Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci şi bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopţi ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură şi-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate, în care bătrâna desluşea, după semne ale ei, norocul băiatului. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl şterse niţel la bot şi-l sărută, gândindu-se să asculte poveţile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopţi şi fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie aşa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăganul

Bărăganul,
o glastră în care abundă din plin
flori-mărgăritare şi harul divin.
Bărăganul,
câmpia în care, printre maci şi ciulini,
credinţa şi pâinea au prins rădăcini.
Bărăganul,
e plaiul în care oaspeţi primim,
cu pâine şi sare, de când vieţuim.
Bărăganul,
e locul în care abundă din plin,
aproape de mare, al nostru destin.
Bărăganul,
e cartea în care cu mândrie citim
despre România Mare, la care nutrim.
Bărăganul,
e harta prin care în lume ieşim,
noi românii, poporul creştin.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, şi lângă fântână şedea jos o babă, ghemuită pe nişte zdrenţe de cergă, şi morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeţ, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta şi se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceţi-vă milă şi pomană, măiculiţă, de o biată păcătoasă fără putere!"

începutul de la Calul dracului de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

Era în parc, stând într-o rână,
O fată lângă o bătrână,
Erau doar ochii fata şi baba!
Dar cred c-o mai păzea degeaba

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când tăia bradul, la care toată lumea se uita cu jind, o bătrână cerşetoare se opri şi ea să privească lângă cealaltă lume, şi când vru să plece, luă cu dânsa o surcea ce căzuse de la o ţandără a bradului şi o duse acasă. Băgă însă de seamă că era un ac înfipt în surcea; ea îl scoase; şi fiindcă surceaua era oarecum măricică şi lată o făcu capac la oala care o avea şi ea după sufletul ei. A doua zi plecă în prosteală ca totdauna; dară când se întoarse acasă, rămase încremenită văzând coliba măturată şi deretecată de-ţi era dragă inima să priveşti. Nu înţelegea baba ce minune să fie asta, adică cine să fi venit să-i facă ei astfel de bine. Câteva zile urmă tot astfel; în sfârşit hotărî să pândească, doară va da peste cel ce-i deretecă şi-i pune toate alea la rânduiala lor pân colibă şi aşa şi făcu. Într-o zi după ce plecă, ea se ascunse şi, uitându-se pe furiş, pe crăpătura uşii, văzu cum din capacul oalei sări o fată mai albă decât neaua şi cu părul de aur.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă. Şi mergând ei aşa, într-o seară, după ce soarele apuse în dosul munţilor, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat, care se desluşea din ce în ce mai mult. Şi cum cântecul suna ciudat, dar şi deosebit de plăcut, îşi uitară de orişice oboseală şi-o luară repede înspre partea de unde venea cântecul.

începutul de la Darul piticilor de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangenţialul destin

Anii mei...
Mulţi ani cu întâmplări, suferinţe, riduri.
Câteva bucurii acolo, în rest... profundă uzură,
Păcate ale tinereţii înscrise la mituri
Cu tot cu fotografii, într-o broşură
Din care,
Tânjind după zăpezile uitate pe coama stâncii,
Venit de pe tărâmul copilăriei mele, se întrebă copilul:
"Doamne, pe unde o creşte copacul din care, îmi vor tăia
scândura crucii?"

Ce întâlniri ciudate programează destinul!

poezie de Cristian Neagu (5 martie 2013)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat, şi avea un fecior; acesta, şezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră şi aruncând-o către fântână, nemereşte drept în tivgă, şi aceasta se sparge; baba, care simţise de unde venise piatra îşi auncă ochii la fereastra împăratului şi vede pe fiul de împărat făcând haz...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câteva zile după ce am venit prima dată la Londra, la puţină vreme după sfârşitul războiului, mă găseam într-o pensiune, căreia îi spuneau hotel particular, pe lângă High Street, în Kensington. Proprietarul pensiunii era domnul Shylock. Nu locuia acolo, dar mansarda era rezervată pentru el, şi Lieni, malteza care avea grijă de casă, îmi spunea că, din când în când, mai petrece acolo o noapte cu câte o fată. "Englezoaicele astea!", se minuna Lieni.

începutul de la Măscăricii de V.S. Naipaul (1967), traducere de Ana-Maria Baciu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase ea, dară într-o zi îi zise fata să-i cumpere din târg pânză şi mătase roşie şi verde; baba, biet, din paralele ce adunase din cerşit, îi cumpără. Fata îşi cusu toată istoria pe două sangulii; şi după ce le isprăvi, zise babei să se ducă cu dânsele la împăratul, şi când va fi pe tron alăturea cu fiul său, sangulia cusută cu verde să o pună pe genuchii împăratului; iară cea cusută cu roşu pe ai fiului său. Baba ascultă şi se duse; dară ostaşii n-o lăsa să intre. Atunci ea făcu zgomot, şi împăratul porunci să o lase a intra. Ea, cum intră, făcu cum îi zisese fata, şi ieşi ca să aştepte să vază isprava. Cum văzură sanguliile, împăratul şi fiu-său înţeleseră totul. Porunci să cheme pe logodnica împăratului...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Şi cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...

Şi-au ieşit băieţii mici,
Mici şi mulţi
Şi desculţi,
Şi câţiva mai măricei
Cu biciuşti şi cu nuiele
Şi cu prăştii subţirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrâna,
S-a sculat de la pământ.
Şi-nălţând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.

A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Şi-a lăsat în urma ei
Promoroacă şi polei;
Pe ogoare,
Corbi şi cioare
Prin păduri,
Lupii suri,
Şi de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit, iarna...

Privind lacul, un om îşi vede
Tatăl aruncând firul uşor de nailon
Pe lângă sălcii. El a uitat că-acesta
Este mort de mai bine de doi ani,
Iar lacul se află acolo unde se rostogoleşte
O ceaţă albăstruie şi unde cerul ar putea fi
Negru, albastru sau alb –
Un fundal pentru toate preocupările.

Calcă prin apă să-şi întâlnească părintele,
Urmându-l acolo unde peştele
Muşcă cel mai bine. E frig. Într-o zi rece
Forma pe care o ia respiraţia poate
Închipui orice – o coamă pe suprafaţa lacului,
Dealurile Oklahomei, tufe cu porumbele albastre –
O formă închisă deja într-o altă formă,
Două cântece, două respiraţii deasupra apei.

poezie de Ralph Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era de cu seară. Ene Lelea, ieşit în curtea gospodăriei asculta vuietul Buzăului scăpat din gheţuri. Sufla austrul. Luna subţire, scorojită ca o lipie arsă, văruia fruntea casei cu cerdac şi cu două turnuleţe de tablă. Un nor, ca o culme de negură, zăbovea peste livadă. Trei stele aşezate în triunghi, scânteiau cu luciri minerale în dunga de zăpadă de lângă scara magaziei. Mirosea a mraniţă, a coajă de copac şi a boştină fiartă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut norocul mare ca ziarist, făcând cronică sportivă, am străbătut lumea în lung şi în lat cu echipele soprtive.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!