Era de cu seară. Ene Lelea, ieşit în curtea gospodăriei asculta vuietul Buzăului scăpat din gheţuri. Sufla austrul. Luna subţire, scorojită ca o lipie arsă, văruia fruntea casei cu cerdac şi cu două turnuleţe de tablă. Un nor, ca o culme de negură, zăbovea peste livadă. Trei stele aşezate în triunghi, scânteiau cu luciri minerale în dunga de zăpadă de lângă scara magaziei. Mirosea a mraniţă, a coajă de copac şi a boştină fiartă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei stele aşezate în triunghi, scânteiau cu luciri minerale în dunga de zăpadă de lângă scara magaziei. Mirosea a mraniţă, a coajă de copac şi a boştină fiartă. Într-un colţ al grădinii, printre frunzele putrede, destrămate, mijea firul ierbii.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre râu, pe sub norul ca o culme de negură, sufla vântul, împrăştiind un miros de lemn şezut în mâl. În jur toate existau
aievea, însă fără contururi reale, o pâclă albicioasă ştergea şi încâlcea formele cărora luna le dădea moliciune şi luciu.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ene Lelea îi răsturnă tabachera în pumn, silindu-l să le ia pe toate şi ieşi în cute grăbit, căci văzuse afară, la geam capul Soricăi. Apăsa cu fruntea pe sticla rece, topind încrestăturile ca de ferigă ale gheţii, pe care austrul încă firav n-avea putere să le şteargă

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ al grădinii, printre frunzele putrede, destrămate, mijea firul ierbii. Adulmecându-i izul înţepător şi dulce, Ene Lelea zâmbi, fascinat de minunea primăverii. Trecu în poarta grădinii şi se sprijini cu braţele pe gardul de nuiele. În faţa lui la vreo sută de metri, pe buza malului apăru dintre mărăcinişuri o vulpe, cu coastele năpârlite şi coada stufioasă, sclipind roşcat. Se furişă sprintenă printre două muşuroaie făcute de hâr ciogi şi se orpi între doi pruni, cu botul întins în vânt. Ene Lelea abia acum o zări. Sta neclintită pe labele dinapoi şi asculta. Vântul îi umflă părul de pe ceafă, vânăt şi-i gâdilă nările.
- încotro, cumătră? Întrebă Ene Lelea şi fluieră după câini.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi zona Vrancei, zona Buzăului, te pierzi în vraja lor.

Fănuş Neagu în Album de familie - Brăila (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata mirosea a pelin şi mama a salcie.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi

Şi plângea şi atunci când toţi
pe braţe l-au purtat cântând
şi ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părţile

Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

zăpadă

Ce e zăpada? Lacrimi îngheţate...

definiţie celebră de Fănuş Neagu
Adăugat de Andreea Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generaţia mea a dat trei piscuri, trei coloane fundamentale în poezie: Labiş, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea era tulbure, în asfinţit se rupeau felii de foc, miroseaa plop şi a salcie, pământul se aşternea întunecat spre fundul câmpiei, cerul sclipea înfăşurat într-un abur de negură.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci şi bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopţi ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură şi-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate, în care bătrâna desluşea, după semne ale ei, norocul băiatului. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungherul ascuns

ascundea un leagăn prins
în plase de păianjen
mirosea a vechi mirosea
a
uitare lângă leagăn carcasele
de gâze stăteau uscate
într-o privelişte macabră
scârţia o tablă
bătută de un vânt cald acum
colindam fără somn de dimineaţă
ascultam cariile cu bucurie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cai murgi, cu frâul lat, Doamne, că nu i-am furat...

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul căţelei

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconfigurând viitorul

cuburi suprapuse

chiciură-
peste dealuri
schelete de peşte

peste dealuri
schelete de peşte-
umblând prin zăpadă

umblând prin zăpadă
lumina stelelor
în fântâni de cuvinte

lumina stelelor
în fântâni de cuvinte-
deschizători de pârtii

deschizători de pârtii-
copac înflorit
pe metereze

copac înflorit
pe metereze-
luna în cumpănă

luna în cumpănă-
cântecul poemului
în creştere

cântecul poemului
în creştere-
povestiri ale largului

povestiri ale largului-
intersecţii de gânduri:
faptele noastre de mâine-

intersecţii de gânduri:
faptele noastre de mâine-
reconfigurând viitorul

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă în scânduri

Copac înflorit peste copac uscat
Oho! Ce rug în rugăciune
păcat de el că-i condamnat
în jarul unui alt cărbune...

Dacă fiecare palmă are un cui în care să-ţi agăţi credinţa
când ţi-e prea haină de febra ei
sau
prea tremur de desgheţul ei
când eşti în încurcătură
fiindcă ai două mâini două palme două cuie
ce faci?
pe care să-ţi agăţi credinţa asta
o viaţă într-una
o moarte într-alta
sau sfâşii credinţa în două
şi o lepezi pe jos!?

Copac înflorit peste copac uscat
ai ales să te scuturi
cui peste cui groparii îţi bat
credinţa în scânduri...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşi nebuni cântă dragostea, libertatea şi răzvrătirea. Adică viaţa. Paginile scrise atunci se păstrează ca fumul în crestătura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zăpadă albastră, de Dunăre neistovită şi umblă-n ele sănii alungite de crivăţ, duhul legendelor şi al gerului care încleştează Bucureştii la margini de Orient şi lângă inima binecuvântată a tinereţii şi a femeilor.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara rulantă

una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus şi jos
greu să-ţi ţii echilibrul
câte chipuri sunt pe treptele de plumb
câte mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeaşi viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieşire
cei din spate îi văd pe cei din faţă
şi tălpile încălţărilor pieptănate de podea
se despart în triunghi
şi alţii tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene de aur
de păsări care fug de moarte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!