Să fiu doar poezie
Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează și înflorește în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val și țărm, pe-un colț de stâncă, strivesc albaștri trandafiri?
În mine-arcașii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, așteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu știu să mă feresc de iarnă și nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.
Când toamna-mi desfrunzește glasul și în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul și în poem mă răstignesc.
Și nu mi-e teamă de-ntuneric și nici zăpezile n-ating
Lăcașul meu atât de sferic și peste mine, macii ning.
Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Și-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.