Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viaţa, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colţ din casă.
Ce-aş rămâne-acasă, Doamne, însă viaţa nu mă lasă!

Ce să iau din toată viaţa, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puţine.
Mult voi bântui lăcaşul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost şi nu mai este.

Şi mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, duşmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colţuri, şi veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa plec fara a privi in urma

Poate ar mai fi fost
multe
de spus dar mi-a plăcut ideea
de a pune punct.

Măcar o dată să plec deşi nu era cazul.
Să-ntorc spatele, să trântesc uşa
(de prea multe ori
am închis-o cu grijă).
Să plec fără a privi în urmă.

Sunt nerăbdătoare să văd
ce-mi rezervă viaţa.
(Ne pare rău, nu se mai fac rezervări!)

Poate îl întâlnesc pe cel
care cu o singură mână
îmi deschide sufletul şi citeşte
o poveste de dragoste.

Poate vii, alergând, în urma mea,
mă prinzi în braţe şi-mi şopteşti:
tu eşti.
Şi-atunci văd.

Poate de fapt sunt sătulă de mine
care caută început în fiecare sfârşit de minut.
Care înţelege sărut în fiecare ţuguiere a buzelor,
care vrea mai mult, mereu mai mult.
Care intră pe fereastră de ai închis uşa.

Deschide cerul şi aeriseşte. Poate aşa
mă regăsesc, mă recompun,
mă redescopăr
şi te iubesc din nou.
Mai trainic.

poezie de Nicoleta Iuhos
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu plec de lângă tine

Eu nu plec de lângă tine, nu vreau să-mi fac singur dor,
Eu nu plec din astă lume şi nicicând nu vreau să mor.
Este drept că timpul trece şi viaţa iute se scurge,
Că cei ce rămân în urmă, multă vreme mă vor plânge.
Poate tocmai de aceea, lângă voi vreau să rămân,
Cu voi toţi să împart viaţa, darul divin, dar comun.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu şi-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am îngheţat şi sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine şi inima a amorţit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac şi aşa plecată. Şi chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci şi te opreşti şi-mi spui că ai glumit sau nu mai ştiu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viaţă am acum când tu nu eşti. E seacă, fără aer şi cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă

Ne despărţim, o viaţă nouă
Începem astăzi amândoi
Iar florile scăldate în rouă
Se vor aprinde fără noi.
Eu am să plec spre miazănoapte,
Tu vei porni spre miazăzi
Şi-n urmă întâmplări şi fapte
Ce mustrător ne vor privi.

Refren:

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Să cad pe obrazul Tău
C-am iubit cu patimă
Iar de mor nu-mi pare rău.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu
Eşti pe viaţa mea stăpân
Fă-mă floarea ce căzu'
La iubita mea în sân.

Şi când ţi-o fi mai greu pe lume
Să-ţi aminteşti cât te-am iubit
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat anume
Dar totul are un sfârşit.

Eu nu ştiu cine-a fost de vină
Ce mari orgolii ne-au învins
Mi-e inima de viscol plină
Iar focu-n candelă s-a stins...

De ce plângi? De ce plângi?

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

cântec interpretat de New Savoy, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1991)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa într-un bagaj

A fost o zi în care am vrut să plec departe,
Să las în urmă planuri, speranţele deşarte,
Şi rude, şi prieteni, şi gândurile toate,
Am vrut să fiu un altul, mai bun (de se mai poate).

Mi-am pregătit bagajul, cărând de prin unghere,
Atâtea obiecte ce îmi făceau plăcere...
Şi-au fost atât de multe, şi-aşa de greu rucsacul,
Că planul de plecare a avansat... ca racul.

Păi, cum să las afară albumul plin de poze
Cu chipuri din pruncie şi cu metamorfoze
Ce-au fost de-a lungul vremii? Nu, asta nu e bine!
Că pot să-i las pe alţii, dar nu prea pot... pe mine.

Sau, cum să las pachetul cel plin de scrisorele
Cu urmele de rujuri, parfumuri, poezele?
Că astea nu se lasă, sunt amintiri plăcute
Din încercări timide, în vremile trecute.

E clar ce las în urmă, dar nu şi amintirea,
Sau poza ei cu mine, sau gândul, sau iubirea;
De plec în lumea mare acum, să fac pe bardul,
Îmi iau maşina, numai, cu actele şi... cardul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi avut cui cere...

Am tot ghicit în vise în nopţile de smoală,
În care-am înotat ca-n mări de neputinţă;
Mi-era atât de sete şi cana era goală
În mine nu striga, de fel, altă dorinţă...
Era numai durere, era şi renunţare,
Un abandon a toate, lăsate toate-n urmă...
Strigau doi îngeri negri, strigau în gura mare,
Să nu mă rătăcesc şi să mă pierd de turmă...
Mergeam la judecată, cu lanţuri la picioare,
Cânta-ntr-un colţ de lună o cucuvea la liră
Reqviemul răstignirii în prag de sărbătoare,
Ploua cu foc pe frunte, pe coapse şi pe şiră...
Aş fi cerut o clipă de verde şi albastru
De-aş fi avut cui cere, dar singură-n pustie
În straie de-ntuneric, tăcând ca un sihastru,
Am scris pe răni cu sânge şi lacrimi, poezie...
Cuvinte fără noimă, delir şi vorbe goale
Într-un cortegiu-atipic, sfidând firesc şi lege
Am înşirat de-a valma pe braţe şi pe poale...
Şi cine, poezia aceasta, să-mi dezlege?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpost

De tăcerea e mai lină ca marea,
Şi în viaţa ta nu sunt toate ok
Tot ce ai de făcut e sfidarea,
A ce-i trist şi fără de temei!

Nu vreau să trăiesc înc-o dată
Tot ce viaţa râzând mi-a luat,
Îi văd plânşi, pe mama, pe tata,
Si iubita ce-un sărut mi-a furat.

Acum sunt singur în astă lume,
Iar povara îmi e tot mai grea
În gâtlej simt colţii unei pume,
Perfid mă sufocă lumea cea rea.

Nici nu vreau să calc jurăminte
Nu am de gând să rămân dator,
Merg cu grijă printre morminte,
Să-mi odihnesc trupul cel gol.

În curând se va aşterne uitarea,
Toată viaţa va fi fost fără rost
Iar eu termin la timp recitarea,
Şi-mi găsesc sub pământ adăpost!

poezie de Alex Dospian (21 iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulţumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulţumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aş vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de Oana Alexandra Călin (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

Presimt că se apropie sfârşitul
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Destinul crunt şi-a pregătit cuţitul
Şi-mi pare că e gata de atac.

As vrea sa scap, dar unde pot a merge,
Şi cum să mă sforţez a-ntineri,
Când anii vieţii, puşi să mă alerge,
Mă caută în fiecare zi?

Mi-ai dat să gust din toate, cu nesaţiu
Şi-ntreb, smerit, preabunule Stăpân,
Când am în jur atâta timp şi spaţiu,
De ce n-aş încăpea să mai rămân

Să mai petrec şi ierni şi veri şi toamne
La mare şi la munte şi la şes?...
Nu vreau să plec din lumea asta, Doamne,
De ce-i aşa de greu de înţeles?

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare...

Vindecat de Esculap
şi la trup, dar şi la cap,
m-am trezit în barca vieţii
să sorb... roua dimineţii.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieţii să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul şi mic şi mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă şi mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
sugerând că aşa-i viaţa,
nicicând să nu-mi pierd speranţa,
cum îmi aştern, aşa dorm,
să-mi fiu mie singur Domn,
să mă bazez doar pe mine,
fiecare-i pentru sine,
ai mâncare, băutură,
vine altul şi ţi-o fură,
te lasă sărac lipit,
fără ce-ai agonisit,
arar mai găsesc o oază
pe care-o privesc cu groază,
am pierdut-o prin uitare,
tu aievea-a mea visare!
Totuşi, ca învăţăminte,
Domnul mi-a dat har şi minte,
de ştiu să le folosesc
fără "ajutor" trăiesc!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!