Crăciun cu mine...

Te du tristeţe, lacrimă de ceară, opreşte-ţi hoinăreala între gene şi lasă-mi bucuria înspre seară să îmi pătrundă-n suflet şi în vene!
Vin Sărbătorile, prilej de veselie şi-n cuibul meu, de-atâta vreme-i jale şi plâng secundele în poezie, agonizând în puncte cardinale...
Mai scotocesc prin amintiri... albumul s-a-ngălbenit de toamnele pribege... nu-i nimeni să-i modifice parfumul şi de mirosul dezolant să mă dezlege...
De-ar mirosi a cetină în casă, poate s-ar mai schimba un pic decorul, dar bradul e în vis pe unde lasă doar năluciri ce-mbracă incolorul...
Un Moş Crăciun cam zdrenţuit de vreme zâmbeşte dintr-un ochi într-o grimasă şi parcă îl aud cum iarăşi geme, că-i singur de Crăciun la mine-n casă...
Doar într-un colţ de suflet, parcă strigă un rest de bucurie temătoare, cu ultima-i putere mă obligă să plec la colindat pe ţărm de mare...
M-aşteaptă pescăruşii, marea-şi cerne, ca-n fiecare iarnă dor de vară, îngenunchez şi valul şi-l aşterne pe pustinicia mea atât de-amară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă şoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Şi clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri şi visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie şi-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbuşec în apă vie, simţim atât de lesne şi de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu paşii mici las urme prin hazard
Şi numai câteodată sting orgolii, şi-mi eşti atât de primitor şi drag.
M-aş lumina de gânduri printre clipe şi pe sub gene lungi aş înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse şi unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război şi-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiţi şi totuşi gemeni, înmărmuriţi de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Şi nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau şi ţie o ispită, pot numai pe furiş s-o prind de soare
Şi doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomeraţie. Stau într-un colţ străini frumoşi şi reci
Nu ştiu că i-am primit cu stăruinţă, doar ca să-mi treci.
Mi-aş cere parcă şi iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Şi parcă bucuria-i ştirbă de emoţie, zâmbeşte trist.
Îi pun zorzoane, măşti şi chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuşi recunosc în sine-mi:
La mine-n suflet încă-i despre tine...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Crăciun în doi

O nefericire atât de mare, deşi e Naşterea ta, Doamne.
Un Crin uitat într-un glob de sticlă...
Suntem mai singuri ca oricând, suntem mai trişti,
Deşi sărbătorile se fac în familie, noi suntem aparent fericiţi.
Ca un Crăciun în doi, nimic nu poate fi.
E bucurie-n casă când copii sunt la masă,
E bucurie-n suflet când sunt ei cu suflet mare,
Dar poate fii nemărginitătristeţe
Când sufletul doare.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

De Crăciun vom fi noi,
suflet, trup, zăpezi moi;
diafane priviri îmi vei da din prelingeri
şi-n plutirea fragilă, albul zbor printre îngeri!
De Crăciun vom fi doi,
suflet, trup într-un noi;
pulsul inimii tale îmi va fi Dumnezeu,
de Crăciun de-i vestire, mă voi naşte şi eu!

poezie de Aurel Petre (25 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigarea colindătorilor

Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Şi mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.

Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-aşteaptă,
Cu brad şi beteală,
În prag cu aburi şi zăpadă.
Cu stele de gheaţă,
În geamuri cu ceaţă.

Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Şi sarmale-n oală,
Din lut de la ţară,
Cu tort auriu de mămăliguţă,
Şi friptură grasă,
În vârf de furculiţă.

Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună şi foc,
Toţi colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Şi ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulţumească

poezie de Valeria Mahok (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un crăciun cu ghiocei şi lună plină

un mugur de liliac zâmbeşte
în timp ce doi pisoiaşi se joacă cu stelele
ca şi cum lumea nu e mai mare
decât un fotoliu într-o bucătărie

îmi las mâna să judece un moţ de căciulă roşie
ca pe o nadă pentru lăbuţe iscusite de motănel
şi mă simt numai copt pentru funcţia de bunic
exersez într-un colţ de bucurie
precum un moş crăciun începător
amestecul de primăvară şi sărbători de iarnă
ca pe un viitor patent de amintire
ca pe un acord între fulgi şi flori de zarzăr

iar dincolo de cerul acesta frumos şi înflorit
o crăiasă suferă de gaură în inimă
suspină după un pic de nea
cât a aduce înapoi omul de zăpadă
cu tot cu nasul lui roşu
ca de moş crăciun

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de-al tău

Aşteaptă cetina s-o-mbrac în straie
De sărbătoare, dar ce sărbătoare!
De unul singur, între cer şi mare
Şi ce tăcere este în odaie!

Am mai găsit o nucă argintie
Şi un coşar cu lacrimi de cenuşă,
Colindătorii sunt deja la uşă
Şi ce departe eşti copilărie!

O stea în patru colţuri mai răsare
În haină de hârtie creponată,
E tristă şi puţin decolorată
Şi cât de tare vârful lipsă doare!

O lacrimă de sticlă-n cuib de vată
Îşi face loc prin amintiri de ceară,
Îmi intră-n casă frigul de afară
Şi ce mi-e dor de bradul de-altădată!

Nu mai miroase-a cozonaci şi-a pâine-
Crăciunul ăsta doare cât o rană,
E-atâta dezolanţă subterană
Şi nu-s nici azi şi nu voi fi nici mâine.

M-or troieni zăpezile eterne
Într-un poem de noapte muribundă
Şi poate dintre stele-o să-mi răspundă
Un gând de-al tău, în iarna ce mă cerne.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda spartă

Sunt singur prin tăcere şi ruine
De gânduri şi de vise destrămate
Ce-n minte se învârt învolburate
Ca nişte cioburi de oglindă sparte
Ce poartă, fiecare, mici destine
Şi viaţa le desparte.

Din zborul lor, reţin doar o frântură
De fericire sau de întristare
Şi mă opresc, pe rând, la fiecare
Cu lacrimile-n suflet şi răbdare
Privindu-le cu dragoste şi ură
Cu frică de uitare.

Sunt amintiri frumoase dintr-o vreme
Când totul înflorea, ca-n primăvară,
Iar noi eram cu gândul la o vară
Cu multe flori, în care-o să ne-ascundem,
Îndrăgostiţi cu-apucături boeme,
În ele să pătrundem,

Să devenim parfumul lor mirific,
Să ne-adăpăm din picături de rouă,
Să ne minţim că ne vorbeşte nouă
Natura toată ce ne înconjoară
Iar eu, pe-altarul tău să îmi sacrific
Corola-n fapt de seară.

Sunt cioburile dintr-o altă vreme,
Când frunzele cădeau sub bruma rece
A toamnei ce în iarnă se petrece
Şi le priveşte, parcă-ntr-un răsuflet,
Cu ochi atinşi de groaznice blesteme;
Îngheţul dintr-un suflet.

E-o volbură de cioburi şi de gânduri,
De amintiri, dureri sau fericire,
A dragostei eternă zvârcolire,
A unei inimii care-n piept se zbate...
Mi se aştern în minte rânduri-rânduri
Şi nu pot fi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă de Crăciun

Azi, Tristeţe, îţi cer un concediu banal,
Martoră vreau să fiu la acest carnaval,
Cu lumini de Crăciun, cu steluţe în brad,
Să privesc inocent cum zăpezile cad!

Mi-aş dori să mă-ntorc la copilul ce-am fost,
Un colind de Crăciun să învăţ pe de rost.
Prin vecini să colind, obicei strămoşesc,
Un cadou de la Moş mi-aş dori să primesc!

Să fiu iarăşi un prunc, de părinţi alintat,
Vreau să uit că, demult Ei la Cer au plecat...
Să visez, să dansez, să mă bucur aş vrea
Că Iubirea a vrut iar cu mine să stea!

Hai, Tristeţe, nu-i greu, ca, o dată pe an,
Să te bucuri şi tu, să îţi faci un alt plan!
Pleacă-n lume, te rog, doar atât îţi mai spun
Şi ne lasă pe toţi fericiţi de Crăciun!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viaţa, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colţ din casă.
Ce-aş rămâne-acasă, Doamne, însă viaţa nu mă lasă!

Ce să iau din toată viaţa, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puţine.
Mult voi bântui lăcaşul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost şi nu mai este.

Şi mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, duşmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colţuri, şi veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Eminescu

Port în suflet Bucovina

Voroneţul e la mine-n ochi

n-am o casă a cui e vina

în ce taină ceru-să-l îngropi

Voroneţul e la mine-n ochi

din braţe-mi cresc Carpaţii

luna-şi agaţă razele în plopi

doar un bobârnac hai daţi-i

Şi din braţe cresc Carpaţii

n-am o casă a cui e vina

singurătatea-o am în raţii

port în suflet Bucovina

Voroneţul e la mine-n ochi

şi din cer grămezi de snopi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 ianuarie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

(lui Florin Măceşanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la ţărm de mare, într-un tril,
Eu îţi pictez pe valul mării, sorii,

Aşa cum ştiu, în versuri de lumină,
Să-ţi intre pe fereastra dinspre est.
Şi în decorul tainic şi celest,
Te-aş invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îţi dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înfloreşti stingher,
Şi astăzi, doar atâta am să cer:
O clipă, pe-amândoi, să ne îmbete...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Ajun...

Într-o seară de Ajun
Auzeam, de la fereastră,
Sania lui Moş Crăciun
Ce umbla din casă-n casă.

Am fugit direct la poartă
Să-l aştept cum se cuvine,
Dar uitai să-ncalţ o gheată
Şi să pun jujeu la căine.

Când să dau mâna cu Moşul
Şi să-i spun o poezie,
Ieşi pe sub gard Fălosul
Şi-l muşcă pe Moş de mână!

Renii, speriaţi, nervoşi
Au luat-o la sănătoasa,
Iar Fălosul bucuros
Mi-aducea, din casă, gheata.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc

Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând păşind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă

Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croşetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.

Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii şi a vieţii trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.

Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescăruşului între cer şi mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranţe în roşii candelare.

Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.

poezie de Valentina Geambaşu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!