O nouă planetă
Mai presus de lună și de soare sunt stele,
În galaxii îndepărtate dincolo de ele,
Planete cu vise promise ce ne dau strălucire
Și poate pentru copiii noștri va fi o veșnicie.
Să fie aer, să fie apă, într-un loc minunat,
Să fie bunătate, armonie, că eu așa am aflat,
Un trai fără tristețe plin de bucurii reale,
Să duci o viață cu dreptate-n lumi regale.
Pământul nu mai continuă alergarea,
Iar soarele își va sfârși iluminarea,
Toți trebuie să fie pe punct de plecare,
Iar nave stelare să iasă-n întâmpinare.
Pentru planeta minunată să fii pregătit,
S-ajungem fiecare pentru cât mai e de trăit,
Să fie minunea cerească colorată de alt soare,
Iar Domnul s-apară pentru noi călare.
poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Mă uitam... la un minunat asfințit de soare. În norii îngrămădiți țâșnește o dâră de lumină și acolo, ca un cărbune roșu, neregulat - soarele. Totul - deasupra pădurii și secarei. Bucurie. Și m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viață numai de suferință și de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii și pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem și mai minunată, și mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi și pentru cei care vor trăi în ea după noi.
citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate aspiră către soare
O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.
O floare fără lumină
Se veștejește și moare.
Nu mai poate să-și revină
Dacă-i lipsită de soare.
O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toți la soare,
Să le facă bucurii.
Oricare viețuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.
Tot ce trăiește și crește
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipsește
Nu este continuare.
Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viața e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!
O sărbătoare pentru Noi,
Pentru ființe, pentru viață,
Și pentru toți copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!
O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colț de galaxie!
Pământul...
Lumină și-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viață peste viață!
Alți sori, alte stele,
Alte vieți în univers,
Tot se nasc și tot se trec,
Într-un foc făr' de-nțeles!
Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început și... sfârșit!
Un înțeles de neînțeles,
Un început de neștiut,
Un sfârșit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Buburuza colorată (poezie pentru copii)
Buburuza colorată, rămasă îngândurată
Sus spre soare s-a suit, și la soare s-a-ncălzit.
Acum încearcă să zboare: își întinde aripioare,
Uite... o, că a zburat: lucru foarte minunat.
Buburuza colorată, zboară și este distrată:
Se înalță către soare, fluturând, din aripioare.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o tristețe
E-o tristețe în gânduri
E-o tristețe de toamnă
E-o tristețe în lacrimi
Când din inimi răstoarnă.
E-o tristețe-n apusuri
Când în nopți nu sunt vise
E-o tristețe în soare
Când culoarea dispare.
E-o tristețe în vreme
Când fugim fără noimă
E-o tristețe în viață
Frica neavând formă
Și închei cu tristețe
Într-o zi cu mult soare
Neuitându-ne-n urmă
Unde dragostea moare.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea mea e realitatea...
Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spațiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viață.
Un soare răsare și apoi apune...
O lună care luminează nopțile...
Un zâmbet, o îmbrățișare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.
poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre alte zări frumoase
Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
și să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur și plin de culoare.
poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că ea poate
Pentru toată violența consumată pe ea,
pentru toate umilințele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligența ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranța în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiți la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simți.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăiește.
poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea a fugit până la cer
Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veșnicie.
Și chiar dragostea
s-a uitat la timp
și a-nceput să râdă,
pentru că știa
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colț
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.
poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privește din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toți cei pe care-i iubești, toți pe care-i cunoști, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare ființă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie și suferințele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăiește fiecare vânător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător de civilizație, fiecare rege și țăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiți, fiecare mamă și tată, fiecare copil plin de speranță, fiecare inventator și explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt și păcătos, din istoria speciei noastre; toți aceștia au trăit aici pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.
Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La răscrucea dintre ani...
La multi ani și numai bine
S-aveți în anul ce vine,
Bani și vise împlinite,
Bucurii nemărginite
Cer senin si fericire,
Sănătate și iubire,
Norocul să vă zâmbească,
Răul să vă ocolească.
La răscrucea dintre ani,
Îngeri albi si diafani,
Să v-aștearnă cale lină
Spre un an plin de lumină.
Să vă mângâie speranța
De se va-nclina balanța,
Și pentru o veșnicie,
Clipa dulce să vă fie...
La anul și La mulți Ani
Pentru prieteni sau dușmani.
Și-n zâmbet raze de soare
Vă doresc la fiecare!...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Visând într-o lume diferită
Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutorați,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
și nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăți,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ți se rupe inima într-o mie de bucăți.
Copiii au mult de învățat,
cum trebuie să repare
tot ce alții au distrus fără milă.
Adunați-vă și de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai prețioși și mai puternici,
ușor determinați pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.
poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul femeii
Tu femeie
ce ești cântec
în bătaia vântului
cu ochii verzi turcoaz
ca marea
în golful muntelui
veseli ca cerul senin
triști ca tăcerea,
ești ca o picătură
de rouă prelinsă
la ivirea zorilor
în văpaia vântului
ce arzi
renaști
și te stingi
ca o floare
în timpul ei de zi,
mâinile tale
sunt ca un leagăn
pentru copii
și rugăciune
pentru bucurii
sau tristeți
ce-ți mângâie
corpul și fața
ca un minunat
izvor de viață.
poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciun, bine-ai venit
În gând și în inimi
Eu colind acum
Pentru cei tineri, pentru cei bătrâni,
Și merg încă pe drum.
Colindul e-o minune
Când lacrimi se aprind,
Vreau pentru toți a spune
Crăciun bine-ai venit.
Treptat se face seară,
Când cerul arde sus
Lumina cea cerească
Se naște acum Iisus,
Iar sfânta Fecioară
Coboară-ncet la noi
S-aducă la noi iară
Tot binele pentru voi.
Lumină e de la pământ la cer
De la steaua cea sfântă,
Afară e din nou ger,
Pentru toți cei ce-ascultă.
poezie de Eugenia Calancea (24 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vei lăsa în urma ta
Uitându-mă la viață cu optimism,
nu e întotdeauna ușor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învață că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferență.
Da, așa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câștiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viață.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată ușoară, fiecare supărare
și chiar orice ranchiună pentru că vei înțelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.
poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept soare
Soarele se trezește
și îți dă sărutul lui.
Salut viață!
Sunt aici lângă tine,
sunt spre razele tale luminoase,
soare te aștept în fiecare zi.
Apreciez toate dezamăgirile,
momentele de fericire,
supărările și temerile.
N-am renunțat niciodată,
să lupt, sunt aici cu tine.
Poezia.... se oprește,
să se uite cu uimire,
la ce natura ne dă cu dragoste...
poezie de Eugenia Calancea (10 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să m-acuzi
Se vede că nu ai trăit
suficient lângă mine
că să-nțelegi, tu ca iubit,
ce simt și ce mă doare.
E bine să-mi deslușești,
culorile sufletului și muzica făpturii,
ca să vezi cum sunt azi
și-ntotdeauna.
Nu vreau să m-acuzi,
sau să mă judeci,
pentru ce sunt, dar mai ales
pentru ce nu sunt pentru tine.
Încearcă să fii pentru noi,
iertătorul dulce-amar
în ceasul judecății.
poezie de Eugenia Calancea (26 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulțumesc
Mulțumesc pentru toate,
Pentru că exiști,
Că ești alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îți pasă,
Că nu ești indiferent....
Mulțumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acel trandafir,
Pentru lanțul de la tine,
Ce la gât îl port mereu,
Pentru acele cuvinte
Șoptite cu atâta dragoste
În gară, la plecare....
Mulțumesc pentru că
Mă accepți așa cum sunt,
Pentru că mă asculți
Și ești atent,
Pentru că nu ești un vis.
Mulțumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranțe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ștergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece....
Ești un înger venit să mă păzească,
Că îmi alină suferința
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete și soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îți mulțumesc!
poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele și planete
Copacii sunt colivii pentru ele: apele își țin respirația
Pentru a le menține echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane și prin estuare.
Par perle nemișcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spații noi și explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spațiului cu o uimitoare lejeritate.
Pare greu de crezut că Pământul este numai unul
Această amărât transportator de războaie și de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece și indiferentă.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec în do major
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.
alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.
cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!