aş iubi... iar eu iubesc total şi fără graniţă de timp... pentru că de fapt, mai mult îl iubesc pe EL decât oricine şi orice. Şi dacă ajungi să simţi şi tu la fel... da, suntem compatibili cu adevărat... redevenim ce-am fost odată, o singură parte dintr-un întreg... acum reîntregită. Iubeşte-L pe Dumnezeu! Întoarce-te la mine!

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nicio altă credinţă mai puternică decât aceea că facem cu toţii parte dintr-un uriaş întreg, că nu există nicio graniţă reală între lumile noastre interioare, că putem şti totul unul despre celălalt, chiar dacă suntem diferiţi, că marea noastră iluzie este separaţia dintre Eu şi Tu, dintre bătrân şi copil, dintre gândire şi emoţie, dintre sentiment şi raţiune, dintre bărbat şi femeie.

Ilinca Bernea în Semnul Lunii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iz de portocale

Stau, zâmbesc, îmi beau cafeaua, miros coji de portocale,
Mi-a înnebunit iubirea în tandreţurile tale,
Nici cămăşile de forţă n-ar putea să o supună,
N-ar avea cum să o facă... îmi e inima nebună

Mă aleargă toată ziua între vis şi realitate,
E mirajul ce-mi dă zilnic doar pastile colorate,
Le tot iau şi-n vârful limbii le aşez să se topească,
Ştiu exact ce îmi vor face, însă vreau să m-ameţească

Ce dacă mă pierd de lume undeva numai cu tine?
Într-o altă realitate unde nu îmi e ruşine,
Unde dreptul la iubire nu-i văzut ca un păcat
Şi-un sărut, la orice vârstă, nu ne pare prea ciudat

Mi-a înnebunit iubirea, însă recunosc că-mi place,
Mai bine mereu nebună, decât să o simt că tace,
Aşa că o las să fie, să danseze cum vrea ea,
Un tango al fericirii, ca să nu te pot uita

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de n-ar fi fost...

Şi de n-ar fi fost Eminul, să ne mângâie pe frunte
Cu poemele-i albastre şi cu geniul prins în plete,
Poate, c-am fi fost orfanii limbii noastre,-n nopţi cărunte
Azi, orbecâind prin neguri printre vise violete.

Şi de n-ar fi fost Cuvântul, prins în dragostea lui mare
(Fericit a fi şi pâine, dar şi apă cristalină),
I l-am fi trimis din raiuri, flori de câmp la cingătoare
Cu mireasmă de altare, irizări de opalină.

Şi de n-ar fi fost Poemul, inimă de Românie,
Sângerând de dor de codri şi de zbor până la stele,
Am fi inventat Poetul, să ne cânte-n poezie
Cu vioara lui Enescu, Rapsodia în atele.

Şi de n-ar fi fost!... O, Doamne, ce săraci treceam prin viaţă,
Neştiind ''iubi în taină'', ''printre stânci din piatra seacă''!
Te-aşteptăm, din nou, Emine, printre zorile de gheaţă,
Să ''răsai asupra noastră'' şi de dor să ne mai treacă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluier cu noduri

Din adâncul pământului,
Rădăcinile mi-aduc veşti;
Voi fi iarăşi ce-am fost!

Din adâncul pădurii,
Tăietorii de lemn de foc
Îmi trimit veşti;
Voi fi iarăşi ce-am fost!

Am de ales între incinerare
Şi înhumare, ca ultimă dorinţă.

Mândria mă face să mă întreb
Dacă nu cumva sunt bun de mobilă:
Ar fi ca o îmbălsămare, mă gândesc...

Vântul se strecoară printre gândurile mele;
Fluier cu noduri!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (4 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!