Dunărea era tulbure, în asfinţit se rupeau felii de foc, miroseaa plop şi a salcie, pământul se aşternea întunecat spre fundul câmpiei, cerul sclipea înfăşurat într-un abur de negură.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua mea carte - prima care se adresează exclusiv copiilor - se cheamă "Caii albi din oraşul Bucureşti" şi va apare, aşa cum mi-am dorit, în zilele cu felii de lună, cum îmi place mie să zic, se rup şi se fărâmă şi se aştern pe geamuri, pe arbori şi pe munţi, şi când Dunărea îngheaţă, şi sănii, ca vestitori din altă lume, îşi sună clopoţeii prin nemărginirea câmpiei.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duc Dunărea în spinare spre Vârful cu Dor...

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea e gravida c-un soldat.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata mirosea a pelin şi mama a salcie.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre râu, pe sub norul ca o culme de negură, sufla vântul, împrăştiind un miros de lemn şezut în mâl. În jur toate existau
aievea, însă fără contururi reale, o pâclă albicioasă ştergea şi încâlcea formele cărora luna le dădea moliciune şi luciu.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară bogată. Miriştile dogoreau. Porumbul foşnea întunecat. Cotolanii semănau cu păpuşile mele de lut, de demult, pe care nu-mi mai aminteam unde le pierdusem. Cârduri de grauri se scăldau în praful drumului.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia, Dunărea, Buzăul şi Curbura Carpaţilor le-am bătut cu piciorul. De fapt, aceste locuri reprezintă creaţia în scrierile mele, în baza a ceea ce am creat eu mai frumos... sau dacă am creat ceva frumos.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Dar, cum zic, de-acuma sunt ai voştri – dacă vreţi înhămaţi-i la sanie şi ei vă vor duce în locuri pe unde mi-e drag mie să umblu când se face seară şi din fundul lumii vine un duh de poveste şi o ninsoare şi un vârtej cu brazi şi cu munţi.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

salcie pletoasă

Salcie pletoasă: plantă care se pleacă cu reverenţă spre pământul care o hrăneşte.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii...

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Înfăşurat într-un val
strângând în braţe un peşte
simt malul cu iarbă natal,
cum mă izbeşte.

Înfăşurat într-un corp,
strângând în sine un cuget,
mi-e strigătul orb
lovit de un muget

Înfăşuat într-un semn
cu gura pe-o cifră,
te-aud cum mă chemi
dulce hidră.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să vorbesc despre mine şi numai despre mine, ar trebui să scriu o carte de la Grădiştea şi până la Fănuş Neagu pe care îl cunoaşte şi-l vede lumea ca pe Fănuş Neagu.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul centaur

În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfăşură deodată
Pe asfinţitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.

Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.

Statornic gâde, Umbra – mâner masiv şi dâre –
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Şi luminosul bulgăr îl despică, felii.

Pământul aţipeşte. Răzleţ, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era de cu seară. Ene Lelea, ieşit în curtea gospodăriei asculta vuietul Buzăului scăpat din gheţuri. Sufla austrul. Luna subţire, scorojită ca o lipie arsă, văruia fruntea casei cu cerdac şi cu două turnuleţe de tablă. Un nor, ca o culme de negură, zăbovea peste livadă. Trei stele aşezate în triunghi, scânteiau cu luciri minerale în dunga de zăpadă de lângă scara magaziei. Mirosea a mraniţă, a coajă de copac şi a boştină fiartă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi caii mei, care sunt albi, au rupt căpestrele şi au pornit spre voi, Se prefac nărăvaşi şi răi, dar să ştiţi, cred că nici nu sunt cai de-adevăratelea.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte sinucise

Am închis roua
în pleoapele mele păcătoase.
Le-am zăvorât cu lacăte
şi am aruncat cheia în marea sufletului.
Mă asurzise tăcerea.
Fugeau îngerii spre bănci de ţărână
şi fluturii scârţâiau prin abur
de rugină.
Am rămas singură, invadată
de rouă şi negură.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul spre uitare

Priveşte-i ochii şi ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă şi prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiaşi ochi priveau odată,
Atât de ageri şi curaţi,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine şi spre cei doi fraţi.

Şi v-a crescut privirea-ceea.
Creşteaţi frumos, creşteaţi cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viaţă vi se aşternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din faţa ei a dispărut
Şi-o uşă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-aţi ştiut.

Privirea ei nu vă mai ştie:
E goală, dusă-n lumea sa
Şi vă-ntrebaţi: cum o să fie
Căsuţa-i veche... fără ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!